Initiativa „Salvati Vama Veche“ a avut un impact neasteptat de rapid si de larg: unul dintre cele mai frecventate site-uri in momentul de fata, www.savevamaveche.home.ro, mediatizare in presa scrisa si audio-vizuala, pregatirea, in timp record, a unui megaconcert rock la Vama Veche pe 15-16 august. Cum era de asteptat, subiectul a stirnit nedumeriri si controverse: ce inseamna, de fapt, aceasta miscare? Care este scopul ei? Care e situatia in momentul de fata in Vama Veche si in 2 Mai? Ce se (mai) poate face si ce ar trebui facut pentru aceasta zona?
Razboiul culturilor?
Multi vor fi inteles, poate, ca e vorba despre un razboi cultural: rockerii impotriva manelistilor, hippiotii nostalgici impotriva „omului nou“ al „capitalismului salbatic“, intelectualii fara o letcaie in buzunar impotriva „bastanilor“ cu „jeepane“. Cam asta pare sa fi reiesit, de pilda, din emisiunea „Trenul de noapte“ de marti 5 august, moderata de Liana Stanciu.
Lucrurile nu stau asa. Daca manelele zgirie urechea in Vama Veche sau in 2 Mai, nu e (doar) din pricina calitatii lor „estetice“, ci pentru ca nu-si au locul aici. Afinitatile muzicale sint definitorii pentru un stil de viata. Ce se poate spune destul de greu in cuvinte – in ce anume crezi, ce te defineste ca persoana si alte lucruri de felul asta – se poate exprima mai direct si mai convingator numind genul de muzica pe care il preferi. Asa s-a intimplat cu tinerii din Romania din anii ’60 incoace, asa se intimpla si cu „pustimea“ de azi. Pentru multi, traseul vietii proprii poate fi desenat ca o harta a schimbarii preferintelor muzicale. Daca mai reusim sa vorbim cu copiii nostri depinde, in buna masura, de cit sint ei de dispusi sa accepte ca o melodie de Beatles sau de Janis Joplin „suna bine“.
Nu este – iarasi – adevarat ca „vamaiotii“ si „doimaistii“ ar fi intelectualii „incremeniti in proiect“, dispretuitori si resentimentari fata de cei care au stiut sa faca bani. Multi dintre adolescentii care veneau, odinioara, vara de vara la 2 Mai si la Vama Veche, la gazda si mai ales la cort, au devenit intre timp oameni cu pozitii respectabile, unii conducind masini la fel de luxoase ca „intreprinzatorii“ specialisti in „tunuri“. In orice caz, cei mai multi nu prefera Vama Veche sau 2 Mai pentru ca nu-i lasa buzunarul sa mearga in Olimp sau in Saturn, ci pentru ca zona din Sudul Mangaliei le poate inca da ceva ce glorioasele statiuni ale confortului si ale luxului n-au putut si nu vor putea niciodata sa le ofere. Sint oameni care nu au chef sa schimbe comfortul scaunului ergonomic si al fotoliilor in piele de la birou pe cel al sezlongurilor de pe plaja, luciul mat al ecranului de computer pe stralucirea apei de piscina, zumzaitul permanent al celularului pe piriitul ski-jet-ului. Sint oameni care cred ca ar trebui sa aiba dreptul la o saptamina de „regenerare“ intr-un loc stiut si indragit. De altfel, prigoana stirnita in ultimii ani impotriva „cortistilor“ si agresiunea salbatica impotriva bunului simt si a bunului gust i-a facut deja pe majoritatea sa migreze spre litoralul din Grecia, din Turcia sau chiar din Bulgaria, unde dorintele lor nu mai trec drept excentricitati barbare.
In plus, nu-ti trebuie prea multa perspicacitate ca sa observi ca in special Vama Veche a „intinerit“ exploziv in primii ani de dupa ’90. In momentul de fata, nota dominanta o dau tinerii si adolescentii, studenti sau elevi. Unii prefera muzica si atmosfera din Expiratul, altii se string la Ovidiu sau la B 52, dar nu cred ca ma insel spunind ca ce-i atrage pe cei mai multi dintre ei catre Vama Veche este faptul ca aici te simti „altfel“ decit in statiuni: muzica, stuful, apropierea marii, nudismul, innoptatul in cort sau direct pe plaja, in sacul de dormit, chiar si aerul de improvizatie si de nonconformism spontan si creativ al localitatii, toate astea la un loc reusesc sa satisfaca optiunea pentru un stil de viata care, in mod surprinzator, mostenit sau nu de la parinti, leaga noile generatii de cele precedente.
Chiar e nevoie de o „rezervatie“?
Unora ideea de a infiinta o „rezervatie bioculturala“ pentru zona Vama Veche-2 Mai-Limanu li s-a parut bizara. Probabil ca nu e o denumire foarte inspirata. Probabil ca, intr-o lume normala, ideea de a proteja intr-un spatiu anume animale si oameni ar suna ridicol de-a binelea. Sintem insa departe de a trai, in Romania, intr-o lume „normala“. Unde mai sint astazi etichetati drept „drogati“ si „nespalati“ cei care prefera comoditatilor hoteliere „micul turism“ mai apropiat de natura? Unde mai este asociata preferinta pentru muzica rock cu un comportament antisocial? Unde se mai face dezvoltare a turismului prin izgonirea clientilor statornici? Unde se mai tolereaza concurenta economica neingradita, avind drept singur tel ruinarea prin orice mijloace a competitorilor? Unde mai sint lasate cu nonsalanta afacerile de interes public pe mina aranjamentelor clientelare?
Nu cred ca e exagerat a vorbi despre o rezervatie in egala masura ecologica si umana, atita vreme cit aceeasi lipsa de scrupule s-a facut simtita in tratamentul ecosistemului local si al colectivitatii celor obisnuiti sa vina la Vama Veche si la 2 Mai: o colectivitate batjocorita, alungata, lasata la cheremul unor „eroi civilizatori“ obtuzi si rapaci.
Zona Vama Veche-2 Mai-Limanu a devenit, e clar, locul unor incilcite jocuri de interese economice. Ar fi cazul ca ele sa iasa la lumina, macar in ceasul al unsprezecelea. Ar fi cazul sa se vada ca „legea banului“, macar de aceasta data, nu este singura lege care functioneaza in Romania. Exista un precedent deja: caderea proiectului Dracula Parc.
Prea tirziu?
„Vamoscepticii“ spun ca initiativa salvarii zonei de litoral de la Sud de Mangalia ar fi trebuit demarata mult mai devreme – si au, cu siguranta, dreptate. „Vamocinicii“ zic ca e oricum prea tirziu, ca jocurile sint deja facute si, la fel de sigur, gresesc. Nici Vama Veche si nici localitatea 2 Mai nu mai pot fi „intoarse“ la ce erau inainte de 1990 – pentru asta am avea nevoie, printre altele, de un nou Ceausescu. Vor aparea, fireste, „colonisti“ care vor incerca sa reinvie, intact, spiritul de odinioara al acestor localitati – si nu numai, daca ne gindim, de pilda, si la Portita sau la Sfintul Gheorghe – in alte parti, deocamdata pustii, ale litoralului romanesc. Nu este insa prea tirziu pentru a opri preschimbarea acestor doua zone, Vama Veche si 2 Mai, in „statiuni“ trase la stanta dupa acelasi „model“ cu celelalte – asa cum s-a intimplat, de pilda, mai inainte cu Eforie Nord si Eforie Sud. Nu este prea tirziu pentru a gasi o solutie rezonabila pentru „cortisti“. Nu este prea tirziu pentru a pune capat razboiului absurd al decibelilor si al reflectoarelor. Nu este prea tirziu pentru a face ca o parte dintre cei atasati de aceste locuri sa revina la ele. Nu este prea tirziu pentru a gindi un proiect coerent de dezvoltare a zonei, pornind de la particularitatile si de la traditiile ei. Reusita depinde de indirjirea si, mai ales, de dorinta de a coopera a celor care cred intr-adevar ca zona Vama Veche-2 Mai-Limanu nu-si merita soarta actuala.
Donquijotism? Interese ascunse?
Au aparut, fiindca nu puteau sa lipseasca, si opinii potrivit carora, daca s-a lansat o initiativa, trebuie sa se urmareasca si vreun „profit“ din partea initiatorilor. Cum fiecare gindeste despre ceilalti potrivit propriilor standarde, e imposibil sa convingi pe toata lumea ca exista si „aberatii“ care nu se nasc din goana dupa cistig.
Pentru altii, mai numerosi, se pare – „vamoscepticii!“ –, dorinta de a salva Vama Veche si zona limitrofa e un semn de donquijotism. Nu poti sa nu le dai dreptate. Numai ca eu unul nu stiu ca vreo miscare civica sa nu fi creat unora si altora, macar la inceput, impresia unei batalii cu morile de vint. Asta este una dintre trasaturile civismului: oricit de „pragmatic“, el nu poate functiona dupa un business plan. In el sint implicate credinte si atitudini care nu pot fi cuantificate si anticipate exact. Ce va fi se va vedea. Mi se pare totusi un semn bun aceasta iesire din letargie a societatii romanesti. Dincolo de toate nedumeririle si controversele, mi se pare ca agitatia stirnita in legatura cu Vama Veche si localitatile invecinate arata ca o sumedenie de oameni din Romania nu mai sint dispusi sa accepte resemnati ca peste ei sa treaca tavalugul unei „istorii“ care vrea sa ne faca, iarasi, otova pe toti.

