OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ryszard KAPUS´CIN´SKI
Abanos
Editura Paralela 45,
Pitesti-Bucuresti-Brasov-Cluj-Napoca, 2002, 350 p., f.p.


Exista un continent, arvunit deopotriva desertului si junglei, in care fiecare palma de loc se sedimenteaza din pojghitele unui numar nebanuit de tragedii. Nimic nu e asezat la vedere, ruinele sau vestigiile lipsesc, documente scrise n-au fost niciodata… Oamenii au ratacit mereu dintr-o parte intr-alta – sate intregi, clanuri intregi –, cautind sa se apere de soarele necrutator, sa supravietuiasca pe un pamint in care maruntul bob de orez e o adevarata bogatie. Fiecare purtindu-se doar pe sine, fara nici un avut, n-au lasat in urma asezari, n-au avut simtul timpului, n-au atins decit prin altii – cotropitorii, oamenii albi – istoria. Au trait printre zeitati si vrajitori, venerind plante si animale, ducind cu ei magia lucrurilor neintelese, invaluiti in traditii atit de intim impletite cu fiinta lor, incit nu s-au putut desprinde niciodata de ele. Strinsi in grupuri, vietuind de multe ori la umbra unui copac, deprinsi cu vitregiile unei clime teribil de crude, au invatat ca supravietuirea nu e posibila pe cont propriu. Daca axa vitala a satului, arborele mango, sub care copiilor li s-a improvizat o „scoala“ si sub care batrinii se aduna sa tina sfat, dispare, intreaga comunitate va fi sortita pieirii. „Daca trasnetul loveste virful copacului si mango-ul arde, oamenii nu vor avea unde sa se adaposteasca de soare, nici sa-si faca adunarile. Neputindu-se aduna, nu vor reusi sa hotarasca nimic, nu vor putea sa puna la cale nimic.“ Vor muri incetul cu incetul pentru ca, lipsiti de umbra, isi vor pierde trecutul, devenind „nimeni“.

Sint acolo o multime de tari create artificial, prin ingramadirea, intr-un spatiu arbitrar, a mii de triburi fara nici o legatura unele cu altele. Autobuzele nu pleaca decit cind se ocupa toate scaunele, iar liniile ferate sint atit de rare, incit cea mai mare parte a populatiei este complet izolata de lume. Foametea si moartea stau mereu la pinda, diferenta dintre un satean instarit si unul care abia mai traieste fiind data de faptul ca primul are la cina – singura masa zilnica! – o strachina de orez, iar ultimul, doar un bob sau nimic. Bolile tropicale si malaria fac ravagii, tuberculoza si SIDA se raspindesc cu o viteza uluitoare… Si totusi, jumatate din populatia continentului este formata din copii sub cincisprezece ani. In Angola sau Sudan, tari unde luptele interne tin de decenii, populatia adulta a murit, insa razboaiele au fost duse mai departe de copii, pentru care o arma moderna este o jucarie usor de minuit, iar singura sursa de hrana este in preajma cazarmilor. „Micutii trag unul in altul, la distanta de un pas. Rezultatul acestui duel este, de obicei, groaznic. Pentru ca nu pier numai cei ce cad omoriti pe loc. In conditiile unor asemenea razboaie mor si cei raniti, din cauza pierderii de singe, a infectiei, a lipsei de medicamente.“

Exista un loc in care toate relele diverselor tipuri de orinduiri au fost experimentate, pina in ziua de azi – unele dintre ele, precum sclavagismul, perpetuindu-se de sute de ani. In secolul al XIX-lea, la Conferinta de la Berlin, sub presedintia lui Bismarck, zece mii de regate, federatii si uniuni tribale au fost inghesuite in granitele a numai patruzeci de colonii. Unele dintre acestea, aflate in miezul continentului, protejate de culmi aride sau de jungle aducatoare de moarte, nu au luat in nici un fel cunostinta de aceasta modificare administrativa. Cazul Ruandei este graitor. Inconjurata de munti ca de niste ziduri de nedepasit, aceasta tara nu a cunoscut comertul cu sclavi. Mai mult, nu a comunicat cu exteriorul, populatia raminind unitara, desi impartita de veacuri in trei caste: a proprietarilor de vite, Tutsi (14% din numarul total al locuitorilor), a agricultorilor, Hutu (85% din populatie) si casta slugilor si a argatilor (doar 1%).

In 1878, cind s-a impartit Africa, Ruanda a fost revendicata de Germania, insa nici macar monarhului – ales, traditional, dintre Tutsi – nu i s-a transmis aceasta hotarire.
Ruandezii vad primii albi abia la jumatatea secolului trecut, cind tara lor e acaparata de Belgia. Avind de partea lor forta materiala si noile ideologii care schimbau fata umanitatii, albii incep sa-i incite pe vasalii dintotdeauna, pasnicii Hutu, impotriva asa-zisilor stapini. Prima revolta izbucneste in 1959 si are ca rezultat un adevarat masacru. Mare parte dintre Tutsi sint decimati, iar cei care supravietuiesc cauta refugiu in tarile vecine. Ulterior se regrupeaza si episoadele singeroase continua. Nu mai departe de acum zece ani, la sfirsitul mileniului, intelectualii Hutu – o parte dintre ei, instruiti in centre universitare din Europa – incep sa pledeze pentru „solutia finala“: exterminarea totala a populatiei Tutsi. In 1994, cind au fost masacrati sute de mii de oameni – dupa unele surse, in jur de un milion –, un post de radio transmitea continuu: „Moarte! Moarte! Gropile cu corpurile Tutsi sint pline abia la jumatate! Grabiti-va sa le umplem pina la capat!“.

Exista o tara, Liberia, desemnata initial ca patrie pentru o mina de fosti sclavi americani, readusi in Africa de niste albi entuziasti. Noii sositi, in jur de citeva mii de oameni, inventeaza inca din secolul XIX apartheidul, precum si un partid unic – in 1869, cu un an inaintea nasterii lui Lenin! – care avea sa detina puterea pina in 1980. Americano-liberienii se izoleaza in conace luxoase si intr-o religie inaccesibila africanilor obisnuiti. In climatul canicular, „barbatii umbla in plina zi in fracuri si spentere, poarta jobene si-si pun chiar manusi albe“, iar doamnele, cind ies pe strada – desi, la acea vreme, nu exista asfalt –, isi pun „crinoline rigide, peruci dese si palarii impodobite cu flori artificiale“. Infiintind statul liberian, asupritii de pina mai ieri ii transforma pe ceilalti, adica 99% din populatie, in sclavi.
Exista o lume in care dictatorii preiau puterea prin lovituri de stat si o pastreaza decimindu-i pe toti cei care li s-ar putea opune, sute si sute de mii de oameni. Taberele de refugiati sint pline, iar ajutoarele umanitare ajung, de cele mai multe ori, pe mina unor bande de war lords, formate din fosti militari transformati, peste noapte, in jefuitori de femei si copii. Asta in conditiile in care un pumn de porumb pentru un refugiat african costa, din cauza dificultatilor de transport, mai mult decit o cina la cel mai luxos restaurant parizian.

Toate acestea si multe altele le puteti citi in cartea Abanos a remarcabilului reporter-scriitor Ryszard Kapus´cin´ski. Tradus in nenumarate limbi si publicat de curind la Editura Paralela 45, volumul va va familiariza cu numeroasele chipuri ale Africii negre, ale Africii misterioase, ale Africii uluitoare. Care e mult mai vie si mai policroma decit eticheta simplista lipita indeobste pe aceasta lume fascinanta, asociata in mod comod si ignorant doar cu safari-urile, cu primitivismul si oroarea.