După recenta întîmplare de la o reuniune nelegitimă, organizată de un minuscul politician, imaginea perfectă a impostorului, mulţi s-au grăbit să-i cînte PNŢCD-ului prohodul. Dimpotrivă, linia politică a lui Maniu-Mihalache-Coposu-Diaconescu a triumfat.
Era şi timpul să se facă o demarcaţie clară între politicianismul de dugheană şi cel responsabil-apărător de ţară, între interesul de clan şi cel de neam, cumetrie şi patriotism luminat, ticăloşie şi bun-simţ, îndestulare şi neprihănire, fals şi nobleţe, minciună şi adevăr, într-un cuvînt: între Diavol şi Dumnezeu.
În sfîrşit, s-au despărţit, vorba apostolului, apele. Acum ştim că dezastrului politic actual i se opune singura alternativă pe care o dorim cu toţii: Morala în politică.
Oare cîţi dintre noi mărturisim tinerilor cui se datorează această adevărată „pleaşcă“, folosind limbajul ministrului culturii de acum? Ştim oare să ne închinăm la crucile martiriului românesc? Ne-am gîndit vreodată că avem datoria să dăm de veste lumii că nu sîntem un popor înfrînt? Ne-am simţit vreodată îndatoraţi să explicăm acuzatorilor noştri din occident că, în timp ce ei îşi consolidau civilizaţia, în tihna unei linişti nemeritate, semeni de-ai lor umpleau puşcăriile comuniste pentru că iubeau libertatea mai mult decît cei care nu ştiu ce înseamnă pierderea ei?
Poate că Dumnezeu a vrut ca ţărăniştii să nu se amestece cu torţionarii lor într-un parlament al ruşinii naţionale. Sfinţii rămîn icoane de venerat. Un popor care îşi pierde credinţa riscă să-şi piardă busola, încrederea în propriile puteri şi să intre în derivă. Cînd lacrimile, deznădejdea şi umilinţa vor fi copleşitoare şi vor îneca viaţa, unica alternativă e întoarcerea la drumul pierdut. În timpul rătăcirilor din viaţă nu există o altă soluţie mai bună. Încercarea moarte n-are! Parcă aşa se zice printre români.

