OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cora Flavian
Marta sau etiologia inconturnabilului esec
(proiect de telenovela sud-est europeana)
Prefata de Daniel Cristea-Enache, Colectia „Ego. Proza“,
Editura Polirom, Iasi, 2006, 224 p.

Cora Flavian debuteaza editorial la o virsta respectabila, aproape de saizeci de ani – de vreme ce a absolvit UNATC-ul in urma cu trei decenii si jumatate. La ora la care de cele mai multe ori scriitorii fac bilanturi, incetinesc ritmul, isi revad vechile volume si le reediteaza, autoarea noastra viseaza poate sa dea lovitura cu romanul vietii sale, Marta sau etiologia inconturnabilului esec (proiect de telenovela sud-est europeana). Ghicim in necunoscuta, discreta prozatoare un spirit tinar (in ciuda virstei pe care si-o ascunde cu cochetarie de moda veche), gata sa intre intr-o noua aventura.

Dar intr-o aventura printre altele. Fiindca literatura nu pare sa fie pentru Cora Flavian mai mult decit un episod amuzant, proiectat ca o compensatie pentru nenumaratele, „inconturnabilele“ nereusite ale unei biografii obisnuite.
Pina acum Marta a avut parte de comentarii cvasi-elogioase. Cei care au scris despre carte s-au intrecut in a-i inventaria calitatile literare: autenticitatea, ironia, simplitatea jucata, caracterul teatral/cinematografic al naratiunii, alura exceptionala a personajului central, figurile memorabile angrenate in naratiune, atmosfera expresiv conturata, semnificatiile „adinci“ ale intimplarilor povestite si asa mai departe. Un roman remarcabil, o confesiune impresionanta, o poveste care te tine cu sufletul la gura! Pe culmile entuziasmului, cineva vedea chiar asemanari intre cartea Corei Flavian si – nici mai mult, nici mai putin – proza Gabrielei Adamesteanu! Altcineva o banuia pe autoare de spirit ludic. Peste tot superlative. Nicaieri o cit de firava obiectie. Sa fie Marta un roman de exceptie?! Sa fie Cora Flavian o neasteptata revelatie?! in literatura totusi gusturile se discuta...

- Confesiunile unei femei banale
Marta este o carte de vacanta, fara pretentii mari, accesibila unor categorii largi de cititori. O poti uita fara parere de rau pe plaja sau in tren. Dar e de bon ton sa scrii ultra-favorabil despre ea. Altfel, risti sa apari ca un lamentabil, demodat aparator al valorii estetice si al literaturii „mari“. Asa ca este recomandabil sa te prefaci a nu fi sesizat asemanarea dintre confesiunea Martei si confesiunile din reviste precum Povestea mea si intimplari adevarate. Unii vor zice ca asemanarea aceasta tine de intentia autoarei, ca ascunde o ironie. Ma tem ca nu-i asa. Nu sint indicii in text. Naratoarea (Marta) se ia foarte in serios, autoironia sa vizeaza detaliul, nu ansamblul, gesturi, secvente izolate, nu gestul final, curajos, de a-si povesti viata, de a-si inventaria esecurile. Ironia, cita e, se situeaza la nivelul fabulei, al faptelor relatate, nu la nivelul discursului. Romanul Corei Flavian nu are dimensiunea metatextuala inerenta prozei care pastiseaza, parodiaza, preia ironic stereotipuri, scheme s.a.m.d. Nu ironizarea literaturii sentimentale este telul acestei naratiuni, ci povestirea simpla a vietii unei femei. Prin (auto)ironie, naratoarea (si o data cu ea autoarea) incearca sa-si imblinzeasca sentimentalismul funciar. Subtitlul, Proiect de telenovela sud-est europeana, e de altfel numai pe jumatate ironic. O telenovela sud-est europeana in decorul anilor ’50-’60 inseamna cu totul altceva decit o telenovela pur si simplu. Autoarea foloseste ambiguu antifraza, sugerind un contrast intre dramatismul autentic al unor existente risipite intr-un context istoric dusmanos si falsul dramatism al scenariilor narative fara legatura cu viata reala. Or, despre viata reala ni se confeseaza eroina Corei Flavian.

- Romanul nu intereseaza nici prin ceea ce se relateaza, nici prin felul cum curge naratiunea
Prefatatorul volumului, Daniel Cristea-Enache, are dreptate cind afirma ca experientele biografice ale Corei Flavian sufera doar o minima fictionalizare in povestea pe care o deapana Marta. Ar fi de discutat insa despre consistenta acestor experiente, calitate de care criticul nu se indoieste nici o clipa. Sint intimplarile prin care trece Marta atit de neobisnuite pe cit lasa sa se inteleaga comentatorii de pina acum? Eroina, departe de a fi atipica, se incadreaza perfect in tiparul femeii obisnuite, fara mari ambitii, fara mari iluzii. E femeia anonima care nu are de comunicat nimic deosebit, acaparata de prezent si de idealul unei „fericiri“ atinse prin amor. Asta insa n-ar fi nimic. Nu faptul ca Marta este o femeie oarecare deranjeaza (exista in literatura atitea personaje extraordinare recoltate din lumea oamenilor marunti!). Problema este, pe de o parte, ca autoarea ne-o livreaza pe Marta cea cumsecade si fara relief ca pe un personaj cu totul special si, pe de alta parte, ca eroina cea banala e construita cu mijloace banale. Romanul nu intereseaza nici prin ceea ce se relateaza, nici prin felul cum curge naratiunea.

Ce fapte captivante contine biografia Martei? S-a nascut in perioada interbelica si a fost educata intr-un institut de maici, anii de razboi s-au suprapus anilor tineretii (dar despre experientele din vremea razboiului nu povesteste prea multe), a urmat doua facultati, a practicat jurnalismul, a fost un timp lector universitar (amanunte strecurate in treacat), s-a indragostit de un scriitor privilegiat al anilor ’50, Tudor, o copie a lui Petru Dumitriu, a incercat zadarnic sa-l seduca definitiv concepind cu el (dar fara voia lui) doi copii, s-a casatorit din interes cu un coleg cam anost de care nu a reusit sa se lege afectiv, a divortat, a suferit din cauza aventurierului Tudor, a luptat cu mizeria anilor de dupa razboi, si-a crescut cu greu copiii, i s-au imbolnavit parintii, a mai cochetat din cind in cind cu cite un amorez mai batriior, a gasit compensatii in atasamentul pentru sora ei Lia si in prietenia cu Tea, a trait resemnata pina la batrinete, cind a venit vremea sa-si ingrijeasca nepotii si sa-si priveasca nora cu un ochi vigilent-critic si cam atit. O viata ca atitea altele, o poveste din acelea nenumarate pe care fiecare dintre noi le poate asculta zilnic la o cafea bauta in compania simpaticei vecine de palier. Unde mai pui ca uneori vecina care ti se confeseaza, fara veleitati literare, e mai expresiva si mai nuantata decit scriitoarea Cora Flavian, povesteste mai pe indelete, cu mai mult umor, cu mai multa grija fata de detaliul semnificativ...

- Un desen stingaci, cu personaje bidimensionale
Cind incearca sa depaseasca sfera biograficului marunt, autoarea fictionalizeaza inabil. Bunaoara, ca sa consolideze imaginea de fiinta exceptionala a eroinei, il introduce in roman pe Camil Petrescu. Acesta o invita pe Marta in loja lui, la premiera piesei Mitica Popescu, dar tinara (frumoasa, sensibila, talentata etc.) nu se duce pentru ca nu are in garderoba nici o rochie frumoasa. Episodul e relatat in exact doua fraze scurte. Autoarea nu are simt epic, dupa cum nu are nici simt dramatic (desi e teatrolog!). Discursul sau prozastic se reduce la rezumarea scolareasca a unor intimplari. Atentie: rezuma, nu povesteste! Nu infatiseaza scene de viata, nu pune fata in fata personajele, nu le lasa sa se miste liber. Nu mai vorbim de psihologii! Sau de detaliile de atmosfera.

Povestea curge cam asa: „Cristina n-a reusit, asa cum planuisem eu, sa mi-l obtina pe Tudor si, oricit de nedreapta si stupida ar putea parea acuzatia, am considerat-o vinovata pentru tot restul vietii, n-am iertat-o si n-am putut s-o iubesc cu adevarat, desi am incercat. Cind l-am avut apoi pe Radu, in sfirsit copilul visat, putin mi-a mai pasat ca, nici de data asta, Tudor nu ne-a vrut: treptat, l-am inlocuit pe Tudor cu Radu, am fost fericita cu el, n-am mai avut nevoie de nimeni altcineva. Dupa citiva ani am divortat de Serban: Tudor era atunci liber, celebru si bogat, am facut prostia sa cred ca va accepta, chiar cu riscul unui scandal, sa-si revendice copiii. Nici vorba. I-a revendicat in schimb Serban, dar asta e o alta poveste“. Este evident dezinteresul fata de concret, fata de intimplarea propriu-zisa, fata de amanuntele epice, psihologice sau de atmosfera care conduc la o anumita concluzie. „Naratiunea“ din Marta se reduce la insailarea unor generalitati si a unor rezumate.
Proza Corei Flavian este bidimensionala, ascultind de logica geometriei plane. Rezumatele sale (care tin loc de secvente epice) se aseamana cu desenele naive ale copiilor, unde obiectele, oamenii nu apar in relief, unde casele se compun dintr-un singur perete si unde peisajul nu tine seama de regulile perspectivei. Personajele nu participa la nici un fel de actiune si beneficiaza de o unica maniera de caracterizare. Cea mai simpla, la indemina unui scolar: caracterizarea directa. Inexpresive, portretele apeleaza la sintagme tocite. Cutare e frumos „ca un star de cinema“. Tudor „era un personaj elegant in tinuta si gesturi“. Altcineva e „un adevarat colos din panteonul culturii nationale“ (fara ironie!). Si tot asa.

Absenta dialogurilor autoarea incearca s-o suplineasca printr-un mic artificiu: presara monologul Martei cu scrisori din diferite epoci, cu diferite grafii, de la oameni diferiti. Artificiul nu da rezultatele scontate pentru ca presupusele documente de epoca, deloc pitoresti, plictisesc la fel de mult ca si discursul eroinei. Plus ca, parazitare, nu prea au legatura cu trama propriu-zisa a cartii. Fara efect ramin si comentariile naratoarei in legatura cu literatura proletcultista. in schimb, au un puternic efect alunecarile spectaculoase ale autoarei pe panta umorului involuntar. „Si masinile erau altfel pe vremea aia, adica, esentialmente mai putine“. „Singurul ciine adevarat, pe o raza destul de mare, era cel din curtea de linga noi care, fiind singurul, era si foarte respectat“. O tarancuta, Madalina, „n-a fost niciodata incongruenta in inima Bucurestiului“. G. Calinescu „din bufon ocazional, diletant, a devenit bufon oficial“. Vorbirea Martei abunda in radicale. Radu, care se ascunde sub o „barba hirsuta“ (superb pleonasm!), „s-a lasat fagocitat de clanul nevesti-si“. Manole „avusese tot timpul sa deceleze esentialul, ceea ce ramine, ceea ce conteaza dintr-o viata de om“. „Radu era vesnic multumit, la antipozi fata de Cristina“ (s.m.). Sa nu mi se spuna ca astfel de formulari sint voit stingace, ironice. Marta, o intelectuala, ar trebui sa aiba un mai acut simt al limbii decit slujnica ei, Anica.

- In lumea fictiunii Cora Flavian se descurca vizibil mai greu decit in aceea
a autofictiunii
Esafodajul autobiografic al „romanului“ se observa de la distanta. Realitatii nude autoarea ii adauga un dram de fictiune, innobilindu-si personajul prin cunoasterea lumii vechi, interbelice. insa in lumea fictiunii Cora Flavian se descurca vizibil mai greu decit in aceea a autofictiunii. Dincolo de propria-i experienta nu poate trece. Prozatoare fara spirit de observatie si fara intuitie estetica, preocupata aproape exclusiv de transcrierea cu minime modificari a propriei existente si prea putin atrasa de experientele altora, Cora Flavian a scris tot ce putea scrie: povestea romantata a vietii sale, epuizind – cu graba de risipitor – subiectul. Marta sau etiologia inconturnabilului esec este poate prima si ultima sa carte.