Abia s-au stins ultimele acorduri ale
minunatelor cîntări de Crăciun, aduse în Portugalia de
pe meleaguri transilvane, de corala Facultăţii de Teologie Ortodoxă
din Sibiu, condusă de pr. prof. dr. Sorin Dobre, şi încă
trăim sub imperiul puternicei impresii pe care tinerii şi inimoşii
colindători sibieni au lăsat-o gazdelor lusitane. Fiind deja al
patrulea an consecutiv în care Institutul Cultural Român
aduce în Portugalia, la început de decembrie, grupuri
corale teologice, s-a creat, fără doar şi poate, o tradiţie
binecuvîntată, astfel încît concertele de colinde
româneşti sînt aşteptate cu nerăbdare de publicul
lisabonez şi nu numai. În iarna lui 2007, bunăoară, corala
Psalmodia Transylvanica a Facultăţii de Teologie de la
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj a concertat şi la Porto, iar
anul acesta, Corala din Sibiu a fost invitată şi de Episcopia din
Setubal să susţină un concert în Catedrala Sa˜o Sebastia˜o.
Cu acest prilej, ICRL a început o primă colaborare cu Parohia
Ortodoxă Română din Setubal, pe care sperăm să o continuăm
şi să o diversificăm în viitorul apropiat. Ca şi în
anii precedenţi, ICR Lisabona s-a bucurat de sprijinul entuziast al
vechilor parteneri, cum ar fi bătrîna Catedrală Patriahală
din Lisabona (unul dintre cele mai vechi monumente de artă
religioasă, a cărui construcţie datează din anul 1150) şi
Basilica da Estrela (monument reprezentativ de arhitectură
religioasă neoclasică, datînd dintre secolul al XVIII-lea,
constituind unul din simbolurile capitalei portugheze). Preoţii
parohi ne-au deschis nu numai porţile lăcaşelor de cult
romano-catolice, ci şi inimile, într-o îmbrăţişare
fraternă, primindu-ne ca pe veritabili fraţi întru latinitate
şi întru Hristos.
Nu putem să nu amintim şi de
susţinerea permanentă a Bisericii Ortodoxe Române din
Portugalia, care s-a implicat cu multă dăruire, încă de la
demararea acestui temerar proiect luso-român, în urmă cu
patru ani. Deşi cuvintele sînt slabe şi sărace, dorim să
aducem mulţumirile noastre, atît instituţionale, cît şi
personale, păstorului comunităţii ortodoxe româneşti din
capitala portugheză, pr. Marius Viorel Pop, care ne-a stat alături,
ne-a îndrumat şi a vegheat îndeaproape la împlinirea
unui act de cultură românesc, într-o slujire neobosită
a mărturisirii ortodoxe. Ca în fiecare an, colindătorii
români au fost însoţiţi şi de un înalt ierarh,
de data aceasta, P.S. Andrei Făgărăşanul, Episcop Vicar al
Mitropoliei Ardealului ne-a făcut bucuria şi cinstea de a participa
la acest eveniment de înaltă încărcătură spirituală.
Preasfinţia Sa, împreună cu talentaţii colindători, ne-a
onorat cu prezenţa, vizitînd spaţiile ample ale Institutului,
unde cu puţin timp în urmă am inaugurat ultima etapă a
periplului lusitan (2009) al Expoziţiei de Icoane Ortodoxe Almae
Luces, aparţinînd artistului plastic Răzvan Alexandru
Prunean.
Se cuvine să menţionăm impresia
deosebită pe care a făcut-o, în rîndul auditoriului,
care număra, cu ocazia fiecărui concert, cîteva sute de
persoane, cuvîntul concis, dar adînc şi plin de har al
P.S. Andrei, care a re-liefat semnificaţia şi importanţa naşterii
Pruncului Iisus, a întrupării Fiului şi Cuvîntului lui
Dumnezeu, în ieslea de la Bethleem, spre mîntuirea
întregii umanităţi; Preasfinţia Sa a înflăcărat
inimile celor prezenţi, adresîndu-le un îndemn călduros
de a se dedica mai puţin alienantelor pregătiri exterioare,
exacerbate de duhul lumii moderne şi de a-şi deschide ieslea
sufletului pentru a primi Vestea cea Bună a Naşterii Domnului, cu
bucuria înnoirii anunţate din timpuri străvechi, lăsîndu-se
cuprinşi de lucrătoarea taină... Este atmosfera pe care au
insuflat-o colindele noastre româneşti şi inegalabilele
cîntări ortodoxe, de inspiraţie bizantină, care au făcut să
se pogoare peste impozantele, dar austerele edificii ecleziastice
romano-catolice o pace tainică şi sfîntă, premergătoare
marii sărbători a Creştinătăţii pe care o aşteptăm cu toţii.
Lisabona, decembrie 2009