OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

În formarea Corului Filarmonicii, un rol deosebit l-au avut Ştefan Mureşanu şi D.D. Botez. Primul a avut dificila sarcină de a alcătui un ansamblu de 100 de persoane, pentru prima instituţie muzicală a ţării. Prof. univ. D.D. Botez a desăvîrşit tot ce a început maestrul Mureşanu: a lărgit repertoriul, a format generaţii de corişti, pregătind vocea atît pentru madrigal, cît şi pentru tehnica marilor lucrări vocal-simfonice, iar la Universitate a iniţiat generaţii de dirijori de cor. Preluînd conducerea, dirijorul Vasile Pîntea a căutat să menţină performanţele corului la înalt nivel, în ciuda vicisitudinilor vremii. În perioada 1970-1989, muzicienii erau obligaţi ca, în paralel cu stagiunea, să participe la glorificarea regimului pe stadioane, în săli de sport, în fabrici… Între anii 1985-1996 au urmat cîţiva dirijori – Nicolae Bica, Valentin Gruescu, Mihai Diaconescu şi Silvia Secrieriu – care, fiecare în felul lui, au influenţat activitatea ansamblului. Aş vrea să remarc prezenţa în concertele a capella a unor personalităţi din ţară care au ajutat substanţial la creşterea performanţele corului: Nicolae Lungu, Ion Românu, Diodor Nicoară, Nicolae Niculescu, Alex. Racu, Voicu Enăchescu.

 

S-au prezentat sute de lucrări româneşti, în primă audiţie, de la oratoriul Tudor Vladimirescu de Gh. Dumitrescu – cu George Georgescu la pupitru, laRecviemul lui Ştefan Niculescu, sub bagheta lui H. Andreescu. Momente de neuitat au fost Missa solemnis de Beethoven, cu Constantin Silvestri, aflată pe un disc Electrecord, înregistrarea integrală a lucrărilor cu cor ale lui Enescu, cu Cristian Mandeal, pe care le puteţi asculta pe CD. Am avut, de asemenea, bucuria ca, împreună cu Corul şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii, să oferim publicului bucureştean şi prime audiţii cu Das Klagende Lied de Mahler, Te Deum de Bruckner, motete de Bruckner, Bach, Brahms… Aş dori să mai evoc prezentarea în primă audiţie, în România, a unor lucrări definitorii pentru muzica secolului al XX-lea: Cele 7 porţi ale Ierusalimului de Penderecki, cu autorul la pupitru, Simfonia Psalmilor de Stravinski, Simfonia a III-a şi Missa de Bernstein. Un moment de neuitat a fost în 1998 realizarea Oedipului enescian, în colaborare cu L. Foster şi Orchestra Naţională a Franţei. A fost o premieră pentru Corul Filarmonicii. Şi, desigur, ar mai fi multe de spus, vorbim doar de o activitate intensă de 60 de ani!

E greu de vorbit despre propria famiie şi, dacă nu ar fi vorba de istorie şi de datele ei seci, nu aş fi spus nimic. Familia noastră de muzicieni, ce poartă numele de Prunner, a marcat, în 2009, 100 de ani de prezenţă în acest templu al muzicii care este Ateneul Român. În 1909, la iniţiativa regelui Carol I, care a dorit să existe la Bucureşti o orchestră de nivel european, au fost invitaţi o serie de mari artişti de la orchestre faimoase, cum ar fi Filarmonicile din Viena, Paris, Bruxelles etc. Aşa a ajuns la Bucureşti un contrabasist ce a concertat ca solist cu mari orchestre şi dirijori de la Paris, Leipzig, Viena, Berlin şi care a înfiinţat în România şcoala de contrabas de la Conservator. Personalitatea şi arta lui Josef Prunner au primit o apreciere deosebită din partea unor mari nume ale muzicii secolului al XX-lea, prezente în casa lui şi alături de el pe scenă. I-au fost prieteni buni Karajan, Menuhin, Stravinski, Strauss, alături de mulţi alţii. Fiul lui, pianistul Josef Prunner jr., a fost aproape două decenii prezent pe scena Filarmonicii, după un deceniu în slujba Radioului. A concertat în ţară sub bagheta lui Perlea, Silvestri, Georgescu, dar şi la Viena cu orchestra de acolo. A apărut pe podiumul de concert alături de mari interpreţi ai secolului al XX-lea: Helge Roswenge, Maria Cebotari, Ion Voicu şi chiar marele Sviatoslav Richter. Tradiţia muzicală a familiei a fost completată de compozitorul şi dirijorul C. Silvestri, director şi prim dirijor al Filarmonicii în anii ‘50, văr primar cu pianistul Josef Prunner jr. În prezent, nepoţii continuă tradiţia contrabasistului, iar personal încerc, alături de muzicienii Filarmonicii, să continui în secolul al XXI-lea tradiţia muzicală familiei.

 

Am debutat ca pianist încă de la 6 ani şi am cîntat pe scena Ateneului la 14. Trecutul apasă uneori foarte greu, dar trebuie să recunosc că mi-a permis accesul într-o lume în care am întîlnit mari artişti, mari intelectuali. În mine s-au adunat, de fapt, tradiţia unei familii de muzicieni, dar şi cea a unei vechi familii de ctitori de biserici şi mănăstiri, de intelectuali cu preocupări deosebite în ale filozofiei, dreptului, dar şi ai scenei teatrale şi condeiului: familia Pîrîianu, pe linia mamei. Am încercat o mare satisfacţie atunci cînd, după 80 de ani de la data cînd bunicul a fost alături de G. Pierné, numele familiei a fost prezent din nou pe scena Sălii Pleyel de la Paris, unde, în 2007, alături de Corul Orfeon şi Orchestra din Toulouse, am prezentat Recviemul de Verdi. În anii ’60, C. Silvestri a dirijat şi el pe aceeaşi scenă.

 

Da, şi gestul ne bucură mult. Vom încerca să marcăm cei 60 de ani care au trecut cu evenimente, artişti şi capodopere, prime audiţii pentru noi şi public, slujind muzica şi pe prietenii ei, pe care îi invităm la Ateneu să asculte, printre altele: Recviemul de Schumann,Recviemul de Saint Saëns, Marea Missă de Bruckner, Via Crucis de Liszt, Integrala motetelor de Bach şi Bruckner.

Concertul extraordinar propriu-zis aniversar va avea loc în seara zilei de luni, 29 noiembrie, desigur, la Ateneul Român, cînd voi dirija Corul şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii, într-un program alcătuit din Kyrie din Missa Solemnis şi Fantezia pentru pian, cor şi orchestră de Beethoven, solist Valentin Gheorghiu; Corul din oratoriul Tudor Vladimirescu de Gh. Dumitrescu, Corul sclavilor din opera Nabucco şi Te Deum de Verdi, solişti: Lavinia Mamot, Gianina Munteanu, Ionuţ Popescu, Ştefan Ignat.