Arestarea lui Gigi Becali face în continuare rating. Ultimele zile de teroare mediatică, de asalt al infractorilor, de iureş al piţigoilor hrăniţi cu grăunţele clanului din Pipera, de tembelism al politicienilor, de speculaţii ale analiştilor de doi bani şi restul seminţe au fost de coşmar. Realizatorii de emisiuni au călcat în picioare deciziile judecătorilor. Tăvălugul de pe micile marile ecrane a adus prostimea ca la urs în faţa tribunalului. Aşa se explică rezultatele unui institut fantomă: 85% dintre români cred că e o acţiune politică. Din tot acest balamuc, un singur învins: Statul de drept. În puţinele minute pierdute în faţa televizorului, am descoperit o singură minte lucidă: Costi Rogozanu. A ridicat o problemă simplă, în faţa mai multor gealaţi ideologici: „pe cetăţeanul simplu cine îl apără?“.
Omul, care nu are bani de bodyguarzi, de armată privată şi de structuri de tip clan, ce face în caz că i se fură maşina? Simplu, se duce şi face plîngere la Poliţie. Aşteaptă spăşit.Dacă au reuşit să facă ceva tembeliziunile în aceste zile este să tragă cu toate tunurile în Statul de drept. Reamintim şi duduii liberale şi crinului din grădina cu săgeţi că a-l victimiza pe Becali, alături de corul sărmanilor din Vadu Roşca, tot apologia infracţiunii se cheamă. Cei doi lideri ai PNL, dacă ar fi fost fideli principiilor liberale care consfinţesc clar puterea statului minimalist şi rolul pieţii, ar fi apărat instituţiile fundamentale, fără de care haosul ar face legea. Le reamintesc vorbele părintelui ideologiei liberale, Burke: „statul este răul necesar“.Ce efect a avut această prosternare publică la cultul Becali? Scăderea încrederii oamenilor de rînd, a cetăţenilor plătitori de taxe, în instituţii – ultimele lor speranţe că nu vor fi tăvăliţi de goana bolizilor gangsterilor, care-şi fac singuri legea.
Nu vorbesc despre proceduri judiciare şi despre chichiţele avocăţeşti. Nici despre cine a plătit masa. Rămîne treaba ziariştilor „independenţi“, cu un picior în „Palat“ şi cu celălalt în nămolul străzii, să judece. N-aş dori să explic poziţia „cumpănă“ a multor analişti de azi, care sînt cocoţaţi la ordin pe toate televiziunile. Mi-e jenă mie de lipsa lor de jenă. Procedurile lor sînt bine cunoscute şi se ştie prea bine de unde îşi iau arvuna. Mîrşav şi dizgraţios este comportamentul lor de comisari ai tribunalului poporului. Orice om cu bun-simţ ştie că un stat care nu are instituţii fundamentale este la mîna infractorilor.
Nu vedeţi de ce protestează societatea civilă astăzi? De ce cer pe o singură voce retragerea codurilor otrăvite din Parlament? Cîţi dintre apărătorii redutei Becali au avut răbdarea să asculte argumentele coaliţiei: „Opriţi codurile!“? Darmite să le şi comenteze. Tocmai aici e problema. Puterea actuală vrea să reducă proporţional pedepsele pentru infracţiuni şi să dea o amnistie judiciară pentru marii corupţi. Şi actuala opoziţie nu zice nici pîs. Dacă s-ar vota codurile lui Predoiu, în actuala variantă, România ar ajunge un paradis al infractorilor, al violatorilor în serie şi al pedofililor din toate zările. Aici e buba. Cine apără Statul de drept? În fond, cine-l mai protejează azi pe cetăţeanul plătitor de taxe şi de impozite, cînd mahării, cu forţă şi bani, zic că nu-i rău să practice în modernitate dictonul feudal: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“.
Costi Rogozanu are dreptate. Ce faci dacă eşti un prăpădit de contribuabil? Te conservi în propria-ţi iluzie de normalitate şi disperi? Dacă ai săvîrşit în viaţa ta vreo infracţiune şi ţi-e teamă de rigorile legii, ieşi în stradă, protestezi, te alături corului prostimii-de-gură-cască şi faci ca ei, dai în cap? Sau îţi plîngi de milă?
România europeană, acea ţară a visătorilor ca noi, are nevoie de lege şi de ordine. Nu poţi, în mileniul al III-lea, să umbli cu cioara vopsită, cu sacii de bani, cu gorilele după tine, închinîndu-te de gura lumii, apoi cîrpind cîte-o scatoalcă însoţită de „dumnezeii mă-sii“, şi chiar să te crezi un sfînt.
Cu ajutorul justiţiei şi al probelor – care, sperăm, vor năpădi Parchetul – să nădăjduim că vom scăpa de coşmarul Becali. În ce Stat de drept al lumii vreun individ îşi mai bate aşa joc de lege, de taxe şi de impozite?
Latifundiarul din Pipera clama la ore de maximă audienţă că el nu are societăţi comerciale, că dă bani doar din mînă, că nu-l interesează Fiscul, că procurorii sînt nişte „pagabonzi“, „nişte hahalere“. În ce stat din lume, poate în Togo sau în Bandustania să fie altfel, ar fi scăpat de arestarea firească din uşa televiziunilor? Omul acesta, pentru numele lui Dumnezeu!, nu a săvîrşit doar o infracţiune – sigur, are şi el prezumţia de nevinovăţie pînă la decizia instanţelor de judecată –, ci un arsenal. Cîte bătrîne nu au fost sechestrate pentru a renunţa la proprietăţi şi a ceda aşa-numitele drepturi litigioase oamenilor lui Becali? Cîte plîngeri de cămătărie vor fi luate azi în seamă? Cîţi oameni au fost deposedaţi abuziv de drepturile lor sub şenila tăvălugului miruirii naţionale, Gigi Becali?
Pe vremea cînd eram jurnalist de investigaţie la România liberă, l-am descoperit pe torţionarul puşcăriei din Rahova a lui P.M. Băcanu, ascuns ca „jurist-consult“ la Prefectura fesenistă de atunci din Bucureşti. Conform mărturiilor directorului României libere, închis pe vremea comunismului pentru un ziar samizdat, „omul negru“ îl dădea cu capul de pereţi şi-i spunea: „îţi voi face un dosar mic politic şi altul mare de borfaş“. Sigur că astăzi tortura e condamnabilă, nu şi în varianta Predoiu. Sper ca procurorii să nu se oprească la capitolul „sechestrarea tinerilor infractori“. Dosarele lui Becali sînt mult mai voluminoase. Apropo, pentru cei care nu vor să citească noul Cod Penal, cămătăria mai este o infracţiune? Sau ne transformăm statul european într-unul feudal, de tip clan, în care triburile se bat în plină stradă? Cu voia Domnului şi a justiţiei pămîntene – cred că sînt în asentimentul cititorilor, fini „observatori“ – vom scăpa de coşmarul Becali.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters