OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Costel Busuioc a susţinut un concert la Sala Palatului. Lume buluc, publicului romån îi place vocea cîntăreţului cu biografie de telenovelă, lumea bună strîmbă din nas, „N-are studii…“ şi nici nu face parte din „sistem“, aşa că viitorul lui este incert. Nu se poartă la noi biografiile americane, greu de crezut că va reuşi Costel Busuioc să reziste presiunii exercitate de mahalaua culturală autohtonă. Va reuşi, probabil, ca şi Nelly Miricioiu sau Panait Istrati, pe alte meleaguri, în altă parte. Viaţa e în altă parte. De multe ori, viaţa e mult prea în altă parte pe la noi. Poate greşim.

Geniul lui George Enescu merită mai mult decît un respect de paradă. Autorul lui Oedipe este întrebat, într-o zi, de ce este atît de modest dacă este aclamat prin toată lumea. La care maestrul răspunde simplu, natural şi firesc: „Geniile îşi pot permite!“.

Lucrurile au evoluat lin şi după 1989 în societatea romånească, cultura sonoră fiind îmbogăţită de variate formule şi formulări dintre cele mai grunjoase. Lipsind bemolii din partiturile lexicale, avem parte din plin de cine ştie cîte formule şi combinaţii. Marii maeştrii ai modernităţii, avizi de texturi cu 12 sunete şi formulări atonale, ar fi azi extaziaţi de ce sunete pot produce noile tehnologii. Faţă de banalele fierăstraie mecanice sau tradiţionalul burghiu al vecinului care repară cîte ceva prin casă, de decenii încoace. „Sunetul muzicii“ este copleşit de alte sunete, dintre cele mai neaşteptate. Un auz al omului modern, deja dedulcit la fel de fel de dizarmonii, un auz care a pierdut sunetele naturale – cine mai ştie azi cum cîntă piţigoiul, cinteza sau mierla –, în schimb pricopsindu-ne cu erudiţia de a desluşi cum sună un motor de Harley-Davidson faţă de unul de Suzuki sau Honda de 600 cmc. Paleta de sunete a devenit incredibil de largă. Infinită. Tăcerea, un lucru rar. Absolutul sonor. Greu de atins.

O invitaţie la Opera Naţională Bucureşti a coincis cu lecturile recente din eseurile muzicale ale lui Kundera, din cartea despre zgomote, Bruits. Essai sur l’economie politique de la musique a lui Jacques Attali, dar şi cu participarea neaşteptată la un RMN, Résonance magnétique nucléaire – care este o investigaţie medicală, şi nu o nouă lucrare de Liviu Dănceanu... –, din motive, evident, ce ţin de domeniul lui Nicolăescu, şi nu al lui Adrian Iorgulescu. Cu nu mai puţine voluptăţi sonor-muzicale. Stranie lume a sunetelor, un vag sentiment de ieşire din univers, acele sunete, sacadate sau violent aruncate în urechile noastre, aminteau de un concert de muzică experimentală din laboratorul conservatorului din Berlin. Era şi nu era muzică, erau şi nu erau sunete. Asaltaţi din toate părţile de varii zgomote şi sunete, muzica îşi schimbă pe nesimţite formele de expresie. După Bach, greu de acceptat că mai poate fi ceva nou. Chiar şi prin RMN.