OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nascut in 1869, Stanislaw Wyspia´nski ocupa un loc aparte in arta si cultura poloneza de la sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, precum si in ansamblul acestei culturi. A trait doar 38 de ani (1869-1907), insa numele lui a ramas unul de referinta in istoria culturii poloneze, datorita – in primul rind – dimensiunii renascentiste, a preocuparilor si realizarilor sale in domeniile picturii, poeziei si teatrului. Urmind pilda marilor sai inaintasi, Mickiewicz, Sl´owacki, Norwid sau Chopin, care au reprezentat la jumatatea secolului al XIX-lea, prin arta si faptele lor, aspiratiile si nazuintele natiunii, pictorul, poetul si dramaturgul isi face un crez din redobindirea independentei Poloniei dezmembrate in 1772, 1793 si 1795. De aceea, artistul relanseaza ideile marilor sai predecesori, sensibilizind cu arta sa militanta constiintele maselor cu privire la aceste deziderate vitale.

Chiar si cele mai simple fapte, nuante sau aspecte abordate in creatia sa, au capatat si capata pentru polonezi dimensiunea unui simbol, incarcat de virtuti nobile si perene, toate tragindu-si seva din trecutul eroic al Poloniei, cindva descatusate. Programul lui Wyspia´nski, inspirat din conceptia romantica privind fapta, a fost dezvoltat pe linia gindirii predecesorului sau Cyprian Kamil Norwid, cel care sustinea ca: „Artistul national organizeaza imaginatia poporului precum politicianul fortele statului“. Generalizat, acest crez il gasim, spre sfirsit de mileniu, si in gindirea Papei Ioan Paul al II-lea, care avea sa il inovoce pe Norwid in mesajele sale, pentru a-i inspira in mod sanatos pe artistii de pretutindeni in ceea ce fac, subliniind astfel valoarea culturii in viata societatii. Raspunzind la intrebarea mereu actuala, care este diferenta dintre „creator“ si „artist“, fostul Suveran Pontif spunea: „Cel care creeaza daruieste fiinta insasi, ia ceva din nimic – ex nihilo sui et subiecti, se spune in latina – si acesta, in sens restrins, este procedeul doar al Celui Atotputernic. Artistul, in schimb, utilizeaza ceva din ceea ce deja exista, dindu-i forma si semnificatie“. Cu alte cuvinte, explica poetul Wojtyl´a, „artistul divin, cu iubitoare ingaduinta, transmite o scinteie a intelepciunii sale transcendente omului artist, chemindu-l sa fie partasul puterii sale creatoare“1.

Pentru a ilustra ecoul pe care l-a avut creatia sa printre contemporani si in ansamblu, in epoca, este suficient sa amintesc ca in anul 1901, dupa premiera Nuntii, poetul si reprezentantul de seama al Noii Polonii, Kazimierz Przerwa Tetmajer, scria ca „era nevoie de un om capabil sa intruchipeze simtamintele si gindurile noastre“. Acesta a fost Wyspia´nski, artistul care a ridicat pe noi culmi, de mare actualitate, programul de orientare progresista al romanticilor polonezi, cit si pe cel al mentorului sau, pictorul Jan Matejko. In acelasi timp, artistul plastic si dramaturgul cracovian va depasi cu mult ceea ce se numea istoriografie in arta, printr-o expresie artistica originala, novatoare pentru sfirsitul veacului al XIX-lea, inzestrat fiind cu acea scinteie de intelepciune transcendenta – de care aminteste conationalul si cracovianul sacerdot, Karol Wojtyl´a.

Mesajul operei lui Wyspia´nski, asa cum l-au citit contemporanii, dar si cum poate fi interpretat si este interpretat azi, se constituia intr-un semnal puternic de trezire dintr-o letargie bolnavicioasa, care se abatuse asupra Poloniei, iar prin forta artistica a mesajului sau reusea ceea ce isi propusese – sa demaste miturile false, infiripate in gindirea sociala si politica din acea vreme, dar si multe din racilele societatii in care traia. Cu o arta de factura monumentala, patriotica, expresiva, Wyspia´nski avea sa denunte modul de viata de la sfirsitul secolului al XIX-lea din patria sa, dar si din numeroase alte tari europene.
„Nu de fapte marunte gindul mi-e preocupat,/ Tintesc acolo unde gindirea n-ajunge“ – spunea una dintre mastile prezente in piesa sa, Eliberarea.
Aceleasi idei il vor calauzi pe artist si in clipele in care va schita cartoanele vitraliilor de la Wawel, neacceptate pina la urma (sic!) de autoritatile clericale ale vremii, „lipsite de gindire divina“. Ginduri similare sint recurente in piesele sale de teatru, toate de o inalta tinuta si angajare patriotica, in versurile poetului, in tot ceea ce a creat in mai putin de doua decenii.

Printre promotorii noilor curente din Occident
Modernismul in Polonia si-a facut aparitia in jurul anului 1890, simultan cu introducerea impresionismului francez, pe o scara tot mai larga, prin revenirea in tara a pictorilor Wladyslaw Podkowi´nski si Józef Pa´nkiewicz, promotori inflacarati ai noului curent.
Partizanii polonezi ai impresionismului vor intilni o riposta puternica din partea adeptilor academismului si realismului, insa nu pentru mult timp, ei avind printre sustinatori o pleiada formata din reprezentantii curentului neoromantic, cit si prestigiosi oameni de stiinta care raspindeau descoperirile realizate la vremea respectiva in domeniul luminii si al culorii. Printre adeptii modernismului in Polonia s-au numarat si fruntasii Partidului Taranesc din acea vreme, dornici sa atraga atentia artistilor plastici asupra satului, cit si a reprezentantilor partidelor radicale, inclusiv din Partidul Socialist, interesati in oglindirea tematicii proletare de catre maestrii noilor orientari artistice. In slujba acestei cauze se angajeaza o seama de pictori tineri, care realizeaza pinze despre miscarile muncitorilor italieni (Feliks Wygrzywalski – Riul involburat) sau despre problematica muncitorilor polonezi (Piine infometatilor, Fara munca). Printre acestia, Antoni Kamie´nski se va remarca cu desenele Spiritul revolutionarului, iar Stanisl´aw Lenz cu tabloul sau antologic Greva (1910), pinza care oglindeste chipurile indirjite ale unor muncitori, care au dainuit cu imaginile lor pina si in manualele scolare.

Dintre teoreticienii in voga, Julian Marchlewski va combate elitismul propagat de Zenon Przesmycki-Miriam si nu numai. De retinut ideile revolutionare promovate de acest ideolog, care sustinea argumentat si hotarit necesitatea ca arta „sa devina un factor al activitatii cotidiene, sa patrunda in toate domeniile vietii private si sociale“. Acesta nadajduia ca pina la urma „omul viitorului va invinge in batalia pentru existenta… inconjurindu-se pretutindeni de frumos“. In Polonia, alaturi de notiunea de modernism, curentul a fost denumit Tinara Polonie/Mloda Polska, cu referire in special la literatura. Aceasta denumire a fost propusa in 1898 de poetul si criticul Artur Górski, prin analogie cu curentele existente la vremea respectiva in nordul si centrul Europei (Tinara Germanie, Tinara Belgie etc.). In cadrul curentului, conceptiile asupra artei si a menirii ei sint contradictorii, de la cele exprimate de Julian Marchlewski (un fel de Dobrogeanu-Gherea sau Constantin Stere polonez), care sustinea necesitatea de-a se crea o arta pentru masele largi, pina la ideea de arta pentru arta. El se plasa in opozitie cu un alt exeget al acelor timpuri, Przybyszewski, care scria in Confiteor ca „pe artist nu-l intereseaza nici legile sociale, nici cele estetice, artistul cunoaste doar puterea ce explodeaza in exterior“.

Putem afirma cu toata convingerea ca modernistilor polonezi nu le erau straine ideile filosofiei lui Schopenhauer, Nietzsche sau Bergson. Acesta din urma a avut in Polonia sustinatori care au glorificat subiectivismul, individualismul si intuitia pina intr-acolo incit situau artistul „deasupra vietii, deasupra lumii“.
Atit impresionismul, cit si l’Art Nouveau si-au gasit adepti in rindul creatorilor din Varsovia, Cracovia si alte centre, artistii respectivi fiind permanent in contact cu arta franceza, engleza, germana, austriaca si rusa. Studentii polonezi de la Scoala Colarossi se intilneau la Crémerie chez Madame Charlotte, iar frontispiciul stabilimentului fusese pictat de Wladyslaw Slewi´nski si de cehul Alfons Mucha, localul fiind impodobit cu lucrari semnate de Chelmonski, Delveaux, Podkowi´nski si Wyspia´nski. Printre profesorii din perioada respectiva se numarau J. Blanc, G. Courtois si L.A. Girardot, cei despre care Wyspia´nski spunea ca „nu mint... nu impun nici o formula. Intreaga lor influenta este de ordin moral, de a interpreta natura, modelul, rugindu-te ca tu, la rindul tau, sa nu minti“. Aici insa, polonezii se intilneau si cu Gauguin, Strindberg sau Mauclair. Simbolismul german si scandinav era, de asemenea, cunoscut in Polonia in special prin compozitiile lui Arnold Boklin. In invatamintul artistic polonez, care se modernizeaza vizibil din anul 1895, isi spun cuvintul partizanii impresionismului si ai Artei Noi: L. Wyczó´nkowski, Jacek Malczewski, Jan Stanislawski, Józef Pan´kiewicz, W. Weiss si altii.

Filonul popular si patriotic in structuri impresioniste si simboliste
In prima faza a modernismului polonez (1890-1900), se face mult simtita influenta artei impresioniste si simboliste. In cea de-a doua faza (1900-1916), impresionismul isi face drum din ce in ce mai sigur. Integrat, ulterior, in arta europeana, modernismul polonez se caracterizeaza printr-o inspiratie de factura patriotica, generata de starea de dependenta in care se afla Polonia, dar si de influenta mereu prezenta si vie a lui Jan Matejko. Filonul popular, prezent si in creatia romanticilor, capata in arta modernistilor valente noi care il si improspateaza, plasindu-l astfel impotriva tendintelor cosmopolite si uneori decadente, prezente din plin in arta europeana.

Stanislaw Wyspia´nski este reprezentantul de frunte al Artei Noi (al Tinerei Polonii), tocmai prin ce i-a caracterizat pe marii impresionisti, „forta si intensitatea sentimentelor si a capacitatii lui imediate de expresie“.
Este indeobste cunoscut ca, si dupa „victoria principiilor impresioniste, un numar restrins de artisti erau stapiniti de un sentiment de neimplinire“. Tulburati de indoielile civilizatiei de la sfirsitul veacului al XIX-lea, marii creatori intelegeau ca, in eforturile pe care le faceau „de a reprezenta natura asa cum acestia o vedeau“, exista ceva ce scapa artei, o dimensiune pe care ei incercau cu disperare sa o dobindeasca. Cézanne, de pilda, era de parere ca ceea ce pierduse arta era sensul ordinii si al echilibrului; ca preocuparea de a fixa clipa trecatoare ii facuse pe impresionisti sa neglijeze formele solide si trainice ale naturii. Van Gogh simtise si el ca, bizuindu-se pe impresiile vizuale si neexplorind decit calitatile optice ale luminii si culorii, arta era in pericol sa isi piarda intensitatea si pasiunea, singurele atuuri care ii permit artistului sa isi exprime senzatiile, comunicindu-le ca atare. Gauguin, in fine, era si el profund nemultumit de viata si arta, asa cum se exprima, si va nazui spre ceva mult mai simplu si mai direct. De aceea, se va orienta spre primitivi, sperind ca macar printre acestia, sau de la acestia, sa afle lucruri noi. Ceea ce azi numim arta moderna a luat nastere, asadar, din mari sentimente de nemultumire.

Wyspia´nski filtreaza experienta artistica europeana din timpul sau
Vazut prin aceasta prisma, Stanislaw Wyspia´nski ramine un artist al epocii sale, un polonez care filtreaza experienta europeana si cea aproape milenara a natiunii sale, punindu-si, in cunostinta de cauza, condeiul si penelul in slujba natiunii. Aici este foarte aproape si de Cyprian Kamil Norwid. Cracovia si Parisul au lasat o amprenta puternica asupra personalitatii artistice a lui Wyspia´nski: fosta capitala a Poloniei medievale se impunea prin tot ceea ce aceasta a insemnat in trecut si nu mai reprezenta in prezent, iar capitala Frantei – prin ceea ce insemna nou, modern si progresist la vremea respectiva. Nu intimplator, artistul polonez este preocupat de pictura monumentala, admirind lucrarile lui A. Besnard si Puvis de Chavannes, pentru a da viata planurilor si reprezentarilor sale.

Pictura si literatura au fost doua domenii indisolubil legate in creatia lui Wyspia´nski. Autorul Nuntii scrie piese de teatru si versuri inspirate de pinzele lui Matejko (Sta´nczyk, Wernychora, Batori la Psków sau Nunta lui Jan Kazimierz). In acelasi timp, multe dintre lucrarile plastice ale lui Wyspia´nski sint inspirate din opere literare (Kazimierz cel Mare, Iliada etc.). Scrisorile si insemnarile artistului ne intaresc convingerea ca, in timpul studiilor facute la Paris si al voiajelor sale prin Europa, el intelege forta pe care o degaja pinzele clasicilor si se apropie, cu ajutorul compatriotului sau Slewi´nski, de reprezentantii Noii Arte, care il avea in frunte pe Gauguin. De altfel, Wyspia´nski a imbratisat pina la urma tehnica acestuia, conturind in lucrarile sale, ca si promotorul sintetismului, cu mare exactitate, imaginea. Destul de evident se impletesc, in prima faza a creatiei sale, elemente ale artei moderne cu elemente din arta clasica. Autoportretul din 1894, de pilda, este realizat intr-o conventie clasica, insa pe un fundal albastru care ne aminteste pe undeva de lucrarile lui Van Gogh. Alte pinze din perioada respectiva dovedesc o anticipare a fovistilor.

Vitraliile realizate pentru Biserica Franciscana din Cracovia – in care a oficiat ca preot tinarul Karol Wojtyla –, cu imaginea Creatorului, care se inalta deasupra apelor, ne aduce aminte de conceptia artistica a lui Michelangelo, de frescele acestuia din Capela Sixtina, fiind in acelasi timp o expresie tipica a modernismului polonez, lucrare ale carei lumini si culoare capata o forta si o expresie rar intilnite. Din pitorescul vibrant al vitraliului, in lumina se degaja cele mai diferite trairi ale personajului: mindrie, liniste, dragoste, ura, fiecare in parte cutremurindu-ne. La rindul lor, cele mai variate plante si flori impodobesc zidurile si scalda intr-o lumina pura figurile care cresc si se inalta ca niste elemente ce simbolizeaza puterea telurica cu toata maretia ei. Aceeasi forta o degaja si personajele istorice de pe cartoanele schitate pentru frescelele de la Wawel (Cazimir cel Mare, Stanislaw Szczepa´nski, Henryk Pobozny).
Wyspia´nski este unul dintre cei mai mari portretisti polonezi si, as indrazni sa spun, printre cei mari de pretutindeni. Tehnica preferata a fost pastelul, in voga la vremea respectiva (Toulouse Lautrec, Renoir, Bozna´nska), iar uneori carbunele sau creta. Realizind de data aceasta un contur subtil al imaginii, totusi destul de clar, artistul evidentiaza doar prin linii si umbre sigure expresia psihica ori liniile de forta ale personajului pe care il infatiseaza. Fiecare dintre portretele sau autoportretele sale constituie un simbol care degaja sentimente de mare profunzime.

Tablourile antologice cu copii
Portretele de copii constituie o dominanta perena in creatia pictorului, acest motiv fiind asociat cu primavara, cu speranta, cu renasterea la viata. Cu aceleasi idei asociem si tablourile dedicate maternitatii. Nimeni pina la Wyspia´nski n-a infatisat in arta poloneza toata gingasia, simplitatea si naturaletea trairilor si simtamintelor, precum si a inocentei si puritatii copiilor. Contrar chipurilor de oameni maturi, unde linia sau pata evidentiaza mai putin trasaturile interioare, penelul artistului realizeaza chipurile copiilor din apasari si tuse gingase, care redau expresii aparte chipurilor de pe cartonul ce se invioreaza printr-o forta launtrica de mare puritate.

Copiii infatisati de Wyspia´nski in diferite ipostaze – fie ca acestia dorm, ori privesc cu mirare lumea – prin culorile vii, deseori contrastante, dar si prin afectiunea nedisimulata cu care artistul ii prezinta, imaginile lor au ramas intiparite pe retina a zeci de generatii, tocmai ca o intruchipare a ingenuitatii, constituindu-se in tablouri antologice. Si vor ramine pentru totdeauna, datorita modestiei, simplitatii si naturaletii lor, reprezentari care ii fac sa fie departe de rigiditatea multor „poze“ din pinzele ce au infatisat sau isi propuneau sa infatiseze „lumea buna“. Compatriotul sau, artistul Tadeusz Makowiecki, afirma, intr-un studiu publicat in perioada interbelica: „omul care n-a putut suferi masca s-a indragostit de chipul copilului, de fata lui neprihanita. In ochii clari ai acestuia, neincetosati de renuntarea cadaverica, osoasa, cu pielea nebrazdata de riduri – urme ale unor trairi vechi, apuse, deci ramasite care nu exprima nimic viu, actual –, pe chipul copilului se reflecta in modul cel mai simplu si mai curat sufletul uman si intreg universul. Simplu, asa cum cerul se oglindeste mai bine in apa cristalina a unui piriu decit in mlastinile adinci, napadite de verdeata si papuris“.

Exprimari si in alte domenii
Wyspia´nski ramine in cultura poloneza si prin cele citeva zeci de portrete facute oamenilor de seama din perioada modernismului polonez: poetul Lucjan Rydl, scriitorii Stanislaw Przybyszewski, Jerzy Zulawski, Adolf Nowaczy´nski, Antoni Lange, pictorii Stanislawski, Mehoffer, Malczewski, actorii Ludwik Solski si Irena Solska – fiecare in parte constituind un punct de reper in arta portretului. Sub influenta graficii japoneze, probabil, ca si a impresionistilor de marca, Wyspia´nski este autorul citorva peisaje unice, care fac parte din realizarile de valoare ale modernismului polonez (Sukiennice, Wawel, Vedenii).
De asemenea, in domeniul artei aplicate, care dupa 1900 avea adepti din ce in ce mai influenti la Cracovia, Stanislaw Wyspia´nski se situeaza printre pionerii de frunte cu realizari importante, mai ales in ilustratia de carte, in proiecte tipografice si in proiectarea de interioare. Ca toti marii artisti de pretutindeni, pictorul polonez s-a inspirat in aceasta directie din arta populara poloneza si din natura, despre care scria ca „ne invata totul“.
Geniul lui Wyspia´nski consta in aceea ca reuseste sa vada ca nimeni altul pina la el ca forta capabila sa duca la indeplinire programul luptei pentru cucerirea independentei Poloniei o constituie natiunea. De aici revelatia geniului: o arta in slujba poporului, care sa slujeasca celor mai nobile idealuri ale patriei sale. Secolul scurs de la moartea sa i-a pecetluit nemurirea.