OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ma uitasem doua nopti la rind, una dupa alta, cum e condamnat si executat presedintele de odinioara al Romaniei si sotia acestuia. Era vorba de diferite filme documentare, dar pentru prezentarea evenimentului ritualic a fost folosit, fireste, acelasi material, prin urmare, efectul celor doua filme a fost aproape identic.
*
Aceste filme m-au determinat sa rememorez unele probleme fundamentale morale si estetice pentru care nu gasisem raspuns in ultimul deceniu. Am studiat detasat si impasibil modul in care savurez asasinarea tiranilor. Realizam ca, datorita placerii resimtite, ar fi trebuit, in mod teoretic, sa ma rusinez, si totusi nu mi-a fost rusine. Nu exista in mine indurare, nici mila nu simt fata de acest cuplu.
*
Sint adeptul procedurilor juridice legale. Cu toate acestea, constiinta mea tacea indiferenta. Nu sint partizanul pedepsei cu moartea. Totusi, brutalitatea metodelor nu mi-a lezat gusturile. Sentimentul difuz ca ar trebui, totusi, sa existe ceva in aceasta comedie diletanta si de o ilegalitate strigatoare la cer, fata de care ar trebui sa obiectez, dar fata de care nu am nimic impotriva, respectiv ca ar trebui sa existe in mine inca o persoana, una care sa militeze pentru respectarea legii, care sa fie umana, sa protesteze impotriva indiferentei mele morale si a lipsei de pretentii estetice (dar o asemenea persoana nu exista) a generat un vid ciudat.
*
Placerea ticaloasa e periculos de aproape de placerea nobila. Asta pentru ca, probabil, nu avem separat fibre nervoase pentru cele doua feluri de placere. La fel, voluptatea si durerea pot fi tangente. Nu numai la oameni, dar si in cazul animalelor. Orice fel de placere, indiferent de natura acesteia, accelereaza respiratia, sau tocmai o intrerupe, dind impresia ca ar bloca pentru citeva fractiuni de secunda circulatia. Afluxul de singe opacizeaza constiinta, dind senzatia sufocarii voluptuoase. Fiziologia mamiferelor este un sistem inchis. Curba emotiilor puternice provocate de politica sau curba extazului religios nu se deosebeste prea mult de curba ascendenta a unui act sexual. Este suspendata orice judecata morala, iar autoreflexia emite semne de pauze lungi. Inhibitia nu mai stinghereste vazul si senzatiile. Apare o anume tensiune nu numai in membre, dar si intre coapse, in burta, in intestine si-n muschii striati ai sfincterului anal. Se in-timpla astfel inclusiv atunci cind eu ucid un tiran, dar si atunci cind privesc cum altii ucid un tiran. Contractii musculare si tonusuri musculare spasmodice, contrare. Din cauza aceasta este atit de impresionanta imaginea extazului politic sau religios in masa. Din cauza aceasta este atit de infricosatoare isteria maselor. La urma urmei este o problema de decizie ce anume aduc la cunostinta publicului si ce anume doresc sa tin secret. Ciinilor inspaimintati li se intimpla sa li se intareasca falusul, celor care se bucura, sa urineze chelalaind, iar cind se infurie, sa li se ridice parul pe sira spinarii. in criminologie este cunoscut acest fenomen. Tilhari, hoti, criminali, datorita emotiilor voluptuoase care le preced fapta, defecheaza in mod fortat, ejaculind in timp ce o savirsesc.
*
in context cotidian, omul isi controleaza cu strictete afectele si emotiile care tin de domeniul placerilor ticaloase. Are motive intemeiate sa faca astfel. Daca nu se va ingriji sa mentina granitele sensibile si vulnerabile existente intre ura si iubire, intre ticalosenie si generozitate, daca sistemul inchis al fiziologiei nu si-l va rezerva exclusiv placerilor nobile, il va inghiti numaidecit dorinta nepotolita a suspiciunii, a insultei, a razbunarii, a satisfactiei, haosul lacomiei, al invidiei, al egoismului, al vanitatii si al voracitatii. Si exista posibilitatea ca acest lucru sa se petreaca nu numai cu el. Uneori este suficienta o singura persoana inclinata spre isterie ca sa-i traga dupa sine si pe ceilalti. Iugoslavia a fost de mult inghitita. Deocamdata, Ucraina, Rusia, Ungaria, Romania, Slovacia, Croatia sint protejate de o membrana extrem de subtire.
*
Somnul ratiunii naste monstri, in schimb, iluzia urii care nu este limitata de ratiune, vampiri. Nimeni nu ma poate apara de pericolul pe care-l reprezint pentru mine insumi, decit ultimele oaze vigilente ale ratiunii mentinute in stare de veghe.
*
Parca exista teama ca ar fi evadat din incapere, inspaimintatul cuplu fusese inghesuit intre un perete si doua mese cu picioarele de metal. Probabil ca-n sala era frig sau membrii in uniforme militare din tribunalul ad hoc nu le-au permis celor doi tirani sa-si scoata paltoanele. Se grabeau. Trebuiau sa-si termine cit mai repede misiunea. N-aveau o imputernicire legala. Si, chiar daca ar fi avut-o, voiau sa-i ucida pe cei doi tirani la fel cum si-ar fi ucis in zorii unei zile de iarna porcii preferati, alintati cu placere. in toata graba asta a existat si o cumpatare politica. Atita timp cit tiranii sint in viata, orice incercare de restauratie este legitima, iar in cazul acesta s-a terminat cu ei. intrebarea era: cine pe cine ucide mai repede. Elena Ceausescu purta un mantou deschis la culoare, captusit cu blana. Si-l strinsese in jurul trupului, astfel se apara. Probabil ii era si frig, dar mai degraba din cauza spaimei. Desi nu se poate spune ca n-ar fi ramas disciplinata pina la capat. Stia ce se va intimpla, de altfel a si spus treaba asta.
*
in cazul lui Nicolae Ceausescu n-a functionat atit de bine autodisciplina, caci el a realizat doar mai tirziu sfirsitul apropiat. Si sint convins ca l-a protejat nu numai limitarea Constitutiei. Barbatul, care avea atunci saptezeci si unu de ani, fusese timp de patruzeci si patru de ani membru in Comitetul Central. E o perioada prea lunga pentru ca omul sa-si pastreze in stare de veghe macar o singura oaza, cit de mica, a creierului. Pe János Kádár n-a vrut nimeni sa-l ucida, totusi, cind a sosit ora adevarului, nu si-a putut proteja creierul in fata nebuniei decit aruncindu-se in vagauna intunecoasa a dementia senilis. Ceausescu o privea timp pe nevasta-sa, isi rotea ochii mici si vicleni, rinjea penibil in culmea nervozitatii, se vedea clar pe trasaturile lui ca ii era imposibil sa realizeze ce anume i se intimpla, respectiv, cum ar putea sa domine situatia.
*
El purta un palton de culoare gri inchis, dintr-un material greu. Probabil ca una dintre prevederile secrete ale Tratatului de la Varsovia a dispus obligativitatea purtarii acestor paltoane sinistre si diforme. Lui János Kádár i s-a repartizat cel mai mare, dar si madam Kádár a primit unul baban. Jivkov, unul prea mic. Husák, un palton croit complet aiurea. Le purtau cu niste palarii mari, inchise la culoare. in ziua fatala, seful statului roman isi trasese pe cap o cusma. Ca sa poata urma exemplul sotiei sale mai disciplinate, isi rezemase bratul de tablia mesei, s-a prins de cusma, pe care o framinta, o mototolea. Se uita la ceas, astepta sa vina cineva si sa-l elibereze. isi privea ceasul asemenea celui care isi spune in sinea sa: bine, nu inteleg nimic, dar oricum, in curind incepe adevarata sedinta de partid.
*
Operatorul ii filmase cind pe cei doi, cind pe membrii tribunalului ad hoc. Nu-si gasise in incapere un unghi potrivit din care sa-i fi putut prezenta pe toti in acelasi timp. Dar nu s-a priceput sa faca nici prim-planuri. Basca aparatul de filmat i se balansa, i se zgiltiia, ii tremura in mina in timp ce se foia, sovaitor, de colo-colo. Nu numai pentru ca nu se pricepea la ce avea de facut, dar si pentru ca nu reusea sa-si potoleasca spaima si dorinta revansarde. Nu reusea sa-si coordoneze sentimentele personale cu sarcina pe care o avea de indeplinit.
*
Finalitatea estetica a filmului este conferita de un diletantism desavirsit. Indiferent cum ar fi montate secventele peliculei filmate, rezultatul este acelasi. Armonia este perfecta. De la inceput si pina la sfirsit nu exista un obiect, o lumina, un personaj, un sunet, un instrument care sa nu fie ticalos, urit si diletant. in filmul acesta, ferestrele sint intunecate, nicaieri nu se vede o usa. Dictatura n-are iesire. Nici de atunci incoace n-am aflat exact unde anume ne gasim. Nici operatorul nu poate sa iasa; ca sa aiba sansa asta, in afara de crima ar trebui sa-si mai aminteasca de ceva anume. De faptul ca omul nu primeste in dar libertatea. Operatorul se identifica perfect cu dezlantuirea miniei membrilor ingroziti ai tribunalului ad hoc, iar noi ii urmarim digresiunile incalculabile. Daca am putea asista, impreuna cu membrii tribunalului ad hoc, la razbaterea adevarului, acest lucru ne-ar putea conduce spre o identificare cathartica. Dar acest lucru nu se intimpla. Cei doi tirani sint condamnati in numele unei meschine dorinte de razbunare.
*
Nu se poate intimpla altfel pentru ca judecatorii si tiranii seamana leit unii cu altii. Sint la fel de prosti, pociti, inculti, duri, ordinari. Si poate ca cel mai important aspect din punct de vedere al adevarului este faptul ca din comportamentul si cuvintele lor lipseste tot ce confera demnitate unui om. Or, inca nimeni n-a pomenit un adevar care sa fie lipsit de demnitate.
*
intre timp a trecut un deceniu. Urmarind miscarea acestei camere de filmat care-si pierduse demnitatea, divagind printre oameni dezlantuiti, care, la rindul lor, isi pierdusera si ei demnitatea fara sa priceapa nimic, nu mi-am dat seama ca ceea ce generase indignarea, satisfactia si placerea a fost dorinta de razbunare, nicidecum dorinta mea pentru adevar. Mai mult decit atit, situatia in sine e si mai penibila. Cu toate ca tiranii se indreapta spre moarte fara urma de demnitate, ei cel putin reusesc sa-si frineze spaima. in schimb, membrilor tribunalului ad hoc le este teama nu numai ca n-o sa aiba timp sa-i omoare pe cei doi tirani, iar in cazul acesta ei vor fi macelariti de catre altii, dar sint de-a dreptul ingroziti ca trebuie sa ucida doi uriasi de o asemenea anvergura. Nu reusesc sa scape de imaginea propriei lor micimi. Pina acum niciodata nu ne-am revazut pe noi insine, astfel si cu ochiul liber, in oglinda istoriei universale.
*
Cind, inainte de executie, celor doi tirani le sint legate la spate miinile cu o fringhie dura si groasa, Elena Ceausescu rosteste singura propozitie umana din acest spectacol de teatru. Amindoi sint gata sa moara, dar inca protesteaza impotriva modului cum sint tratati. Nu demnitatea umana e cea pe care incearca sa si-o apere, ci, in continuare, prestigiul. in comparatie cu asta, spaima soldatilor este atit de imensa, incit exista pericolul sa nu-si poata concretiza sarcina scandaloasa. „De ce va este atit de frica?“ – se aude strigatul femeii din profunzimea incaierarii. Iar pentru ca autoportretul ingrozitor al dictaturilor sa fie complet, in ultima secventa incepe sa vorbeasca si cel care ar trebui sa taca. Deja afara, in curte, medicului i se adreseaza operatorul aflat dindaratul camerei de filmat. Mina cu care medicul tine stetoscopul tremura atit de tare, incit acesta nu gaseste carotida. Sau cel putin daca ar putea privi sub pleoapa. Dar nici asta nu merge, ii tremura toate degetele, intregul trup.
*
„Ridica-i capul. Sa-l vedem ca-i mort.“
*
Medicul sovaie o clipa. Nu e sigur daca rugamintea operatorului poate fi indeplinita. Daca-si iese din rolul de medic, daca face acest lucru, intrerupe fluxul milenar care, printr-un ultim fir, leaga persoana si profesia sa de Hipocrate. Daca face acest lucru, inseamna ca executa sentinta cea mai cumplita a dictaturilor: nimic nu e sfint. Executa. Ridica si ne arata capul mort al lui Nicolae Ceausescu. Trage pleoapa inferioara ca sa ne putem uita in ochiul dictatorului mort.
*
impreuna cu aceasta experienta senzoriala distrugatoare ducem cu noi in mileniul urmator logica dictaturilor.

Gombosszeg, Ungaria, 1998

––––––––––––––
* Text preluat din volumul de eseuri: Talált cetli és más elegyes írások sO fituica gasita si alte scrierit,
Editura Jelenkor, Pécs, 2000.


Traducere din limba maghiara
de Anamaria Pop