OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Traian Băsescu, omul croşeelor decisive, politicianul feroce, candidatul perfect şi cîştigătorul tuturor competiţiilor electorale directe în care a intrat până acum, a fost trîntit la podea şi numărat. Nu l-a dărâmat Hayssam, nu i-a pus piedică EBA, nu s-a izbit de vreo bordură prea înaltă şi nici nu şi-a agăţat hainele în gărduleţele metalice ale fruntaşului pe sector Liviu Negoiţă. Lovitura în plex a venit de la un fost coleg de Alianţă DA, care i-a transmis cel mai radical şi ferm NU şi a decis să îndrepte PNL spre o coaliţie cu PSD şi UDMR, în jurul lui Klaus Johannis. Nu înainte ca preşedintele – dependent, deja, de discursul populist – să ofere o probă de umor involuntar, spunînd că el îi are alături doar pe români şi că nu va negocia cu nimeni voturile cincimii de dreapta a electoratului. Dar cine avea de gînd să discute cu el? Crin Antonescu nu l-a înghiţit niciodată pe Traian Băsescu. Pînă în momentul în care fostul premier şi lider PNL, Călin Popescu-Tăriceanu, a început el însuşi să riposteze la atacurile lui Traian Băsescu, Antonescu şi adjunctul său de acum, Ludovic Orban, au fost gardienii cei mai devotaţi ai partidului. Tot ei au demascat şi dejucat manevra prin care preşedintele a încercat să aneantizeze PNL prin fuziunea cu PD. 

Riscurile ca acest potenţial guvern să fie dinamitat de viitorul preşedinte sînt minime, dacă nu cumva nule. Mircea Geoană ar pierde, poate, mai mult decît cîştigă în urma acestui tur doi tranzacţionat cu Antonescu. Devine şef al Statului, dar nu va reuşi să-şi controleze partidul, cel puţin în maniera autoritară în care a făcut-o Traian Băsescu. Pentru că nu are forţa constrîngătoare a acestuia şi pentru că PSD nu funcţionează pe principiile disciplinei cazone de la PD-L. Pe de altă parte, odată instalat, Klaus Johannis iese, constituţional, din sfera de manevră a preşedintelui. Însuşi Traian Băsescu a avut, timp de patru ani, coliziuni dure cu Popescu-Tăriceanu, a cărui frondă l-a scos din minţi. Iar dacă, prin absurd, Mircea Geoană ar încerca să creeze crize guvernamentale de genul celor pe care le provoca Băsescu, s-ar îndepărta de perspectiva unui al doilea mandat.

Există şi riscul compromisului care compromite, adică al trădării principiilor economice ale liberalismului. Presupunînd, însă, că toate acestea se vor fi reglat, persistă marea problemă. Antonescu nu poate vira, printr-o simplă declaraţie de sprijin, cele aproape două milioane de voturi în vistieria electorală a lui Mircea Geoană. Un efort propagandistic conjugat îi va convinge, poate, pe jumătate dintre alegătorii liberalului să opteze pentru Geoană. O parte se va îndrepta spre Traian Băsescu, în timp ce nucleul dur al dreptei va rămîne imun la farmecele stîngii.

Pe un talger al balanţei stau „Răul“ decrepit, tentaţia autoritaristă, populismul incontinent, Udrea, Videanu, Berceanu, simboluri ale clasei politice „reformate“. Pe celălalt, „Răul“ de carton, demagogia, discursul prefabricat, Iliescu, Hrebenciuc, Vanghelie, groparii ideii de modernitate democratică. Ambele tabere emană mirosuri grele şi trezesc amintiri dureroase ce îi vor determina pe mulţi să stea acasă pe 6 decembrie. Şi să spere că vor avea, în 2014, şansa unui vot „pentru“, şi nu doar alternativa unuia „contra“. Crin Antonescu nu a intrat, aşa cum s-a spus, prea tîrziu în această campanie prezidenţială, ci poate prea devreme.