OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cristian Mungiu are o disponibilitate extraordinara de a conversa. Asaltat, siciit sau doar solicitat de ziaristi, a acordat zeci de interviuri, pastrindu-si un mod colocvial de a conversa. Nici o infatuare, nici o idee de „prim venit“ intr-o cinematografie si asa prea putin performanta. intotdeauna, Mungiu a recunoscut succesele altora, valul de regizori care l-au precedat la Cannes, care a deschis „un orizont de asteptare“. El a reusit marea performanta de a ramine lucid, de a primi succesul cu chibzuinta. S-a comportat ca un mare campion care stie ca nu doar performanta e importanta, ci si imaginea pe care o oferi publicului. Cristian Mungiu e astazi apreciat nu doar pentru Palme d’Or, ci si pentru extrema cordialitate si modestie prin care se infatiseaza publicului ca un om normal, care a trecut prin comunism si i-a inteles resorturile. Am decupat din interviurile si interventiile sale citeva idei. Fragmentele urmatoare au fost rostite la Cluj, la conferinta de presa organizata simbata, 2 iunie, la TIFF 2007 sau au aparut in interviuri acordate agentilor de presa Mediafax si NewsIN si revistei RE:PUBLIK.

„Nu am vrut sa fac un film de entertainment, la care sa te uiti, dupa care sa te intorci la problemele tale“.

„Din punctul meu de vedere este o legatura foarte strinsa intre ce ai de zis si cum ai de zis. Odata ce m-am apucat sa scriu scenariul acesta, am inceput sa-mi pun problema cum trebuie sa filmam, astfel incit povestea sa ajunga cit mai direct si cit mai neintermediat la spectatori“.

„Este o poveste despre decizii, raspunderi si alegeri in viata, despre solidaritate si prietenie, in contextul epocii de atunci“.

„Nu rememorez in sine Epoca de Aur, nu exista nici o referinta directa in film la epoca, eu doar povestesc intimplari de cind aveam eu 20 de ani, ori asta se intimpla catre sfirsitul comunismului. Simt o anume nostalgie fata de virsta aceea, fata de cum ne traiam noi, ca generatii uriase de decretei, acele zile: era o perioada in care parca, inca, era timp pentru toate, ne intilneam, vorbeam, rideam, mergeam la cinema si la cite un video, schimbam benzi, casete si discuri, citeam si vorbeam despre cartile pe care le citeam. Nu existau telefoane mobile, calculatoare, Internet, televiziune prin cablu, credit doar cu buletinul, blocaje in trafic si rosii fara nici un gust. Din perspectiva traiului de zi cu zi, duceam o viata mai putin alienata decit astazi“.

„Este un film dramatic, linear narativ, povestind in succesiune temporala intimplarile unei singure zile, tensionat pe masura ce se apropie de final si, consider eu, onest ca abordare filmica si transant ca mesaj“.

„Eu am luat toate deciziile pentru ca filmul sa fie cit mai onest, cit mai puternic si cit mai transant, iar asta i-a facut pe unii sa afirme ca este un film dur, care te loveste in plex – insa eu iau asta ca pe un compliment. Am ales intentionat ca, de aceasta data, sa nu apelez la umor ca sa-mi transmit mesajul; nu voiam sa mi se aplice o eticheta. Am primit foarte multe solicitari de la agentii de vinzari straini pentru acest film, ei considerind ca filmul are un bun potential de piata, nu numai datorita prezentei in competitie la Cannes, ci si datorita laturii de thriller a filmului care creeaza si sustine tensiunea fara pistoale, pumni si explozii…“

„Nu cred ca e o tema feminina. Chestiunea esentiala despre avort, dupa parerea mea, nu e daca femeia are sau nu dreptul sa aleaga cind vrea sa devina mama. E limpede ca are dreptul asta. Chestiunea e ca odata ce e insarcinata, ea e mama – si are nevoie sa se autoamageasca foarte tare ca sa-si poata masacra copilul din burta doar pentru ca acel copil nu o priveste direct in ochi si nu poate sa tipe“.

„Tot ce am trait noi atunci ne influenteaza mai mult decit ne dam seama. Mie mi se pare ca relele cele mai ingrozitoare ale comunismului tin de stereotipurile mentale subliminale pe care ni le-a lipit de creier educatia pe care am primit-o si perioada pe care am trait-o. in timpul comunismului, avortul era vazut ca un fel de protest impotriva represiunii si o afirmare a libertatii personale, iar asta ne impiedica sa avem orice fel de judecata morala asupra chestiunii. Imediat dupa 1990, s-a ajuns la un milion de avorturi pe an in Romania – liberalizarea avorturilor fiind perceputa ca libertatea suprema. Chiar si astazi, avortul e folosit ca metoda de contraceptie – sute de mii de femei apelind anual la aceasta metoda fara nici o tresarire“.