OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ca e poeta, se „simte“ in ton: discret cintator, de parca ar recita un poem in proza. Nu de cuvinte pare sa-i fie frica, nici de intrebari, ci de functia oficiala atunci cind ea poate altera discursul, inlocuindu-l cu unul „din plastic“. Magda Carneci, director adjunct al Institutului Cultural Roman de la Paris, e, de aproape un an, „functionar“ si ramine, de mai demult, poet. Dupa 1 decembrie, Magda Carneci detine functia de director interimar al ICR – Paris, dupa demisia lui Radu Portocala.

V-ati indragostit de Paris cu ani in urma. Cu ce v-a sedus Parisul?
Am ajuns la Paris imediat dupa revolutie, in februarie 1990, la invitatia unei asociatii de tineret politic francez, care a organizat forumul revolutionarilor din Europa de Est, sub egida lui François Mitterrand. A fost un fel de plonjare directa si nepregatita in lumea franceza, foarte politizata, pentru care eu nu aveam deloc antene, pentru ca in Romania comunista eram cu totii extirpati de organ politic. Acest plonjon m-a marcat: mi-a dat gustul acestui oras extraordinar, nu doar din punctul de vedere al politicii, dar si pentru fervoarea culturala si, mai ales, pentru frumusetea lui ca oras, o opera de arta pur si simplu.

Ce va place sa faceti la Paris, cind aveti timp?
imi place sa ma plimb pe strazile mai putin importante si sa vad cum stau oamenii la braserii in jurul unei cafele si privesc trecatorii. A sta la o masa pe trotuar si a privi trecatorii este pentru mine un spectacol complet. Nu doar hranitor, dar de o frumusete si de o varietate extraordinara.

Vi se intimpla sa va oferiti acest spectacol?
Mi se intimpla din ce in ce mai rar, pentru ca obligatiile mele de serviciu sint din ce in ce mai mari.


- Noi nu sintem casa de cultura

Care este rolul Institutului Cultural Roman de la Paris, al carui director adjunct sinteti?
Rolul ICR de la Paris este definit de catre ICR de la Bucuresti, fata de care noi sintem o filiala, o ramura sau o antena, cum prefera sa spuna francezii. Politica institutiei noastre merge pe doua directii: incurajarea si intretinerea constiintei culturale si a identitatii nationale a romanilor din diaspora si, apoi, raspindirea valorilor culturale romanesti de adevarat calibru european in mediul in care ne este dat sa functionam. Orice roman care ajunge la Paris si produce un pic de arta crede ca este indreptatit sa vina sa ceara ICR-ului sa-l prezinte sau sa-l reprezinte. E o neintelegere: noi nu sintem casa de cultura. in acelasi timp nu putem sa-i refuzam cu totul pe toti romanii care vin la noi pentru ca i-am indeparta si nu ne-am juca rolul. Exista, totdeauna, o tensiune si o presiune asupra noastra pe care nu reusim sa le rezolvam in cel mai fericit mod. Trebuie sa pastram o balanta intre ceea ce ni se propune din tara, de la artisti consacrati, si ceea ce exista aici.

Cum gasiti balanta asta?
E un fel de ecuatie din aproape in aproape, alteori cu bataie mai lunga…

E contestabila balanta?
Sigur, contestabila si contestata… in medie organizam o actiune pe saptamina, uneori si mai mult, si colaboram in parteneriat la alte actiuni din afara institutului. Oricit am vrea noi sa dam curs tuturor ofertelor nu se poate, pentru ca sintem foarte putini. Pina la 1 decembrie, eram trei: directorul, directorul adjunct si referentul de specialitate. Cei trei acopereau un volum foarte mare de munca si foarte divers. Va dau un exemplu: centrul Wallonie-Bruxelles, care reprezinta comunitatea francofona din Belgia, este deservit de 11 referenti de specialitate plus cei doi directori. Fiecare domeniu artistic are o persoana care se ocupa numai de asta. Noi trebuie sa acoperim toate domeniile. Nu reusim intotdeauna.

Daca visul unui tinar artist plastic din Romania este sa ajunga sa expuna la Paris, ce demersuri are de facut, astfel incit ICR de la Paris sa-l ajute sa-si poata indeplini visul?
ICR poate sa-l invite sa-si expuna lucrarile in sala noastra de expozitii. Si poate sa invite critici de arta, cite un functionar de la muzeele de arta contemporana din Paris sa vina sa vada expozitia. Asta nu inseamna ca ei vor si veni. Oferta culturala pariziana este enorma fata de cea romaneasca, nici ea redusa. Parisul are 130 de sali de teatru, 40 de centre culturale straine, nenumarate sali de concert… Rareori persoanele care conteaza in fiecare mediu artistic prefera sa vina la institutele culturale straine. Pentru ca se presupune deja ca acestea au ca scop promovarea propriilor culturi, deci au un fel de stampila nationalista, fiind mai putin competitive decit galeriile de arta, aflate in regim independent, care propun propriile valori.

V-ati lovit concret de o asemenea mentalitate?
Absolut. Am avut situatii in care ni s-a dat de inteles ca e mai bine sa organizam respectiva actiune nu aici, iar Institutul sa fie trecut undeva mic, ca un co-partener, ca sa nu diminuam gradul de interes al actiunii.

Cum luptati impotriva acestei mentalitati? Nu e vorba si de o vizibilitate mai buna a ICR in presa? Va faceti reclama in presa franceza?
Reclama platita, da. Dar costa foarte mult si avem anumite limitari contabile peste care n-am invatat inca sa trecem. Dar chiar si cu bani, nu intotdeauna reusesti sa-ti plasezi o informatie. La Bucuresti exista aceasta prejudecata – provinciala, dupa parerea mea – ca, daca nu apari in Le Monde sau in Libération pe jumatate de pagina, inseamna ca nu existi si ca n-ai facut nimic. Nu e adevarat. Mari scriitori francezi, aici de o viata, apar doar in cite o notita a suplimentului literar al cotidianului Le Monde si sint fericiti pentru asta. Proportia si importanta vizibilitatii este inteleasa deformat la Bucuresti. Si chiar la nivelul decidentilor si al functionarilor superiori din ministere. Important este sa existi in cit mai multe locuri si de o maniera poate mai discreta, dar mai eficace. Ce e important? Cit mai multi francezi, de pilda, sa afle numele unor scriitori romani, chiar daca ei nu apar in Le Monde.


- Spectacolul lui Dan Puric a fost aprobat cu zece zile inainte de turneu

Si, dupa parerea dvs., ICR – Paris reuseste, in acest moment, acest lucru?
Se straduieste. Noi nu cream valori care nu exista, promovam ceea ce avem, in masura in care respectivele nume produc ceva care poate sa fie acceptat pe piata occidentala. Aici e iarasi o problema: criteriile din Romania nu coincid cu cele din Occident. Nume care in Romania fac valuri nu sint percepute in Occident la fel.

De exemplu?
N-am sa dau nume, dar va spun altceva. Francezii au aceasta buna obisnuinta de a programa evenimentele culturale cu doi, trei si chiar patru ani inainte. in Romania, totul se face de pe o luna pe alta. Va dau un exemplu: spectacolul lui Dan Puric a fost aprobat la cele mai inalte niveluri de abia cu zece zile inainte de turneul in capitalele Londra, Berlin, Paris. E aproape imposibil sa aduci la spectacol oamenii care conteaza in aceste conditii.

Ce ati vrea sa afle francezii despre romani, prin intermediul ICR?
Daca s-ar putea, pe termen lung, sa se creeze in opinia franceza, nu doar la nivel parizian, ci si in restul Frantei, pentru ca Parisul este diferit de Franta profunda, o impresie mai substantiala despre ceea ce inseamna spiritualitatea romaneasca, as fi fericita. Dincolo de valorile imediate, spectaculare, pe care incercam si noi sa le promovam impreuna cu celelalte culturi, sa reusim sa transpara un anumit fel de a fi in fata lumii: o cultura a emotionalului, un anume fel de a rezona spiritual cu natura, cu universul si cu celalalt, care ar putea deveni complementara fata de felul in care functioneaza francezul tipic, cu preponderenta rational.

Sinteti o idealista?
Cred ca da. in ciuda faptului ca incerc sa fiu pragmatica si sa functionez aici cit mai eficient cu putinta.

Viata politica va intereseaza?
Scriitorul trebuie sa fie o cutie de rezonanta pentru tot ce se intimpla in jurul lui. Dar sint scriitori mai atenti la politic sau mai putin atenti. Eu fac parte din a doua categorie. Ma situez intr-o pozitie neutra, Pentru ca, pentru mine, exista valori pozitive si in partea dreapta a spectrului, si in partea sa stinga, si as dori sa incerc un fel de sinteza. Ceea ce probabil este o utopie. Nu poti sa fii ba de stinga, ba de dreapta si sa tot oscilezi intre ele.


- In viata politica sint la moda femeile

Ce credeti despre succesul lui Ségonène Royal, candidata Partidului Socialist din Franta la alegerile prezidentiale din 2007? E o schimbare in societatea franceza si poate se anunta o schimbaro pe plan mondial, cu o posibila infruntare electorala, in SUA, intre Condoleezza Rice si Hillary Clinton.

Politica se indreapta spre o epoca a „matriarhatului“?
Da, e o tendinta. Traim un moment in care in politica sint la moda femeile. Sau femeile au ajuns la o suficienta vizibilitate pentru a se accepta ca ele pot ocupa pozitiile cele mai importante in ierarhia sociala si politica. Este un lucru binevenit: femeile au o viziune mai pragmatica asupra lucrurilor. Margaret Thatcher spunea ca, daca in politica vrei discursuri, te adresezi unui barbat, daca vrei actiuni si fapte, te adresezi unei femei. Cred ca Ségolène Royal are toate sansele sa ajunga prima femeie presedinte a Frantei: ea introduce o dimensiune mai aplicata a politicului, care nu mai e considerat ca un cimp de lupta si foloseste mai putine clisee.

Ati vota pentru Ségolène Royal?
Eu personal, da. Desi poporul francez e mai „macho“ decit poporul roman, cred totusi ca, din orgoliu, se va inscrie in tendinta generala.


- Transplantarea intr-o alta cultura produce o dereglare a fiintei

Ce v-a relevat, pe plan personal, experienta transplantarii intr-o alta cultura?
Ca indivizi, sintem perfect conditionati de un formataj cultural. La schimbarea codurilor culturale, individul isi da seama de nulitatea sa, de necesitatea de a trece la o alta conditionare. Acest lucru produce o dereglare a fapturii. Poti ajunge, insa, la o libertate interioara, la constiinta ca sintem profund modelati de niste coduri care devin relative: atunci se produce o deschidere spre spiritual, o depasire de handicap sau de prejudecati.

V-ati simtit prost, ca roman, de cind ati venit in Franta?
Da. La inceputul anilor ’90 francezii au fost excesivi fata de romani. Uneori m-am simtit prost din cauza propriilor complexe, de care acum m-am eliberat. Acum nu sint nici mindra si nici nu mi-e rusine, e o postura normala. Traind intr-o mare metropola, concluzia se impune: o multime de alte nationalitati traiesc aceeasi drama.

Ce nu stie publicul despre Magda Carneci si ati vrea sa stie?
E o inselare sa crezi ca poti cunoaste pe cineva in profunzime. Orice om este o unicitate incapabila sa se dezvaluie complet in afara. Desi unii sint foarte extrovertiti. Eu sint, in ciuda aparentelor, o introvertita. Titlul volumului meu de poeme, Haosmos, exprima ceea ce ma pasioneaza: sa armonizez in mine lucruri extrem de opuse, polaritati ireductibile. Aceasta este si provocarea viitorului apropiat: sa inlocuim gindirea binara cu una ternara. Sa luam in calcul termenul intermediar care negociaza intre cei doi poli. E valabil in toate domeniile, mental, emotional, social, cultural si politic.