OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ultima intilnire din 2003 a membrilor Centrului de Cercetare a Imaginarului din Cluj a pus in discutie, intr-o atmosfera sarbatoreasca, un text semnat de Diana Adamek, cu titlul Turnul (un capitol din volumul Pata-tata. Sah, in curs de aparitie). Bucurindu-se de un fundal muzical ales cu minutiozitate, paginile au stirnit, in lectura autoarei, nu doar o indiscutabila incintare, ci, cum era de asteptat, si o seama de discutii provocate chiar de intrebarea aruncata de la bun inceput: unde ar putea fi incadrat un asemenea text ce cuprinde, intr-o reusita si stranie omogenitate, proza, critica literara, eseu (Ruxandra Cesereanu)?

Corin Braga a propus termenul de critifictiune, explicindu-l din punct de vedere genetic drept o „intoarcere a refulatului“ – un fel de simptom al criticului modern care, obligat (prin meserie!) sa-si reprime „componentele sinestezice si fantasmatice“, adopta aceasta maniera de „retraire participativa“ a operei de arta, de „reproducere a senzatiilor scriitorului“. Distanta inacceptabila pentru Horea Poenar, deoarece critica, „intotdeauna act creativ“, se poate folosi fara complexe de intregul arsenal al creativitatii, motiv pentru care textul Dianei Adamek ar fi „in primul rind literatura“, chiar daca nu insa si proza.

Cum in afara de componenta literara exista si o componenta critica, Vlad Roman a considerat ca ar fi vorba mai degraba de o fictiune critica decit de critifictiune, in timp ce Mihaela Ursa a accentuat importanta caracterului subiectiv al textului („dictatura luminata a subiectivitatii“), in raport cu care orice eticheta, fie ea chiar autofictiune, ar fi irelevanta. Propunerea Sandei Cordos de a-l incadra la confesiune a „minat“ intilnirea, datorita imposibilitatii de a argumenta definitiv de ce e vorba de proza si nu, mai degraba, de critica sau eseu. Controversele au cunoscut perioade de acalmie temporara exprimata cind in termeni de „si… si…“, cind de „nici… nici…“, dar nu au putut ajunge la o convergenta. Poate doar la aceea generica, formulata intr-una din interventii de Ovidiu Mircean: textul Dianei Adamek, imposibil de incadrat fara rest, e tocmai o modalitate de „a duce fantasmele pina la capat“; adica tocmai atitudinea pe care o recomanda Corin Braga cind propunea conceptul de anarhetip…