Nr. 740 din 19.09.2014

On-line - actualitate
Restituiri
Editorial
Actualitate
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie
Memorii
Arte
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2006   |   August   |   Numarul 332   |   Critica de inalta tinuta

Critica de inalta tinuta

Autor: Adina DINIŢOIU | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Mircea MARTIN
Singura critica
Editia a doua, revazuta
Editura Cartea Romaneasca,
Colectia „Critica &Istorie literara“,
Bucuresti, 2006, 316 p.

in colectia de „Critica &Istorie literara“ de la Cartea Romaneasca – care a initiat, odata cu relansarea editurii, o serie de reeditari ale unor carti romanesti de prestigiu in domeniu (semnate de Alexandru Paleologu, Alexandru George, Mircea Mihaies, Radu G. Teposu, Vasile Popovici, Mihai Zamfir s.a.) – a fost reeditata in 2006 Singura critica a lui Mircea Martin, carte aparuta initial in 1986 la aceeasi editura. Prilej de reconsiderare, mai intii de catre autorul insusi si apoi de cititorul de azi, a valabilitatii unor idei critice formulate acum 20 de ani. Spunind acest lucru, ma refer mai ales la a doua sectiune a volumului, care interpreteaza, punind trei accente diferite, sintagma „singura critica“ („critica singura“, „singura critica“, respectiv „singura critica“), dar am in vedere si citeva texte din prima sectiune (Critica si filozofie, Functia criticii, Critica – constiinta literaturii?) sau interviurile adunate in ultima sectiune.

Altfel, aceasta reeditare a suferit putine modificari (o spune autorul in Argument pentru editia a II-a): au fost eliminate citeva articole „prea direct implicate in contextul anilor ’70-’80 (si anume, comparind cele doua editii: Nevoia de traduceri, O critica integratoare, Publicul si tirajele cartilor, in absenta criticii din partea I); a fost, de asemenea, suprimata partea a IV-a, compusa din trei texte: „Institutionalizarea“ clasicilor, Personalitate si metoda si Forma si valoare, asa incit editia revizuita are patru sectiuni, primele doua consacrate reflectiilor teoretice pe marginea statutului si functiilor criticii, partea a treia – alcatuita din profiluri de (mari) critici si/sau teoreticieni literari (Edgar Papu, Adrian Marino, Lucian Raicu, Nicolae Manolescu, Gheorghe Grigurcu, Liviu Petrescu si Al. Calinescu), ultima sectiune fiind compusa din patru interviuri acordate de M. Martin in anii ’80 unor diverse reviste literare. Au fost, in schimb, adaugate alte doua texte, O disociere se impune: Lovinescu si Iorga (in partea I), respectiv un articol dedicat lui N. Manolescu la implinirea a 50 de ani (inclus in capitolul dedicat lui N. Manolescu din a treia sectiune).

- Disciplina criticii dupa 20 de ani
in argumentul la a doua editie, M. Martin isi exprima deopotriva anumite sperante, dar si rezerve, cu echilibrul de judecata prin care criticul s-a distins dintotdeauna: „Desi tributara actualitatii de atunci (s.a.) prin titlurile, numele si evenimentele invocate, dar mai cu seama printr-o atmosfera inevitabil influentata de o anume conjunctura istorica, imi place sa cred ca unele ipoteze lansate in cuprinsul ei pot fi dezbatute si astazi, iar prejudecatile emise asupra unei opere ori asupra unui autor isi mai pastreaza o oarecare valabilitate“. Cu siguranta, reflectiile asupra criticii isi pastreaza intreaga valabilitate, fara a mai vorbi de portretele critice care fac parte din bibliografia de referinta a autorilor respectivi.

Ceea ce as vrea sa discut cu deosebire in rindurile de fata (data fiind, evident, limitarea de spatiu) este partea cea mai incitanta, dar si mai instructiva, a cartii, anume paginile care trateaza despre problemele teoretice si principiale legate de disciplina criticii: statut, functie, tipuri, relatia cu filozofia, cu etica si estetica etc. Neajunsurile de care pomenea M. Martin priveau mai ales contextul socio-politic (regimul comunist, cenzura) si, poate, articolele legate mai puternic de actualitatea literara a momentului. Cu aceeasi luciditate, M. Martin noteaza ca „dramatismul confruntarilor“ scriptice de atunci – cu cenzura – pare, la distanta de 20 de ani, „exagerat“ sau „chiar straniu“. Adevarat, straniu pentru ca uneori e inexplicabil cum au putut ramine intacte unele consideratii privitoare, de pilda, la spiritul critic in opozitie cu dogmatismul ideologic sau la personalitati de marca ale vietii literare, ilustrative pentru libertatea si spiritul critic invocat deja (a se vedea paginile despre N. Manolescu). in fine, alteori insesizabile, pentru ca topite in discutiile teoretice de mare tinuta, asupra criticii literare. Sa ne intoarcem, asadar, la ele.
Mircea Martin apartine familiei prestigioase – si rare – a spiritelor teoretice ale culturii romane, recunoscindu-si ca modele pe Tudor Vianu si Edgar Papu (ultimului ii consacra, ca fost student, pagini vibrante), dar si pe E. Lovinescu (un exemplu de atitudine morala in critica si un autor fara de care nu poate incepe nici o discutie asupra literaturii si culturii romane moderne) si G. Calinescu. Tuturor celor numiti el le acorda pagini critice de mare finete analitica, in care adeziunea si admiratia convietuiesc cu rezervele si amendarile critice, pe care M. Martin nu ezita sa le identifice si sa le puna in discutie. E acesta un exemplu de aplicare in practica a principiilor sale critice.

Cartea reeditata este de doua ori valoroasa, o data pentru ca in zilele noastre teoria critica romaneasca este slab reprezentata ca atare – ea functionind mai degraba diseminat in studiile literare si in critica foiletonistica –, iar, pe de alta parte, pentru tinuta exemplara, pentru civilitatea tonului critic, iarasi rara in peisajul literar actual. Teoreticianul si criticul M. Martin – vorbind despre obiectivitate si subiectivitate in critica, despre impartialitate si angajare, despre inteligenta, sensibilitate si moralitate in discursul critic – da dovada el insusi de eleganta, inteligenta echilibrata si calitatea morala indispensabile unei articulari teoretice a conceptelor mentionate. Dintre problemele ridicate, valabile si foarte actuale mi se par: elitarismul vs democratismul criticii, identitatea valorica a diverselor forme ale criticii (foileton, eseu, monografie etc.), calitatea umana si morala a criticului, solidaritatea de corp a criticilor. Cei aproape 20 de ani postdecembristi si democratici nu au schimbat prea mult „naravurile“ tagmei, orgoliile personale, disputele interesate, rafuielile pamfletare. Nu au curatat provincialismul luptelor pentru intiietate, adica pentru influenta (cu orice pret) in opinia publica, in detrimentul clar al coeziunii intelectuale.

Un critic care incepe ca foiletonist (in revista Amfiteatru) si care pe parcurs opteaza pentru o critica de „identificare“, de interpretare, de „analiza in profunzime a operei“, un critic care se dispenseaza de „intiietate“ in actul critic, precum si de „diferentiere cu orice pret“ reprezinta si astazi un model dificil de urmat. Iata cum definea M. Martin, in prefata la prima editie, rolul si locul criticii: „Pina la urma tot se va intelege de catre toata lumea cit de adinc si de vital e implicata critica in evolutia unei literaturi si a unei culturi. Nu orice critica, fireste, ci mai ales aceea care isi ia in serios misiunea fara s-o absolutizeze si, in orice caz, fara sa se absolutizeze in vreuna din aparitiile individuale, care se devoteaza fara profituri scontate, care isi defineste personalitatea printr-o convergenta constructiva; nu prin diferentiere cu orice pret“ – o definire functionala, nu absolutista a criticii, de o responsabilitate si o moralitate de exceptie. Un model pe care il recunoaste in acest sens – pentru modestia si dezinteresul fata de soarta postuma a cartilor sale – este Marcel Raymond (si in genere critica franceza: G. Picon, J.P. Richard, G. Poulet sau genevezul J. Starobinski, de care s-a ocupat in Critica si profunzime, Univers, 1974, editie reeditata si revazuta in 2004 la Editura Institutului Cultural Roman, sub titlul Geometrie si finete).

In anii in care la moda erau criticile tehniciste (structuralista, semiotica etc.), care aplicau grile stricte de analiza textelor literare, critica formatoare pentru autor este aceasta critica franceza, care depaseste stratul formal, o critica „de identificare“ (una din cartile de articole critice a lui M. Martin se numeste Identificari, Cartea Romaneasca, 1977), „de profunzime“, tematica sau „de relatie“, cum o numeste pe aceea interdisciplinara practicata de Starobinski: „O critica pe care o concep ca o mobilizare a tuturor resurselor sufletesti – si pe care o consider angajata – ca si literatura – intr-o aventura spirituala“. Pe de alta parte, e de spus ca Mircea Martin nu practica o critica continutistica (asa cum face Lucian Raicu, a se vedea paginile corespunzatoare din sectiunea a treia), pentru ca el nu neglijeaza expresia, articularea formala a textului sau, cu propriul concept, „dictiunea ideilor“. in cartea omonima (Cartea Romaneasca, 1981), in „manifestul in loc de postfata“, M. Martin promoveaza cu convingere un „stil al ideilor“ definitoriu pentru competenta si tinuta critica: „Frumusetea criticii teoretice e de asteptat si de cautat, asadar, mai cu seama in articularea armonica a ansamblului, in curgerea sau, mai bine-zis, in decurgerea irepresibila a ideilor, in spectacolul coerentei finale“.

- Trei accente critice
Cu distanta pe care o putem lua astazi, avind in perspectiva toate cartile lui M. Martin (inclusiv si mai ales reeditarile in forma revazuta de autor), am spune ca resortul ultim al atitudinii critice profesate – acel stil „in literatura, ca si in critica“ – rezida deopotriva in eminenta intelectuala si in aceea morala, ca orice estetica a literaturii nu este nimic fara o etica si ca e de cautat intotdeauna „o coerenta (s.a.) intre opera si omul aflat la originea ei, intre morala teoretizata si cea practicata, sa deduc un mod de a gindi dintr-un mod de a scrie si invers; toate acestea cu constiinta (sau cu resemnarea?) ca stilul (s.a.) – in literatura, ca si in critica – nu este omul insusi, ci proiectia lui ideala“ (Argument pentru editia a II-a).

Care sint cele trei accente – pentru a incheia cu un alt „manifest“ de credinta (nedeclarat, dar definitoriu) – pe care M. Martin le pune in sectiunea omonima a cartii, Singura critica? „Critica singura“ pledeaza pentru autonomia criticii in raport cu literatura despre care vorbeste si pentru critica creatoare, opuse cu rigoare „prejudecatii caracterului parazitar al criticii“. „Singura critica“ e o sintagma in care accentul cade pe responsabilitatea, angajarea criticii profesioniste, singura in masura sa dea seama de valoarea literara. O observatie de mare finete e ca, daca putem vorbi de elitismul sau democratismul actului critic (elitism prin cultivarea valorilor, a selectiei, democratism prin tratamentul egal al tuturor operelor), in schimb, arta si literatura sint esentialmente ierarhice, nedemocratice: „democratia inceteaza in teritoriul artistic“. Si pentru a ajunge la chestiunea centrala, „singura critica“ se refera la identitatea valorica a tuturor formelor critice. intr-o lume literara chiar ca aceea de astazi, a luptei pentru vizibilitate si prestigiu, care se da intre critica foiletonistica si studiul de biblioteca, intr-o lume in care vizibilitatea ajunge sa conteze cit prestigiul, e remarcabil a spune ca: „intre pagina de recenzie si aceea de istorie literara nu mi s-a parut ca descopar o diferenta calitativa in sensul unei obligatorii ierarhii. Nu e mai importanta in sine monografia decit eseul, nici sinteza teoretica nu e mai valoroasa decit analiza de text. Si nici invers. Nu cred ca e mai usor (sau mai greu) sa scrii un articol pentru o revista decit unul pentru o enciclopedie, sa comentezi un autor roman decit sa comentezi unul strain etc.“.

Parerile impartite in privinta foiletonului si intreaga discutie pe care o antreneaza – eficienta practica, impactul, influenta, pe de o parte, dar si superficialitatea, riscurile, subiectivitatile posibile etc., etc. – sint lucruri de mare actualitate. Asa cum este si observatia lui M. Martin ca ponderea acestei critici foiletonistice nu este la fel de mare, ba chiar dimpotriva, in culturile occidentale, unde primeaza eseul filozofic sau analizele de text dupa diversele grile metodologice. Judecata sa echilibrata, bine asezata in balanta spiritului critic, nu se dezminte: importanta foiletonului la noi nu e o alarma, ci un semn de vitalitate culturala. Ea fereste de „excesele teoretizarii in gol“, dar, am spune noi, pe de alta parte, nu favorizeaza prea mult intreprinderile teoretice de larga respiratie.
Mircea Martin impune o tinuta aleasa criticii ca disciplina si actului critic in sine. Judecata sa eleganta, care discuta cu civilitate, dar si cu pasiune (cind e cazul) meritele si injustetile, isi gaseste pandant in profilul moral al omului care o practica. Modestia, abstragerea invatate de la maestrii francezi (dar si de la un Tudor Vianu sau un Eugen Lovinescu) il fac sa aprecieze critica, dincolo de orice partizanate, in functionalitatea si democratismul ei, iar nu ca sursa de putere: „impotriva unor asemenea ambitii absolutiste as afirma ca singura critica acceptabila e cea care nu se considera pe sine singura (s.a.), vreau sa zic, singura care conteaza“.

Etichete:  Mircea MARTIN Singura critica
 
 
 
Cele mai citite articole
Gala HOP – actori şi performeri. Bonus: discriminarea actriţelor redivivus
„Valea Jiului, o cetate de suflete tari“. Istoria unui interviu
DE RECITIT. Dramele de conştiinţă ale omului politic
Zilele Culturii Române la Berna
Politica de pradă
Cele mai comentate articole
„Valea Jiului, o cetate de suflete tari“. Istoria unui interviu
DE RECITIT. Dramele de conştiinţă ale omului politic
BIFURCAŢII. Despre studenţi cu sau fără bac
Gala HOP – actori şi performeri. Bonus: discriminarea actriţelor redivivus
Politică şi manuale şcolare
Cele mai recente comentarii
Impecabil
Exista un prag
@ Ana Zakeo
gabigeogeo@gmail.com
@ Alexandru Dumitriu
 
Parteneri observator cultural
Concurs Festival Enescu