OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

1. Ca rubricatie jurnalistica, „cultura“ este pusa la noi laolalta cu „divertismentul“, cu „mondenul“ sau, in cazuri mai onorante, cu „educatia“ si „media“. La „cultura“ sint trimisi jurnalistii ucenici, ca sa-si faca mina. A fost si cazul meu in ’87, cind am fost trimis sa tratez subiectul brigazilor artistice studentesti (forme ale disidentei, ca tot veni vorba)... Privita inca separat de restul fenomenelor sociale, cultura este tratata in presa romaneasca fie ca loisir, fie ca obligatie impilatoare (de cind n-ati mai fost la teatru?, subintelegindu-se „incultilor“). Sint multe reviste culturale de la noi care fac eforturi in a re-propune cultura ca un fenomen integrat societatii. Dar... opozitia vine de multe ori „chiar din partea casei“, de la acei carturari care tin prea mult la rolul de luminatori ai neamului si pe care ii vexeaza posibila asociere, fie si prin paginatie, cu vreun artizan care sculpteaza minastiri din chibrituri (desi poate acesta din urma are un mesaj important de transmis)...

Ca jurnalist cultural, ma consider un produs al viziunii „integrate“ asupra culturii. Directia, inaugurata in anii ’90, de deschidere catre „polis“ si „civis“ a unor intelectuali romani importanti, din universitati, reviste si alte institutii, m-a format si mi-a trasat cariera, chiar destinul. Am sarit dinspre Dilema si Observator cultural inspre Capital si AdvertisingMaker cu perfecta constiinta ca economia si marketingul sint forme ale culturii, la fel ca si religia sau sportul! La Observator… am tinut citiva ani o rubrica numita „Cultura &consum“, cu o intentie oarecum declarativa, chiar polemica, la adresa directiei bovarice, tirziu-romantice, a „corifeilor“ Culturii cu majuscula. Actualmente ma simt foarte provocat sa-mi tin rubrica periodica in B-24-FUN. Stiu, e o „fituica de circiuma“, dar cultura se face (si) in circiuma! (Honni soit...)

2. Cartea nu mai e un obiect sacru. Literatura nu mai e o religie. Critica literara nu mai e o teologie. Critica literara dispune, in schimb, de o sumedenie de instrumente performante de analiza care fac din ea o disciplina de elita, inspiratoare si normatoare pentru celelalte genuri de critica (si de discurs metacultural) – mai impresioniste, mai vagi, mai „aeriene“. Nu o data disciplinele literare au fecundat cu succes alte domenii de studiu cultural.
3. Venind dinspre publicitate, imi place sa asemuiesc in gluma criticul cu un copywriter: in definitiv, amindoi au o marfa de laudat! Iar cum cartea e tratata tot mai mult ca un produs comercial, autorii ca vedete, editurile ca brand-uri – nici nu e o gluma prea deplasata! Provocarea actuala a criticului este sa „vinda“ carti, pledind totodata pentru literatura in sine, in fata unui public care nu (prea) mai citeste, nu (prea) mai gindeste, nu (prea) mai traieste plenar. Marile virtuti ale criticului de azi sint deschiderea fata de cititorii latenti si un anumit entuziasm de tip iluminist. Spus sub forma de „nutopie“ SF, criticii (literatii in general) sint depozitarii unor taine vitale pe care omenirea e pe cale sa le piarda, printr-o fatala inconstienta. Si atunci rolul lor este sa ii reinitieze pe paminteni, printr-o munca dificila, plina de neajunsuri, dar si de mari satisfactii.

Dan C. Mihailescu insusi este o figura emblematica pentru acest nou destin al criticii. Aparitia sa la televizor – vorbind despre lucruri aparent firoscoase, intr-un format mai degraba arid – se dovedeste mai calda, mai umana, mai incarcata de simpatie si de emotie decit in cazul „frumuseilor“ de tip Andreea si Mircea, cei angajati cu mare tam-tam sa ii consoleze, sa ii impace si sa ii reuneasca pe oameni. Succesul lui Dan C. Mihailescu la categorii diverse de telespectatori este o dovada a faptului ca directia aceasta, a criticii tip Reader’s Digest, este una posibila. Mai mult chiar: este o comanda sociala!