OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

1. Nu stiu. Cred ca facem jurnalism cultural dupa ureche, nu dupa scoala. Sau prin import de modele occidentale. Sau pur si simplu prin intuitie. Mie imi place sa scriu despre ceea ce se intimpla, imi place sa ma documentez, sa mai citesc cite ceva, sa pun mina pe-un scurtmetraj, kestii de genul asta. Partea pasionanta in jurnalismul cultural (dincolo de partea tehnica, stiintifica etc.) e ca nu te poti opri. Subiectele nu traiesc independent. E foarte important sa poti controla trecutul unei intimplari culturale. Sa nu iei totul de-a gata.

Sa nu scrii dupa comunicat de presa sau dupa trei minute de participare undeva. Na, reguli generale, dar pe care si noi le cam „sarim“. O alta provocare e sa faci din cultura spectacol, dar nu divertisment ordinar. Poate unul extra-ordinar. Nu prea imi place sa fac jurnalism cultural-administrativ, sa scriu despre proiecte institutionale, despre nereguli din minister, despre legea culturii etc. Dar ii stimez pe cei care fac acest lucru greu, care au flerul anchetelor, care observa &denunta proasta administrare. Acest gen de jurnalist e cel mai apropiat de jurnalismul propriu-zis. In rest, esti regizorul unei intimplari. E bine sa ai pareri, dar sa fie accesibile si relative la context.

2. Nu stiu. Nu vreau sa fie complementaritate. Registre diferite, analize diferite. Si, in general, critica literara, de arta, de film, etc., isi are locul alaturi de reportajele, stirile, anchetele culturale. Critica a fost dezavantajata in perioada de tranzitie culturala de la un model autarhic la unul democratic. Criticii si-au pierdut privilegiile si, de cele mai multe ori, credibilitatea. Atunci povestea a trebuit schimbata. Neincrederea in critica (in institutia ei) a facut posibila aparitia jurnalismului cultural. Dar adevarata provocare pentru jurnalisti de-abia acum apare, cind critica isi recistiga credibilitatea.

3. Da. A aparut discursul critic.

Ancheta realizata de:
Adina Dinitoiu
Alexandru Matei
Florina Pirjol
Iulia Popovici