OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu-mi amintesc in ce imprejurari l-am cunoscut pe Adrian Marino, dar trebuie sa fi fost cam pe la inceputul anilor ’70. Mi-a facut impresia unui om sigur de sine, orgolios, susceptibil, rece, de o politete distanta. Cind am incercat sa-i laud cu sinceritate monografia despre Macedonski mi-a taiat vorba scurt, dar nu din modestie, ci mai degraba din impacienta de a auzi ceva ce-i displace. Simteai la el o mare reticenta de a-si lasa garda jos. Devenise probabil banuitor din cauza loviturilor nedrepte la care fusese expus in plina tinerete, cind politia secreta a lui Dej ii inscenase un proces, condamnindu-l fara vina la ani grei de temnita. Oricum, isi afirma ostentativ opiniile, fara sa dea senzatia ca se sinchiseste de faptul ca ele se aflau adesea in raspar cu cele ale colegilor. Avea, dimpotriva, un aer de fronda permanenta, care-i irita pe multi. Pe mine unul, ma intriga.

Ceea ce ne-a apropiat a fost, dupa toate aparentele, sansa de a ne fi intilnit de doua ori in strainatate, la manifestari comparatiste la care eram singurii participanti romani. Prima data, s-a intimplat in 1972, la Matrafured, unde Academia maghiara organiza o data la trei ani un colocviu asupra „Luminilor in Centrul, Estul si Sud-Estul Europei