OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cea mai „mediatizata“ tema culturala

Vara – se stie – nu se-ntimpla mare lucru in materie de evenimente culturale: stagiunea teatrala si muzicala e inchisa, festivaluri, colocvii si alte reuniuni profesionale serioase nu se mai tin, carti importante nu se mai lanseaza, editorii pregatindu-se pentru „intoarcerea“ de la toamna („la rentrée“). Toata lumea e-n vacanta. Mica agitatie „estivala“ – festivaluri „de vara“, spectacole pe plaja s.a.m.d. – e mai degraba improvizata pentru ca de la turisti sa se mai scoata un ban, iar artistii – de multe ori „artisti“… – sa-si faca si ei vacantele in statiuni (ziua la soare, seara pe scena!).
Si totusi, s-a petrecut in ultimele doua-trei saptamini un eveniment major, in premiera absoluta in Romania postcomunista: o tema culturala a ajuns in dezbaterea publica, politica, mediatica, in toate ziarele si la toate posturile de radio si de televiziune: scandalul preluarii de catre guvern a noului sediu al Bibliotecii Nationale de pe Splaiul Unirii. Nici o alta tema culturala, oricit de importanta, nu a mai avut in toti acesti ani o atit de larga expunere: nici situatia monumentelor istorice, nici criza din teatre, nici grevele actorilor sau ale personalului din institutiile muzicale, nici macar evenimente mai „mondene“ precum Festivalul „George Enescu“ sau cel national de teatru, disparitiile dintre noi ale unor mari artisti sau confruntarile pentru sefiile celor mai importante institutii din domeniu n-au stirnit ecourile politice si „mediatice“ de acum.


Faptele

Faptele se stiu, atit istoria cladirii, cit si contenciosul de acum. In megalomania proiectelor sale de remodelare a Capitalei Romaniei, Nicolae Ceausescu a inclus in ansamblul „Casei Poporului“, mai jos, pe Bulevardul „Victoria socialismului“, de partea cealalta a Pietei Unirii, o cladire-“palat“ pentru Biblioteca Centrala de Stat (actuala Biblioteca Nationala). Sediul ei – inca in folosinta si astazi – din Str. Ion Ghica, vizavi de cel al Bancii Nationale, era subrezit de cutremure si devenise de mult impropriu pentru lectura si cercetare. Era – apoi – insuficient pentru depozitarea cartilor, care se tot adunau, se tot adunau…

Asemenea intregii zone, noua cladire a Bibliotecii era neterminata in decembrie 1989. Investitia a continuat dupa 1990 si, la un moment dat, desi constructia e departe de a fi incheiata, s-a inceput transferarea unor fonduri de carte. In bugetele din ultimii ani ale Ministerului Culturii au fost alocate zeci de miliarde pentru avansarea lucrarilor. Finisul – insa – nu se intrevede la orizont. Sumele de care mai este nevoie sint uriase. Singura perspectiva e darea in folosinta „pe bucati“. Dar… conform specialistilor, cladirea oricum nu e buna: n-a fost proiectata cum trebuie, megalomania lui Ceausescu a dictat impotriva principiilor dupa care se organizeaza si functioneaza institutiile de profil, incit a rezultat un colos de pe-acum impropriu. Iar pina la terminarea constructiei mai e atit de mult si sint necesare sume atit de fabuloase incit se estimeaza ca ar mai putea dura un deceniu sau mai bine pina cind sa vedem Biblioteca gata.
Intre timp… guvernul e in cautarea unui nou sediu pentru ca Palatul Victoriei, in care functioneaza din 1990 incoace, sa poata fi consolidat si renovat. A fost ochita noua cladire a Bibliotecii Nationale de pe Splaiul Unirii. S-a emis o Hotarire de evacuare si de preluare. Nu e limpede de ce cabinetul isi doreste un imobil atit de urias, cind are nevoie de unul mult mai mic si mai „prietenos“, mai usor de folosit. Nemaivorbind despre faptul ca si ca sediu al puterii executive constructia are nevoie de aceleasi sume fabuloase si de ani multi pentru a fi incheiata.

Imediat dupa ce Hotarirea de guvern a fost adoptata, Asociatia Bibliotecarilor din Biblioteca Nationala a Romaniei a reactionat, a protestat, a pichetat, a adresat memorii autoritatilor si reprezentantelor diplomatice occidentale la Bucuresti. Apoi au protestat sindicatele, o serie de intelectuali proeminenti, Alianta Nationala a Uniunilor de Creatori – ANUC, profesorii din universitati, partidele de opozitie, primarul general al Capitalei. Presa a preluat petitiile si a publicat articole virulente, au avut loc pomenitele dezbateri radio- si televizate s.a.m.d. Ironia soartei a facut ca atari reactii si ecouri mediatice sa se produca la scurt timp dupa stupidul Forum Cultural National, festivist si inutil, ceea ce pune in contrast nemilos formalismele responsabililor politici si gravitatea problemelor reale, care irup cu forta crizelor majore, ca in „scandalul“ Bibliotecii Nationale…
Principala caracteristica a episodului e puternica lui simbolizare defavorabila guvernantilor. In nici o alta situatie de protest din partea lumii intelectuale puterea politica din Romania postcomunista n-a fost tratata atit de explicit drept ostila culturii: guvernul evacueaza Biblioteca, emblema a traditiei nationale, pentru a se instala in locul ei!

Asa stind lucrurile, nu e de mirare ca opozitia a speculat momentul: liberalii au dezavuat actiunea, iar democratii au cerut dezbateri parlamentare, liderul lor, totodata primar al Bucurestiului, aratindu-se amator sa preia cladirea in patrimoniul orasului, cu angajamentul de a gasi surse de finantare pentru incheierea constructiei. De partea cealalta, Blocul National Sindical – BNS, la care Asociatia Bibliotecarilor din Biblioteca Nationala e afiliat, a inventat o scrisoare deschisa impotriva unor intelectuali cunoscuti ca sustinatori ai opozitiei, acuzindu-i ca… nu protesteaza! BNS a fost partener electoral al actualului partid de guvernamint si si-a plasat oameni pe listele pentru Parlament si in administratia PDSR/PSD. Daca pe liderii confederatiei situatia Bibliotecii Nationale ii preocupa atit de mult, ei n-au gasit de cuviinta sa explice de ce, in numele Asociatiei Bibliotecarilor pe care o reprezinta, n-au obtinut, de-a lungul negocierilor cu premierii si ministrii ultimului, deceniu fondurile necesare pentru finalizarea constructiei, preocupindu-i – in schimb – doar cresterile salariale din sectorul de stat si perpetuarea „gaurilor negre“ ale economiei, adica incetinirea reformelor care ar fi adus bani mai multi la buget, inclusiv pentru cultura.
Au trecut doar citeva saptamini de la decizia de mutare si, intelegind ca va pierde grav in acest plan simbolic, in care guvernantii sint pusi in postura verosilor gata sa sacrifice pina si cultura nationala pentru a acapara imobile, premierul a renuntat, declarind (nu fara iritare, nu fara ironii veninoase) ca responsabilitatea apartine Parlamentului, caruia i-a cerut sa indice unde sa se mute executivul!


Caz inchis? De „ce ar fi bine ca „scandalul“ sa continue

Cazul pare inchis. Nu este. In cel putin doua feluri ar fi bine ca „scandalul“ sa continue.
In primul rind, problema efectiva a Bibliotecii Nationale nu se rezolva prin pastrarea in custodie a cladirii neterminate din Splaiul Unirii. Fondurile sale de carte tot imprastiate intre mai multe depozite ramin, tot inaccesibile cititorilor, cercetatorilor, tot in conditii proaste pastrate, tot in grav pericol de degradare. Cladirea cea neterminata tot improprie este. Cind va fi ea incheiata? Va fi vreodata utila Bibliotecii, va putea fi „functionalizata“? Sau va trebui – totusi – construita alta?! Cind? Unde? Si cu ce bani?!
Solutia, adevarata solutie s-ar putea sa fie aceea a sprijinului international. In agitatia „scandalului“, a protestelor si contraprotestelor, aproape ca nu s-au mai auzit singurele informatii optimiste ale momentului: acelea care au venit din strainatate: comisarul european Günther Verheugen, ministrul Uniunii pentru extindere, si – separat – seful Directoratului general pentru educatie si cultura din cadrul Comisiei Europene, guvernul comunitar, au transmis scrisori prin care isi exprima ingrijorarea fata de soarta patrimoniului nostru cultural si semnaleaza faptul ca situatia Bibliotecii Nationale a intrat in atentia oficialilor Uniunii. Abia de-aici incolo ar trebui ca protestatarii saptaminilor trecute sa treaca la treaba serioasa: sa faca studii si memorii pe care sa le trimita la Bruxelles si pe adresa altor organisme internationale, cerind ajutor pentru salvarea patrimoniului tiparit al uneia dintre culturile europene.

In al doilea rind, ar fi bine ca „scandalul“ sa continue si in alt plan, sa depaseasca tema Bibliotecii Nationale. De atentia politico-mediatica obtinuta acum cultura nu va mai beneficia curind. Or, nu doar cartile stau prost in Romania de azi. In criza e intreaga „cultura de stat“. Situatia monumentelor istorice e dezastruoasa, intr-atit incit specialistii sint ingroziti, ca si occidentalii care au ajuns sa afle ce se intimpla la noi cu inestimabile vestigii ale trecutului. Criza institutiilor de spectacol e – la fel – veche, cronicizata si cere remedii urgente, sedii noi sau renovate, fonduri substantiale. Despre calamitatea din cinematografia cazuta sub dominatia administrativa a „fostilor“ – ce sa mai vorbim? Peste tot e nevoie de legislatie favorabila, care sa permita institutiilor culturale de stat sa se flexibilizeze, sa se administreze pe criterii de competitivitate, sa atraga finantari private, legi care sa restituie oraselor noastre librariile disparute (vezi normativele occidentale care impun anumite „cote“ de metri patrati de librarie la mia de locuitori, primariile fiind obligate sa le asigure) – si asa mai departe. E nevoie de „vointa politica“ si de bani alocati si cheltuiti cu inteligenta, nu in premierile aberante la care Ministerul Culturii (si Cultelor) s-a dedat in ultimele luni.
Despre toate aceste lucruri, despre criza grava a „culturii de stat“ ar fi bine sa se vorbeasca acum, impetuos, imperativ, cit timp guvernantii sint dispusi sa convinga ca nu vor sa joace rolul „agresorilor“ asupra patrimoniului national…