OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De-a lungul primelor cinci ediţii şi pînă la conferinţa de presă pentru ediţia a şasea, am păstrat tonusul unei autosugestii pozitive şi chiar partizane faţă de ceea ce prefer să prescurtez (ca în cazul consacrat al TIFF-ului de la Cluj) cu iniţiale englezeşti: IIFF Anonimul (International Independent Film Festival). Nu de alta, dar traducerea românească (Festivalul Internaţional de Film Independent), cu afişarea mecanică a iniţialelor FIFI, se pretează la ironia deplasată care mi-a ajuns la urechi, cu trimiteri nominale ireverenţioase: „Fifi cinefila“.

Dar „problemele“ au început să apară încă de la ediţia a doua, cînd Moartea domnului Lăzărescu a fost ignorat la înscrierea în concurs, directoarea festivalului, Miruna Micu-Berescu, invocînd un veto de la distanţă al unei partenere de ocazie de prin Orientul Apropiat, care văzuse filmul şi nu-i plăcuse. Iar cînd s-a trecut de la formula tandemurilor de critici-selecţioneri pe secţiuni la aceea a unui selecţioner unic pentru întreaga competiţie, în persoana lui Alex. Leo Şerban (ştiind de iniţiativa favorabilă a lui Sorin Marin, dar şi de opoziţia întîmpinată), am votat textual pentru învestirea suplimentară a distinsului coleg ca director artistic al festivalului. Vedeam în asta consacrarea locală a formulei de lucru a festivalurilor internaţionale demne de acest titlu, după ce la TIFF-ul clujean se impusese, prin Tudor Giurgiu şi Mihai Chirilov, cuplul regizor/producător-critic de specialitate, iar onoarea festivalurilor bucureştene avea să fie salvată de tandemul Ada Solomon-Andrei Gorzo (la NexT-ul rezervat scurt şi mediumetrajelor).

În fine, dacă în comunicatele şi explicaţiile private preliminare despre ediţia a şasea s-a invocat criza în curs, care a provocat „pierderea tuturor sponsorilor privaţi“, la regretabila conferinţă de presă şi din diverse printuri aferente am aflat că nu criza a determinat renunţarea la un juriu profesionist pentru acordarea premiilor şi anularea invitării la faţa locului a criticilor de specialitate, ci o „pohtă“ veche, criza avînd ca „efect pozitiv“ punerea în practică premeditată şi perpetuă a „pohtei“: „Începînd de anul acesta, publicul votează şi decide la ANONIMUL“ (s. n.), scrie Miruna Micu-Berescu în catalogul ediţiei în curs, mai şi făcînd un dezacord gramatical, în expandările preţioase ale triumfalului anunţ: „... cînd mă chema(u) guvernanţii la vot...“. Acelaşi e şi registrul textelor de pe site-ul www.festival-anonimul.ro, cu gafe terminologice în cascadă: „Începînd din acest an, ANONIMUL devine un festival exclusivist (?!)...“ (s. n.). Şi: „Vă aşteptăm la Sfîntu Gheorghe, în Delta Dunării, la ANONIMUL, un festival pe nisip“ (s. n.). Aferim! Reflexul unei refondări diletante e ultimativ: „Începînd cu acest an, punem accentul pe comunicarea on-line, o mare parte dintre invitaţi sînt din lumea Internetului şi mai puţini din media clasică“ (s. n. – citiţi, în locul ultimelor sublinieri, numai, respectiv deloc).

Se traduce asta doar în racolarea unor fonduri publice, în schimbul privilegiului acordat cîtorva cinefili admişi la proiecţiile din mini-sălile fostului Sat al Filmului (căci denumirea a fost radiată din textele publicitare), plus proiecţiile în nocturnă din camping şi votul numeric al spectatorilor?! Vot numeric substituit Măriei Sale, Publicului, ca în vremurile (încă nedepăşite în enclava instituţională a cinematografiei) cînd acesta era redus la numărarea biletelor (dublă la filmele „epopeei naţionale“), spre a se indica automat cine e mai tare în parcarea subculturală?!