OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Amos OZ
Cutia neagra
Traducere si note de Marlena Braester, Editura Univers, Colectia „Romanul secolului XX“, Bucuresti, 2002, 240 p., f.p.


Cotat drept unul dintre cei mai buni scriitori israelieni ai tuturor timpurilor, Amos Oz a fost nominalizat anul aceasta printre candidatii la Premiul Nobel. Este autorul a 18 carti in limba ebraica si a peste 450 de articole si eseuri traduse in 30 de limbi, printre care si romana. Premiul „Israel“ pentru literatura – cea mai prestigioasa distinctie a tarii sale – i-a fost acordat in 1998, in semn de recunoastere a intregii lui cariere. Celebrul sau roman Sotul meu Michael (1968), ecranizat de regizorul Dan Wollman, este, in Israel, cea mai vinduta carte din toate timpurile, cu o cota de 105.000 de exemplare epuizate. Cartea e accesibila si publicului romanesc, prin traducerea aparuta la Editura Univers (1981).

Aceeasi editura a publicat, in 1997, inca doua cunoscute romane de Amos Oz: Sa nu pronunti: noapte (1994) si Pantera din pivnita (1995) si tot prin intermediul ei a ajuns recent si pe piata literara romaneasca inca un mare succes de public al lui Amos Oz (cu 70.000 de exemplare vindute in Israel in numai patru luni), Cutia neagra (1987). Temele recurente ale lui Amos Oz – lupta permanenta dintre israelieni si arabi, care, de zeci de ani, face victime de ambele parti, si imposibilitatea ajungerii la un compromis mutual in acest conflict; fragmentarea interna, politica si ideologica, generatoare a numeroase factiuni, pacifiste sau radicale, si traditiile religioase din spatele acestor ideologii – se regasesc la tot pasul in aceasta carte. Pacat ca cititorul roman nu a avut inca prilejul sa cunoasca in traducere principalele volume de eseuri ale scriitorului: Under this Blazing Light (1979) si In the Land of Israel (1983), prin care s-ar fi putut apropia mai usor de substratul politic si social al cartii. Dar in centrul romanului se afla iubirea, o iubire disperata, inversunata, care ia de multe ori forma sfisierii, a distrugerii reciproce, si care seamana cu razboiul pe care ambii protagonisti il infrunta impreuna, intr-un detasament israelian de tancuri, in timpul celor Sase Zile din 1967.

Razboiul continua pentru multi ani, mutindu-se „in familie“, unde va distruge vietile personale ale celor implicati. Fie ca sint Alec si Ilana, fie ca sint personajele mai mult sau mai putin legate de acestia doi: fiul lor Boaz, Michael, al doilea sot al Ilanei, sau avocatul Zakheim, „mediatorul“ acestui conflict, toti sint iremediabil afectati. Destinele lor se schimba in functie de episoadele „bataliei amoroase“ care, dupa un „armistitiu“ de sapte ani – in care ambele parti respectasera consemnul tacerii –, ajunge la apogeu si-si consuma faza finala in 1973. In luna februarie a anului respectiv, o prima scrisoare a Ilanei (doamna Ilana Brandsteter-Somo) incheie armistitiul temporar de dupa divort, cerindu-i fostului sot ajutor financiar si sprijin. Inca din start se contureaza o legatura mai mult decit bizara, in care o femeie recasatorita isi afirma fatis ura, dar si dependenta, dorinta de a-l recuceri pe „barbatul vietii ei“: „Pentru ca nu am ce pierde nu-mi pasa ca te implor. Am sa fac ceea ce imi vei comanda sa fac [...]. Am sa ma si culc cu tine, daca asta vrei. Cind ai sa vrei. Cum ai sa vrei“. Cam despre asta este vorba in carte, de aici inainte: un joc al recuceririi, in care inselatoria si sadismul se impletesc cu tandretea si intelegerea profunda, un duel al minciunii si al disimularii, in care, pentru a se (re)apropia unul de celalalt, cei doi protagonisti sint gata sa se nimiceasca reciproc.

Cutia neagra este povestea unor „legaturi primejdioase“ ale timpurilor moderne, desfasurate intre un kibbutz din Ierusalim si o universitate din Londra, din Chicago sau de aiurea. Romanul ii este tributar lui Laclos si ca formula narativa. Nucleul cartii e reprezentat de o colectie de scrisori intre Alec si Ilana (acestea sint cele mai dramatice, surprinzind pe alocuri, prin pasaje de o frumusete lirica deosebita), intre Ilana si avocatul Zakheim, intre nationalistul Michael si Alec, intre Alec si Boaz, cu alte cuvinte, intre toata lumea si toata lumea. Se adauga la manunchiul central de epistole o serie de bilete, note si telegrame care confera un plus de autenticitate povestii tesute pe baza legaturilor dintre cele cinci personaje. Inedita este insertia in corpusul romanului a unor fise de lucru ale lui Alec (prof. dr. Alexander A. Ghideon), care ar trebui sa ofere un raspuns teoretic problemelor care ii macina pe compatriotii sai israelieni: fanatismul religios si nationalist, sacrificarea propriei vieti unui ideal, ura etnica, intransigenta („«Sacrificarea vietii personale pe altarul idealului sacru» nu e decit adeziunea disperata la ideal o data cu moartea vietii particulare“). Firul povestirii il reconstituie cititorul, punind cap la cap datele disparate. O serie de intrigi secundare se impletesc printr-un complex de relatii extrem de sofisticate, care se clarifica (nu in totalitate) abia dupa parcurgerea intregului roman. Au aparitii episodice detectivi particulari, diversi membri ai familiei (rude ale Ilanei sau ale lui Michael) care lasa in urma lor o nota, un bilet, o scrisoare si care apoi dispar.

Fiecare noua interventie clarifica ceva din misterul celorlalte, spre a ridica noi si noi semne de intrebare. Este un roman ametitor, de o formula moderna, in care cititorul are o perceptie limitata, fragmentara asupra intregului, in care autorul exista doar „la nivel administrativ“, aranjind scrisorile in ordine cronologica si strecurind din cind in cind cite o fisa de lectura intre ele. Deznodamintul povestii de dragoste, situat dincolo de finalul cartii, ii ramine inaccesibil cititorului. Ultimele scrisori (intre fostul si actualul sot) ii surprind pe Ilana si pe Alec impacati intr-o atmosfera domestica, de acceptare si asteptare resemnata, in casa copilariei lui Alexander Ghideon. Alec, suferind de cancer si muribund, isi retraieste copilaria, in timp ce se abandoneaza ingrijirii acordate de fiul sau Boaz, secundat de Ilana. Lasa deoparte ura si abandoneaza lupta cu femeia care l-a subjugat si pe care a distrus-o, iar cea mai sincera confesiune, povestea intregii sale vieti, i-o trimite tocmai celui mai inversunat opozant al sau, Michael Somo: „Fii linistit: nevasta ti-a ramas fidela. Nici o escapada nocturna, nici un coit agonizant. Doar in imaginatia noastra. Unde nu pot patrunde nici tancuri si nici sclipirile Eliberarii. [...] Cain e pe moarte, iar Abel il va mosteni“.

Cei doi barbati din viata Ilanei formeaza un tandem inseparabil, nu mai putin straniu, si corupt. Biografia lui Amos Oz pare a se fi scindat intre cele doua personaje, fiecare imprumutind cite o parte a acesteia, care incearca s-o anihileze pe cealalta. Alexander Ghideon a mostenit „genele pozitive“, este un erou care a luptat, ca si scriitorul insusi, in Razboiul de Sase Zile cu Egiptul, intr-un detasament de tancuri. Profesor universitar in Europa si America, Alec este autorul unei serii de eseuri despre problemele israeliene si al unei carti de mare succes, cu o primire controversata in propria-i tara. Ajuns la catedra, adopta o viziune mai moderata, „liberala“, iar problemele nationale il preocupa cel mult la nivel abstract, ca subiect de studiu. Din contra, Michael Somo – cu anii mizeri ai studentiei petrecuti la Oxford, cu munca de jos prin care isi cistiga existenta la intoarcerea in Israel, cu viata obscura, de profesor de liceu in kibbutz, timp de mai bine de 20 de ani – intruchipeaza latura obscura a biografiei lui Amos Oz. Michel este un nationalist inversunat, gata sa-si sacrifice averea, familia, viata pentru rascumpararea (ce-i drept, pasnica) teritoriilor ocupate de arabi si un practicant fanatic al religiei iudaice. Si unul, si celalalt sint Amos Oz, pentru care devin un fel de Dr. Jekyll si Mr. Hyde uniti de pasiunea pentru o Mary Riley direct coboritoare din Dalila. Din aceasta infruntare nu se aleg invingatori, ba mai mult, ea se incheie prin acel „compromis mutual dezavantajos“, singurul care deschide calea acceptarii si a convietuirii. Michael trebuie sa-si incalce principiile religioase, sa-si accepte pata pe „onoarea de evreu jignit“.

La rindul sau, Alex accepta pierderea atractiei erotice fata de femeia care a constituit obsesia vietii lui, resemnindu-se s-o aiba in preajma ca pe o prietena sau ca pe o sora medicala: „Iar eu ma grabesc sa ma scol de pe salteaua pe care am pus-o la picioarele patului lui, ii dau sa bea niste ceai de plante din termos, ii vir intre buze doua-trei pastile, ii tin mina pina adoarme din nou scotind un sforait usor ritmat de durere“, scrie Ilana. Singurul care supravietuieste acestui holocaust familial este Boaz, simbolizind puritatea si lipsa de prejudecati a tinerei generatii. Pentru el nu exista nici conflicte etnice, nici ura religioasa, conducindu-se dupa principii pe care singur si le impune: „sa nu urasti; sa nu ne devoram unii pe altii; sa fii liber ca pasarea cerului“. Are o imagine de invingator: este inalt, chipes, puternic, rebel si ignorant, adica liber de toate incorsetarile care ii leaga pe parintii sai, si apt de un nou inceput. Intemeiaza un soi de comuniune hippie, utopic-idealista, pe domeniul tatalui sau, unde isi pune in aplicare poruncile pe care i le-a dictat propria constiinta. Se razvrateste si apoi accepta societatea, insa fuge departe de ea si le preda „adultilor“ alfabetul primar al umanitatii. Viitorul, pare sa profetizeze Amos Oz, este posibil doar prin fuga de la incrincenata scoala a trecutului.

Cutia neagra este, nu in ultimul rind, o carte care te informeaza si te invata, te introduce in lumea comunitatilor evreiesti, cu norme deosebit de riguroase, in centrul carora se situeaza, ca autoritate absoluta, rabinul. Rabinul care vegheaza nu numai asupra vietii spirituale a individului, ci se amesteca in cele mai intime probleme familiale, cunoscind toate cotloanele vietii intime. Pentru evreul religios, imixtiunea rabinului este nu numai acceptata, dar chiar dezirabila, iar sfaturile acestuia, bazate pe Tora, ii sint litera de lege. In paralel se configureaza imaginea evreului modern, cu o viziune relaxata asupra problemelor religioase, privind cu detasare, uneori cu superioritate si ironie, canoanele si restrictiile culturii sale. Printr-o formula inedita (scrisorile lui Michael sint toate datate dupa modelul traditional), cititorul capata o multime de informatii despre denumirile evreiesti ale lunilor anului, despre modul cum sint celebrate de catre evreii religiosi Pastele, Sabatul sau sarbatoarea de Yom Kippur. Romanul ne lasa imaginea unui edificiu cochet, cu linii relaxate si moderne, insa nu lipsite de mister si de complexitate. De un excelent simt al proportiilor, cu decoratii care atesta marca unui maestru, best-seller-ul lui Amos Oz descifreaza, impreuna cu cititorul, „cutia neagra“ a istoriei recente a statului Israel. Iar inauntrul ei se poate gasi si un bilet pentru Premiul Nobel.