OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mariana Sipos
Dosarul „Marin Preda“
Editura Amarcord, Timisoara, 1999, 184 p. + ilustratii, f.p.


Editura Amarcord a lansat in 1999 Dosarul „Marin Preda“, o cronica privind moartea in conditii suspecte a directorului Editurii Cartea Romaneasca si a celebrului prozator roman.
Critica si istoriografia literara, o data cu deschiderea limitata a arhivelor fostei Securitati, isi descopera un domeniu nou de activitate, cel al publicarii documentelor politiei politice care urmarea atent miscarile marilor scriitori. Dorli Blaga a publicat recent o selectie de documente din dosarul de Securitate al lui Lucian Blaga, dar aceasta varianta e una „cu voie de la politie“, una trecuta prin furcile caudine ale actualilor proprietari ai arhivei, SRI. Nici celebra Carte alba a binecunoscutei institutii nu depasea in nivel intelectual vulgaritatile de limbaj si calomniiile propagandei comunisto-fasciste din Saptamina si Romania Mare. Speram ca, o data cu intrarea in actiune a Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securitatii, din care fac parte trei intelectuali de rasa, dosarele scriitorilor si ale intelectualilor romani sa devina un bun public, pentru ca, in mod paradoxal, ele fac parte din patrimoniul cultural romanesc.

Mariana Sipos, cunoscuta realizatoare de programe culturale ale TVR, pune cap la cap documente extrase din dosarul Procuraturii care a anchetat conditiile mortii scriitorului in camera sa din Casa de Creatie a scriitorilor ce functiona in palatul Mogosoaia, dispunind neinceperea urmaririi penale, certificatul medico-legal cu comentariile profesorului Belis, insemnarile misterioase ale unui capitan (Apostolescu?) de securitate, citeva documente ale Securitatii privind scandalul declansat in jurul romanului Delirul, lista manuscriselor confiscate de Securitate printre care s-ar gasi si un ipotetic volum doi al acestui roman si, nu in ultimul rind, niste declaratii ale fratelui scriitorului, Sae Preda, ce declara ca Marin primise cu ceva vreme inainte citeva amenintari cu moartea, vizind pe el sau pe familia sa. Fara sa vrei, citesti acest dosar de (non)existenta ca pe un policier, cu precizarea ca din anexa cartii nu lipsesc citeva poze socante ale camerei unde s-a petrecut in noaptea de 15-16 mai tragedia.

Declaratiile martorilor (Bercea Marius, sofer, Tudor Nicolae, portarul complexului Mogosoaia, scriitorii Buzoianu Gheorghe, Lucian Raicu, Dan Claudiu Tanasescu, medicul care a constatat primul decesul) par a converge intr-o singura directie: scriitorul se gasea intr-o avansata stare de ebrietate si a continuat sa bea vodca si la Mogosoaia. Concluzia certificatului medico-legal, ca moartea s-a produs prin asfixia cu un corp moale de lenjerie, poate o perna in timpul somnului, ridica intrebarea daca nu cumva Preda nu a fost ajutat sa moara putin. Comentariile profesorului Belis, o Pythia a domeniului medico-legal care, intr-un domeniu atit de exact, vorbeste de prea multe ori in parabole, nu indeparteaza definitiv posibilitatea unui asasinat comandat politic. Profesorul Belis aduce in discutie doua vinatai de pe fata, pe care toti le pun pe seama unui accident, cind scriitorul s-ar fi lovit intr-un zid, dar care n-au fost observate de nici unul din martori! Se pare ca ar fi existat chiar un personaj necunoscut care i-ar fi oferit o pastila, iar sotia scriitorului inclina sa creada ca acesta ar fi fost otravit.

Asemenea mici inadvertente sint prezente mai peste tot si nu fac decit sa ne puna pe ginduri, ca si graba suspecta cu care procurorii ce ar fi trebuit sa ancheteze cazul au declarat ca moartea scriitorului a fost una naturala. Si mai misterioasa este situatia manuscriselor scriitorului, iar o studiere atenta a Arhivelor Securitatii ne-ar putea chiar rezerva surpriza unor romane inedite. La deschiderea seifului de la Cartea Romaneasca, unde rudele si cunoscutii stiau ca Preda tine manuscrise si documente importante, s-au descoperit doar citeva manuscrise ale unor jurnale personale, fotografii cu Aurora Cornu si Eta Preda, primele lui sotii, o sticla de „wischi“ pe jumatate goala, citeva lame de guma de mestecat si patru ferodouri auto noi! E greu de crezut ca scriitorul folosea seiful editurii pentru a-si pastra pretioasele ferodouri. Dar poate ca declaratia fratelui scriitorului, Alexandru Preda, ar trebui citata macar partial: „Eu am primit de la Marin niste documente, am cumparat o valiza, el m-a rugat, am pus documentele in valiza si am adus-o la Bacau. Dupa 1970, cind el a devenit director la Cartea Romaneasca, a venit la o intilnire cu cititorii din Bacau si mi-a spus: Acum eu am seif la birou, pastrez eu valijoara. O aveam si eu la birou, in fiset, unde lucram. I-am dat valiza si de-atuncea mi-a spus ca valiza este la el la editura si ca intotdeauna va fi un bilet ca imi este destinata“.

Nici viziunea destul de superficiala a criticului Alex. Stefanescu nu scapa fratelui indurerat: „In valiza aia erau o gramada de scrisori ca, daca le-ar citi Alex. Stefanescu sa vada ce gindea el despre Securitate si despre regim si-ar da cu dreptu-n stingu si n-ar mai scrie ce scrie in Romania literara“. Fratele scriitorului sustine existenta unui jurnal secret, dar neaga existenta volumului doi al romanului Delirul, pe care unii dintre colaboratorii sai declara ca l-au vazut pe biroul scriitorului la Cartea Romaneasca! Aceleasi ciudate contradictii. Cit despre documentele anuntate de Mariana Sipos ca provenind din arhiva Securitatii, acestea pot stirni cel mult un zimbet. Un plan de munca operativa a unui misterios agent poate fi la fel de bine o formula de intoxicare, schema pusa la punct de actualii continuatori ai traditiei noastre securistice nationale. Mult mai exacta e darea de seama privind declaratiile diferitilor intelectuali privind aparitia romanului Delirul, iar cei mai lucizi sint Alexandru Paleologu, Nicolae Manolescu (caruia George Ivascu i-a mutat un timp cronica pe o alta pagina, pentru a-l apara de represaliile Securitatii) si Cornel Nistorescu, care declara franc: „Marin Preda a respectat o indicatie superioara si aceasta e o metoda indirecta de a-l reabilita pe Antonescu, asa cum s-a recunoscut, tot indirect, ca taranii n-au fost de acord cu cooperativizarea, teza sustinuta de romanul lui Dinu Sararu Niste tarani“.

In realitate, privit sub specia timpului, romanul lui Sararu e o copie palida a volumului doi din Morometii in care Securitatea se implica direct in stringerea recoltelor prin mijloacele operative bine-cunoscute: batai, arestari, tortura. Cine doreste sa-si faca o imagine poate consulta epopeea vietii Elisabetei Rizea din Nucsoara. Nu ne sint date, in schimb, indicatii asupra provenientei acestor declaratii, dar unele din ele par sa fie mai degraba orale, semn ca in grija ei de a conserva totul in interiorul acestui Minister al Adevarului orwellian, Securitatea a alcatuit o cronica extraordinara a acelor ani. Arhivele ei ofera acum o comoara inestimabila tuturor celor interesati, iar dl Mircea Dinescu are obligatia morala de a face lumina in cazul mortii prietenului sau. Mariana Sipos citeaza poate cel mai frumos necrolog al lui Marin Preda, publicat de poetul disident in revista Ramuri in 1980: „Fara rusine, ani de zile la rind, pina mai ieri, iata recunosc: da, am cintat cu Marin Preda, am baut citeodata vin de surcele cu Marin Preda, am dansat dupa melodii grecesti cu Marin Preda, am dat cu flit babelor vorbitoare cu Marin Preda, am auzit risetele acelorasi fete cu Marin Preda, am urlat cu Marin Preda, am tocit o chitara cu Marin Preda, am plins cu Marin Preda, am vociferat prin sedinte cu Marin Preda, am stat la mese incarcate sau modeste cu Marin Preda, printre prieteni luminosi cu Marin Preda, printre intrusi cu Marin Preda, printre delatori cu Marin Preda, printre cioclii insinuanti si atit de nerabdatori cu Marin Preda…“. Cred ca dl Mircea Dinescu nu a uitat ce declara in 1980, dar daca s-a intimplat acest lucru, cartea Marianei Sipos ii va reaminti acest necrolog care suna ca o declaratie de iubire.

Sa speram ca intr-o zi vom avea acces la toate documentele, ca toate personajele care l-au cunoscut pe Preda vor iesi pe scena si ca o carte cu mult mai completa va intregi literatura publicata in jurul mitului Preda. Dar pina la accesul deschis la arhive, cartea Marianei Sipos ofera un bun prilej de meditatie asupra destinului unuia dintre cei mai importanti scriitori romani contemporani. Si poate fi primul pas spre o inca inexistenta monografie critica Marin Preda.