OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Faptul ca in Constanta faimosului primar Mazare, cel cu numele trecut pe autobuze, garduri de scoli si copaci, a disparut o institutie teatrala de prima marime nu este, cred, cu nimic mai prejos de o serie de evenimente care umplu paginile ziarelor si ecranele televizoarelor. Fiindca este vorba despre Teatrul de balet intemeiat de Oleg Danovski in 1979, cel care conferea noblete, anvergura si staif cultural de metropola, adevaratul si unicul brand al celui mai mare oras din tara, dupa Bucuresti.

Era un teatru cunoscut si solicitat pretutindeni in Europa, aducator de valuta pentru stat si de prestigiu profesional si chiar bunastare pentru artisti. L-am cunoscut pe Oleg Danovski, l-am vazut lucrind, visind cu ochii deschisi si luptindu-se pentru viitorul institutiei pe care a creat-o si slujit-o pina in ultima clipa a vietii, literalmente, si nu pot sa cred ca de munca lui s-a ales praful.
Cum s-a intimplat o asemenea catastrofa am incercat sa aflu de la mostenitorii extraordinarului artist: Gabriela Danovski, sotia, si Oleg Danovski jr., fiul acestuia.

Anul acesta, in octombrie, s-au implinit zece ani de la disparitia lui Oleg Danovski. Din 1979 si pina in 1996, vreme de aproape 20 de ani, el a reprezentat mindria Constantei. In ultimul an al vietii, daca nu ma insel, a fost desemnat cetatean de onoare al orasului, iar teatrul de balet ii purta numele. Care era starea baletului in Constanta si situatia institutiei in momentul cind Maestrul a parasit-o?
Gabriela Danovski: Baletul, in acel moment, se afla inca sub influenta ideilor si capacitatii acestui mare artist, acestui mare fauritor. Era un ansamblu disciplinat, care raspundea extraordinar necesitatilor repertoriului de la vremea respectiva. Fusesem cu citeva luni in urma la Sofia, unde montase Lacul lebedelor, cu premiera in iunie, era deja foarte bolnav, apoi la Varna, in iulie, unde era in juriul concursului international de balet, unul dintre cele mai prestigioase din lume.

Ce repertoriu avea teatrul la momentul respectiv?
Avea in repertoriu toate lucrarile create de sotul meu. Un repertoriu enorm, cu care faceam de 20 de ani turneul nostru anual, in Germania, Franta, Italia, Elvetia, Austria. Nu plecam, desigur, cu tot repertoriul, care era urias si se rula mereu, dar ansamblul era in masura sa-l sustina pe tot.
Citi dansatori avea compania de balet?
Erau 56-60 de dansatori, dar aveam echipa noastra de masinisti, scenografi, costumiere, iar corpul de balerini propriu-zis avea in permanenta posibilitatea sa se improspateze, atunci cind unii ramineau in strainatate, plecau in concedii de nastere si asa mai departe. Se dadea concurs si veneau de la scolile de balet din tara, din Cluj, Timisoara, Bucuresti, chiar din Constanta. Sigur ca el, creind si acel concurs national de balet din Constanta, avusese in vedere si posibilitatea de a asigura continuitatea teatrului. Veneau foarte multi dansatori, iar el ii recruta. De exemplu, a adus si din Chisinau patru-cinci fete, foarte bune dansatoare, ei au scoli de balet foarte bune.
Ce s-a intimplat dupa moartea Maestrului?

Dupa moartea lui, o vreme am condus eu teatrul. La cererea lor, a artistilor. Ei au realizat ca nimeni nu poate sa pastreze teatrul asa cum l-a conceput si creat el decit eu, care fusesem linga el vreme de 50 de ani, il asistasem si uneori il inlocuisem la multe repetitii, la spectacole chiar, erau obisnuiti cu mine. Am reluat atunci imediat niste lucrari care nu se mai jucasera de mult, si imediat am facut un turneu in Grecia. S-a scris atunci ca am fost cea mai buna companie de balet care vizitase Grecia. Apoi am fost la Varna. La Varna, concursul fiind din doi in doi ani, intre concursuri era festival de balet. Apoi am fost la Budapesta, unde am dansat pe scena Operei. Eram cunoscuti acolo, fiindca, din cele vreo 17 montari cunoscute in lume ale Mandarinului miraculos, se apreciase ca montarea cea mai buna fusese a lui Oleg Danovski, rasplatita cu premiul Bartok. Am dus Don Quijote, un spectacol montat de sotul meu, apoi am dansat Seherezada.
Cine subventiona teatrul inainte de 1996?
Asta a fost nenorocirea acestui teatru. Faptul ca era subventionat de Consiliul Judetean. Din Consiliul Judetean faceau parte tot felul de personalitati locale, care au reusit sa-l convinga pe sotul meu ca era mai sigur sa fie sub obladuire locala decit sub cea a ministerului, cu prea multe institutii de subventionat. A fost o eroare. Sigur ca dadeau bani pentru salarii, dar dadeau foarte putin pentru decoruri, costume.

Ce inseamna ca plateau salariile?
Salarii foarte mici si atunci, dar nu chiar ca acum. Erau insa turnee in care cistigau in valuta, ceea ce ii ajuta sa traiasca.
Cum a inceput sa se stinga Teatrul „Oleg Danovski“?
Decaderea a inceput atunci cind, dupa un an si jumatate, s-a schimbat conducerea interimara, pe care o asigurasem eu cit putusem. Consiliul Judetean a organizat concurs. Ca sa nu atace direct Teatrul de balet, au facut concurs, pentru a pune in functii oameni care sa le serveasca interesele financiare. Ghinionul a fost ca s-a ales pentru teatrul de balet cea mai nefericita solutie, cea mai distrugatoare. Concursul a fost cistigat de o doamna, fosta activista, fosta corepetitoare la noi, pianista, care acompania dansatorii la antrenament. Fusese si inainte director de institutie artistica, revolutia a prins-o directoare a teatrului liric, facuse „Stefan Gheorghiu“, fidela regimului, toate celelalte. Dupa revolutie, teatrul o expulzase si a stat asa linistita pina in 1996, cind a concurat si a cistigat la teatrul de balet.

- Actul artistic
se transforma in afacere
De ce nu ati participat la concurs?
Am participat atit eu, cit si fiul meu. Dar comisia era formata din oameni prelucrati sa dea cui trebuie cistig de cauza.
Cine a fost in comisie?
Sergiu Anghel, dansator si coregraf de la Bucuresti, fara legatura cu baletul clasic si ostil lui Oleg Danovski inca din timpul vietii. Altul era un functionar in consiliul judetean, fost sef de autobaza. In fine, Doina Pauleanu, specialista in muzeografie. Artistii au facut greva, au anuntat-o in timpul spectacolului, dar au sfirsit prin a se adapta. Noi am facut contestatii, procese, dar am predat legal conducerea teatrului. Am rupt legatura cu conducerea, fiind in litigiu. Am asistat apoi mai mult sau mai putin neputinciosi la felul in care actul artistic se transforma in afacere, degradindu-se concomitent. Constanta a fost intotdeauna un loc mafiotic, dar nu la proportia asta. Pina la a distruge o institutie.

Dati-mi un exemplu.
Cind am plecat noi, am ramas legati prin contractul privind repertoriul pe care trebuia sa-l faca fiul meu. in el erau prevazute, de pilda, sumele avansate de impresar pentru o orchestra. La Teatrul liric era numit un nou director, tot in gratiile Consiliului judetean. Pina la urma, inregistrarea s-a facut cu acest teatru, pe 8 milioane de lei, or, suma data de impresar era de 40 de mii de marci. Restul s-a dus unde trebuia, ca sa plateasca fidelitati, conformisme. Dar marea distrugere a fost cea a repertoriului, iar pentru asta s-a ales un anume drum. Noua directoare le-a propus dansatorilor un repertoriu modern. Nu s-a mai jucat repertoriul clasic. S-a incercat apoi ceva. A chemat-o pe Simona Noja, o dansatoare foarte buna, de la opera din Viena, ca sa repuna in scena Lacul lebedelor. Dar una e sa fii dansator, alta coregraf, alta regizor-coregraf.
Totusi, acum nu mai e aceeasi directoare, si lucrurile stau si mai rau.
Da, fiindca acum nu se mai joaca chiar nimic.

S-a schimbat Consiliul judetean, care l-a numit responsabil pe teatre, cu misia de a le revolutiona, pe un domn care n-a lucrat in domeniul teatrului, nici al baletului, al filarmonicii. Lui i s-a dat sarcina sa reformeze cultura constanteana. Dlui Zgabercea, noul sef cultural, i-a venit ideea de geniu sa reuneasca Teatrul de balet cu Opera. Si, ca sa impace lucrurile, s-a hotarit sa se numeasca Teatrul de Opera si Balet „Oleg Danovski“. Fiul meu nu a vrut sa-i dea numele. Dar eu m-am gindit ca, daca dl Zgabercea sta patru ani, Oleg Danovski iese definitiv din circuit.
Ce se intimpla acum?
Acum, concursul care reimprospata compania nu mai exista. Toti artistii buni au plecat. Unii la Opera, altii la Opereta, altii, cei mai multi, pe vapoare de lux de croaziera. Citiva asteapta, in concedii nesfirsite, sa se rezolve situatia, iar turneul care se apropie nu stim daca va putea fi onorat. Instrumentistii au plecat. S-a facut conjunctia cu baletul teatrului liric, trupa de divertisment, pentru care acesta e un repertoriu greu, solicitant. Faptul ca in doua saptamini au pus anul trecut pe picioare Spargatorul, este extraordinar, ii respect pentru asta, dar e trist pentru ei, si ei o stiu.

- Oferta de a se realiza profesional lipseste
De fapt, teatrul nu e in aceasta clipa nici viu, nici mort. Mie imi pare un muribund conectat la aparate. Ce le-ai cerut tu, Oleg, ca mostenitor al drepturilor asupra operei tatalui tau?
Oleg Danovski Jr.: Da-mi voie sa o iau mai de departe. Legea drepturilor de autor are doua aspecte. Unul patrimonial, prin care fie autorul, fie urmasii lui au niste drepturi procentuale din vinzarea operei. Al doilea e aspectul moral. Cind autorul e in viata, lucrurile merg de la sine. Cind ramin urmasii, ei au obligatia de a se ingriji ca opera sa fie pastrata cit mai aproape de forma originala, sa nu fie denaturata. Sigur ca te poti limita la aspectul patrimonial, mai ales cind nu esti de aceeasi formatie cu autorul. Eu am insa aceeasi profesie cu tatal meu si atunci aspectul moral are prioritate. Am prevazut in contract obligativitatea ca eu sa ma ocup de montarile ulterioare ale operei. Cum teatrul ii poarta numele si a muncit in el 30 de ani, am cerut ca din lucrarile lui sa se joace un numar de spectacole pe an.
Ai considerat ca e mai bine sa nu se joace decit sa se joace denaturat?
Decit sa se prezinte ceva care nu reprezinta brand-ul, da, am optat sa nu se prezinte. Cu atit mai mult cu cit foarte multe din lucrarile lui de valoare s-au pierdut, cu atit mai mult trebuie pastrat ceea ce exista. Ori reusim sa impunem nivelul necesar, ori e preferabil sa nu se mai joace.

Pui cumva si conditii financiare pe care oamenii nu sint dispusi sa le satisfaca?
Consultind prin anii ’70 departamentul juridic in privinta statutului coregrafiei in legea drepturilor de autor, tatalui meu i s-a spus: „Stiti, maestre, creatia coregrafica nu intra aici“. Tatal meu a crezut si a acceptat. Ulterior am consultat legea de atunci si am constatat ca tatal meu a fost mintit. Si ca atitudinea lui a fost practic determinata de acest raspuns, si nu de intentia lui de a-si face opera cadou statului.
Tu ai participat la concurs si, desi ai avut nota cea mai mare, nu ai primit postul. in afara de interesele financiare pe care le stinjeneai, de ce crezi ca trebuia distrus teatrul?
Persoana care a venit la conducerea teatrului nu era doar incompetenta, ci avea pretentia ca va schimba cursul, directia, traseul. Cind spun asta am imaginea unui vapor care are un traseu. Schimbi capitanul si acela schimba traseul. Schimba, hotarasc acest lucru si nici nu stiu daca vor ajunge acolo. Sigur ca exista si incompetenta care a accentuat gradul de distrugere a relatiei interne. O companie de balet e ca un motor, fiecare ocupa un loc in angrenaj, ceea ce duce la functionarea lui. Cind vine cineva care nu cunoaste motorul si zapaceste piesele, strica toate echilibrele.

Cum te-ai gindit sa le impui repertoriul si, prin asta, obligatia de a pastra compania?
Teatrul acesta exista in mare parte prin prestatia externa. Turneul de traditie care se derula in fiecare an, la care se adaugau niste turnee de vara prin Italia. Cind nu am mai fost in teatru, contactele s-au pierdut. A ramas singurul de baza turneul de doua luni, in fiecare an, in spatiul nord-european. Noi ocupam pe piata o nisa foarte clara, bine delimitata. Ni s-a explicat de catre impresarul german: „Daca vreau sa aduc dans contemporan, iau de la americani, francezi, olandezi“. Pentru clasic lua de la rusi si de la noi. Ne pastram nisa prin specializare. Acum, locul e pe cale de a se pierde. Nu mai face fata trupa. Se simte declinul, prin absenta scenelor mari la care ajungeam inainte. Ponderea oraselor mari era inainte de 60-70%. Acum daca mai e de 15-20%. A mai ramas Hanovra, deja nu mai mergem in Olanda, Elvetia. Bilbiiala lor pentru schimbarea directiei isi spune cuvintul. Pe de o parte s-a dorit aceasta schimbare de traiectorie, pe de alta existenta teatrului depinde de turnee pe clasic. Asa se face ca, din cauza bilbiielii, oamenii au plecat. Oferta de a se realiza profesional lipseste, si nu leafa, care nu va concura niciodata cu cea de pe nava. Sansa de a prezenta un cv bogat din punct de vedere repertorial, asta e singura oferta care se poate face, si nu cea financiara, pentru a-i atrage pe artisti spre o asemenea companie. Acest lucru nu poate fi inteles de niste oameni care nu stiu ce pastoresc.

Tu ai incercat sa pastrezi in viata compania prin repertoriu si invers. Mi se pare just ce-ai incercat, dar e clar ca nu se mai poate respecta intelegerea asta dupa toate cele intimplate – procese, contestatii, razboi. De aceea te-au scos la pensie fortat, de aceea te-au retrogradat. Cum se intimpla insa cu strainatatea?
Impresarul stabileste o lista de spectacole si o propune diferitelor teatre, vreme de un an de zile. Pe urma ne anunta ce a vindut si cu ce sa venim noi. La ora actuala sint vreo sase titluri Oleg Danovski si vreo doua altceva. Concret, spectacolele Danovski trebuie sa le faca cu mine. Daca le pune altcineva in scena, asta va duce la ruperea contractului cu mine si, pe cale de consecinta, la anul si cu impresarul german. Si nu se mai joaca nici aici, nici nicaieri altundeva repertoriul Danovski.

- Nu mai exista teatru de balet romanesc
Tu, pe cont propriu, poti face ceva pentru ca de ceea ce a facut tatal tau sa nu se aleaga definitiv praful?
Sa fac ceva pentru ca responsabilii sa raspunda legal pentru ca au distrus o institutie? Dar nu va raspunde nimeni. A disparut o flota si n-a raspuns nimeni. Au disparut atitea…

Nu, ma intrebam ce realizezi tu, pe cont propriu, cu mica ta alternativa privata.
E mult spus alternativa. Poate in viitor. Acum e o mica fundatie si o mica scoala, cu citeva fete si citiva baieti talentati, iar una cred ca de-a dreptul speciala, exceptionala. O cheama Teodora Velescu.
Dar numai daca rezistam, daca gasim sponsori. Fiindca si aici, vezi, vine un parinte si iti aduce un copil foarte talentat si el te intreaba: Ce ii puteti oferi? Iar raspunsul meu cinstit este: nimic. Nu va intra la teatrul de balet, ca nu mai exista teatru de balet romanesc. Se va duce la export. Pe plan local si national nu are nici o perspectiva. Fiindca genul e intr-o cadere libera. Aceasta institutie aici, la Constanta, era ultima reduta de calitate, prin repertoriu. Un fel de pastrare de stafeta. Aici a fost ultima repliere. Acum nu mai este. A venit un sef de autobaza, un contabil si inca o persoana, specialista, e drept, dar in arte plastice, care au decis ca nu e asa important pentru Constanta acest teatru. Si, ca sa-si puna in aplicare decizia, au organizat ca la carte un concurs. Concursul e, ca in Marquez, cronica unei morti anuntate.