OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Putina lume cunoaste, deocamdata, faptul ca anul trecut (2006, n.n.) lui Ion Stendl si Teodorei Stendl, doi dintre cei mai importanti artisti romani ai ultimelor decenii, le-a fost inaugurata si dedicata o Galerie, in cadrul Muzeul Banatului Montan din Resita. Cum a aparut aceasta intentie si, in final, cum s-a materializat ea?
Ion Stendl: Nu anul trecut, ci anul acesta, 2007, la sfirsitul lunii aprilie, la Muzeul Banatului Montan din Resita, ne-au fost amenajate doua sali ce adapostesc lucrarile noastre – Donatia Teodora si Ion Stendl.

Initiativa a fost demarata cu ani in urma, dar finalizarea a inceput in 2006, cind, in martie, am facut o vizita la Resita pentru a da „bun de tipar“ unui album cu desenele mele, editat de Forumul Democrat al Germanilor din judetul Caras-Severin, sub ingrijirea domnului Josef Erwin Tigla. Cu aceasta ocazie, am fost primit de domnul Sorin Frunzaverde, pe atunci la conducerea judetului, care a apreciat si a aprobat proiectul. Pe 12 octombrie 2006, in cadrul unei expozitii personale, deschisa la Muzeul Banatului Montan, a fost lansat albumul Stendl- Desene/Zeichnungen. Dupa acest eveniment, domnul dr. Dumitru Teicu, directorul Muzeului Banatului Montan, cu sprijinul domnului Iosif Barna, consilier judetean, si cu aportul de suflet al domnului Josef Erwin Tigla, a purces la reamenajarea salilor, lucrari ce s-au terminat in primavara acestui an. Pentru spatiul pus la dispozitie am donat 21 de lucrari de pictura, desen si tapiserie. in cadrul unui vernisaj festiv a fost inaugurata expozitia permanenta Donatia Teodora si Ion Stendl. Multumim, si pe aceasta cale, tuturor celor ce s-au implicat in acest proiect. O consideram o cinstire ce ne-a fost oferita de orasul meu natal.

In strainatate au calatorit lucrarile noastre
In afara de legatura obisnuita, „naturala“ pe care o aveti cu acest loc si cu oamenii lui, propunerea aceasta vine si dintr-o fireasca recunoastere a valorii lucrarilor pe care le-ati realizat in timp. Va propun, asadar, sa incepem cu momentul Bienalei de la Venetia din 1972 – la care ati participat impreuna, daca-mi amintesc bine. Care a fost greutatea acestui moment in viata dumneavoastra artistica si personala?

Teodora Stendl: Trebuie inceput cu participarea noastra la Bienala Tineretului de la Paris, in 1969. Am luat si un premiu al Bienalei pentru lucrari de grup (din grup mai faceau parte Radu Dragomirescu si Radu Stoica). Nu am primit pasaport sa ne ridicam premiul (bani si un sejur de o luna la Paris). Abia dupa aproape doi ani, in vara lui 1971, ne-a fost permis, mie si lui Ion, sa calatorim la Paris. in acea perioada, regimul nu tolera prezenta artistilor la vernisaje. Cu astfel de ocazii, presa putea afla lucruri jenante pentru culturnicii puterii. Participarea noastra la a 36-a Bienala de la Venetia, in 1972, a fost in cadrul unei manifestari colective de grafica. Au participat: Ana Maria Andronescu, Marcel Chirnoaga, Dumitru Cionca, Ioan Donca, Adrian Dumitrache, Mircia Dumitrescu, Dan Erceanu, Sergiu Georgescu, Hary Guttman, Valentin Th. Ionescu, George Leolea, Wanda Mihuleac, Tiberiu Nicorescu, Ion Panaitescu, Anton Perussi, Ion State, Teodora Stendl, Ion Stendl, Radu Stoica, Iosif Teodorescu. Coordonator a fost Marcel Chirnoaga. Era o uriasa instalatie-colaj cu fragmente din gravurile artistilor participanti. in 1973, aceasta instalatie a fost itinerata la Keske Suomi Museum din Juvaskyla si la Taide Museum din Tampere (Finlanda). intre 1971-1972, Ion a avut o bursa DAAD, la Academia de Stat din Düsseldorf. in iunie 1972 am ajuns si eu la Düsseldorf, de unde am calatorit amindoi la Venetia, sa vedem Bienala. Pe vremea aceea, Bienala inca mai era o scena de prezentare a unor valori nationale. Ca sa va raspund la intrebare, a fost prima Bienala de la Venetia pe care am vazut-o la fata locului. Impact in viata noastra artistica si personala nu prea a avut.
Anterior, mai avuseserati legaturi si prilejul experimentarii strainatatii? Sa nu uitam ca in comunism vizitarea „capitalismului decadent“ nu era tocmai usoara…

Ion Stendl: Mai calatoriseram in Vest. Am fost in 1969, vara, in Suedia, la Göteborg, la deschiderea unei expozitii de arta decorativa romaneasca. Desi delegat oficial, am ajuns tot dupa vernisaj. De asemenea, in 1969, toamna, cu ocazia expozitiilor noastre personale, Teodora la Galeria Viotti, eu la Galeria Triade, ambele la Torino, am putut calatori cu masina noastra in Italia. in drum, ne-am oprit la Viena, unde am vazut Kunsthistorisches Museum. Din cauza intirzierii primirii pasapoartelor nu am ajuns nici atunci la vernisajele noastre. De la absolvire, in 1963, si pina in 1969, in strainatate au calatorit lucrarile noastre. incepind din 1967, am participat la Bienale de gravura la Tokyo, Ljubljana, Buenos Aires, Geneva, Barcelona, Viena etc. Daca participai la o Bienala, primeai apoi de la alte Bienale invitatie nominalizata.

S-ar putea spune, prin urmare, ca pulsul artei europene nu v-a fost deloc necunoscut. Cum erau, insa, lucrurile in tara? Cum va amintiti relatiile dintre colegi, profesori si elevi? Cum se petreceau jurizarile concursurilor?
Teodora Stendl: De la Bienalele unde participam primeam cataloage care ofereau o viziune asupra productiei artistice a momentului in lume. Biblioteca Institutului Grigorescu si mai ales biblioteca UAP erau imbogatite in permanenta cu carti si reviste de arta. La vremea aceea, fiecare membru al UAP putea sa-si comande anual, prin Uniune, cite o carte de arta. in biblioteca noastra avem o sumedenie de carti „grele“ cumparate astfel. Vedeam expozitii importante din afara, gazduite la sala Dalles sau la Muzeul de Arta. intre colegi erau relatii cordiale, poate exista o concurenta tacita – fiecare voia sa fie foarte bun in meserie. in plus era si presiunea Vestului, nu voiam sa fim mai prejos fata de cei liberi din afara tarii.

Arta e un domeniu extrem de greu de parcurs
Ion Stendl: Profesorii, maestrii nostri, aproape toti, au studiat, au stat sau au calatorit in Vest. Au adus cu ei un bagaj enorm de informatii, cunostinte in ale mestesugului si nu numai, pe care ni le-au impartasit cu daruire. Toti aveam un mare respect pentru ei. Eram prezenti in ateliere de dimineata pina seara tirziu, nu scapam o expozitie, o piesa buna de teatru, un film interesant etc. Si citeam cu nesat literatura. Cum erau jurizate concursurile, juriile, la expozitiile de stat? Ele erau alcatuite din profesionisti de la UAP, desigur, iar la cele importante si Consiliul Culturii era reprezentat. Si partidul avea ochiul sau. Trebuia sa dai Cezarului... ca sa poti darui partea Domnului.

Ce s-a schimbat, in bine sau in rau, in relatiile artistilor romani, ale dumneavoastra personal cu Europa, dupa 1990? Domeniul pare mai plin de posibilitati. E aceasta o imagine reala a lui?
Teodora Stendl: A cazut zidul Berlinului, a fost ridicata cortina de fier. in locul lor s-a lasat o cortina de cristal. Europa a devenit precauta cu emigratia artistica din Est. Oficial, toate puntile s-au rupt. Acum, importanta este initiativa personala, mai ales astazi, in plin proces de integrare europeana. De fapt, cu arta am fost intotdeauna europeni.
Cum a decurs inevitabilul schimb de idei legate de arta intr-o familie cu doua pozitii si doua moduri de manifestare evident diferite?
Ion Stendl: Diferentele nu se exclud, ci se completeaza reciproc. Din 1973 si pina azi avem ateliere separate. Chemarile reciproce de „vizionare“ aduc primele constatari ale „ochiului critic“, de care tinem seama si in care credem amindoi.
Care sint oamenii carora le sinteti indatorati, ca artisti – modele, profesori, intilniri importante?
Teodora Stendl: Sintem total indatorati maestrilor nostri de la care am primit „bratara de aur“.

Ce sfaturi ati da, astazi, unui tinar artist?
Ion Stendl: Un tinar care bate la poarta artei trebuie sa fie constient ca intra intr-un domeniu extrem de greu de parcurs, cu enorm de multa munca, privatiuni si nu neaparat presarat cu succese. Important este crezul sau personal, ferm, si nu ce ar vrea tata, mama sau bunica.
Dupa o activitate pedagogica prelunga si intensa, cum vedeti nivelul artistic-pedagogic astazi? Dar al studentilor? Ce anume poate fi schimbat in bine?
Ion Stendl: Din Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, in 1990 am devenit Academia de Arte, iar acum citiva ani, cind invatamintul nostru superior a aderat la conventia de la Bologna, am devenit Universitatea Nationala de Arte. Mi-e greu sa apreciez daca ultima varianta este cea mai valabila. Restringerea invatamintului superior artistic la triada 3+2+3 (3 ani de studiu general, 2 de masterat si 3 de doctorat) este in favoarea studentilor dotati, care au sanse sa parcurga cele trei stadii. Prin aceasta, pentru unii care doreau sa doarma 6 ani in institutia de invatamint superior, indiferent de titulatura, somnul le-a fost deranjat. Este importanta implicarea studentilor la maximum. Telul este ca absolventul sa nu termine ca un mic maestru, ci ca un viitor artist cu o solida cultura plastica, ce trebuie sa se realizeze prin munca, munca si iar munca, prin cunoasterea a tot ceea ce s-a produs si se produce inca pe plan national si universal, sa citeasca mult, sa vada mult, sa calatoreasca. Acum are posibilitatea sa le realizeze pe toate acestea.

Ce va propuneti pentru miine? Pentru saptamina viitoare? Pentru anul care va veni?
Teodora Stendl: Nu ne propunem in mod special ceva. Totul depinde de ritmul muncii noastre, pe care vrem sa-l pastram pe cit posibil ca pina acum.