OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un domn cu ochelari si cu o mapa sub brat intra in curte la Gheorghe, care sparge lemne de zor. Desi Gheorghe are pe el doar niste pantaloni de trening si un tricou negru pe care scrie „Kill’em all!“, afara e innorat si rece, iar domnul se zgribuleste vizibil.
— Buna ziua, bade! zice el.
— Buna, zice Gheorghe si lasa toporul din mina.
— Ai putin timp liber?
— Liber? se scarpina Gheorghe in cap. Amu’ am o tiruca de treaba, dar ziceti ce-i.
— Am venit sa-ti pun niste intrebari. Nu te tin mult. Vezi dumneata, eu sint trimis de la un institut de studii sociologice si facem un barometru de cultura. Mergem prin toata tara asta, citu-i ea de mare! adauga domnul cu ochelari.
— Apai... sovai Gheorghe, incurcat de cuvintul „barometru“. Bine, no! Faceti-l. intrebati. Da’ sa stiti ca io numa’ cu griu si porumb ma ocup.
— Nu cultura agricola, bade, zise rabdator domnul. Cultura generala. Cu scriitori, cu carti, cu din astea...
— D-apai atunci de ce nu va duceti la domnii profesori de la scoala, ca ei s-ocupa cu treaba asta?

— Ei, nu, ca noi facem barometrul pentru toata tara. Pentru toti romanii! intari domnul cu convingere.
Si, zicind asta, isi deschise geanta si scoase un teanc de formulare imprimate, cu spatii tiparite cu litere si linii lungi. Se uita inspre usa casei. Gheorghe pricepu imediat si-l pofti pe domnul cu ochelari in casa. Domnul fu asezat la o masa din bucataria lucitoare, cu peretii imbracati in gresie. Se uita in jur si ofta usor. Gheorghe scoase de undeva o sticla de palinca si doua paharute, umplu paharutele, iar domnul il dadu repede peste cap pe al lui. Apoi scoase si un pix si incepu sa intrebe. incepu cu numele, prenumele, virsta, adresa si multe altele, dupa care se apuca de intrebari mai grele, la care Gheorghe incepu sa se simta stinjenit. Tot turna in paharutul domnului, iar acesta il sorbea dintr-un foc si continua, parca tot mai infipt.
— Si cite carti zici ca ai in casa, bade?
Badea dadu din umeri.
— Zece? intreba domnul. Douazeci?
— Or fi vreo zece-douazeci, raspunse Gheorghe.
— Cincinzeci?
— Poate cincizeci...
— Sau o suta?

— Ar fi si vreo suta...
— Da’ mata de ce nu le numeri?
Gheorghe il privi nedumerit si se scarpina la ceafa.
— Pai, ce rost are? Nu tot atitea ramin?
Domnul ofta si scrise ceva pe formularul acela al lui. Continua. Se imbujorase la fata.
— La teatru mergi?
— Aaa... asa si-asa. A avut ala micu’ o serbare de Craciun si-au facut si o piesa, cu Nasterea Domnului...
— Nu, bade! La teatru in sala! Cu actori profesionisti, cu bilete de intrare...
Gheorghe il privi nedumerit.
— Bine, bine... dadu domnul din mina. Lasam asta. Dar la cinema te duci?
Privirea lui Gheorghe ramase la fel de nedumerita.
— Adica la filme, bade! pufni domnul.
— Da’ am io vreme sa merg la oras? Ma uit la filme la televizor. Stau mai bine acasa la mine.
— Ai televizor? Si te uiti mult la el?
— Ei, mult! Sara, cind am vreme, la stiri, la vreun film. Ori daca mai aduce ala micu’ vro placa.
— Placa?
— Da, ca i-am cumparat din ala, cum ii zice... vidi-vidi...
— Vidi-vidi? Adica DVD-player? zimbi domnul.

— Da, asa cum zici dumneata. Si mai aduce ala mic placi cu filme de pe la alti copii, de ne mai uitam pe la ele.
— Bun, asadar ai DVD-player. Si radio asculti?
— Cind am vreme.
— Dar la opera mergi?
— Am vazut la televizor o data. Era una d-aia grasa care tipurea si unul mai slabuc si cu mustata, imbracat in niste izmene rosii, se tot tinea dupa ea si tipurea si el. Da’ de ce tipureau, n-am priceput.
— Bine, am priceput, zise domnul, notind iar ceva pe formular.
Apoi lua iar alta foaie – a patra sau a cincea – si intreba:
— Poti sa-mi spui un nume de scriitor roman?
— No, cum sa nu! Eminescu. Mare poet! Cel mai mare.
— Si inca unul? pufni domnul, parca rautacios.
— Pai... Ion Creanga?
Domnul isi insemna iar ceva pe foaie si zise:
— Si doi scriitori straini?
Gheorghe ramase tacut o vreme. Se scarpina iar la ceafa, se uita in jur, arunca o privire pe fereastra, la gramada de lemne de-afara, de parca ii parea rau ca le lasa tocmai acum asa, nesparte, si pina la urma striga:

— Iliuta! Iliuta, lasa dracului calculatorul ala si vino pin-aici!
Se auzi un bufnet de scaun trintit pe jos si din camera alaturata aparu un pusti brunet, de vreo zece ani. Pustiul se opri in prag, rezemat de usa, cu o mutra intrebatoare si cam buimaca.
— Ce-i, tati?
— Mai, Iliuta, zi-i lu’ domnu’ doi scriitori straini!
Domnul ridica nedumerit privirea din foile lui si incepu, cam impleticit:
— Dar nu el, adica... Daca dumneata...
Dar Gheorghe nici nu-l baga in seama
— Ei, ei, haide, Iliuta, nu ma face de ris! N-auzi, domnu’ vrea sa stie doi scriitori d-astia straini.
— Jules Ver... Verne, zise baietelul. Jules Verne si Alexandre Dumas.
— Ati auzit, domnu’? se intoarse triumfator Gheorghe spre domnul cu ochelari. Scrieti acolo Alexandru ala si... si Julvern.
Domnul mai voi sa protesteze o data, dar se simtea prea obosit. Puse mina pe pix si scrise ce avea de scris, apoi intreba iar:
— Si un regizor roman?
— Florin Piersic, veni repede raspunsul lui Gheorghe. L-am vazut si la televizor, la Genialii.

— Asta nu-i regizor, bade, e actor.
— Atunci Amza Pellea!
— Nici asta nu-i regizor.
— Stela si Arsinel...?
— Ei, bade, si dumneata acum! Gindeste-te mai bine si...
— Sergiu Nicolaescu, sopti pustiul din prag.
— Sergiu Nicolaescu! repeta voiniceste Gheorghe. Si pe el l-am vazut la Genialii. No, asa! zise el.
Domnul scrise iar ceva in foile lui, dar de data asta paru plictisit si dadu impresia ca incepe sa se grabeasca.
— Bun, bade. Zi-mi acum si un nume de pictor roman.
— Pictor...? Pictor, pictor... incepu Gheorghe, dar se opri brusc.
Se gindea. Se gindea serios. Dadu si el peste cap un pahar de palinca, apoi isi mai turna unul si in cele din urma se intoarse spre pusti:
— Iliuta, ia zi-i tu lu’ tata un pictor roman!

Pustiul isi incretise fruntea chiar din clipa in care domnul rostise intrebarea. Dar se vede ca de data asta nu-i venea nici o idee. in cele din urma rosti:
— Nu stiu, tati!
Gheorghe se incrunta. Apoi se intoarse spre domnul cu ochelari, ridicind din umeri.
— Nu stie, vezi? Nu stie! Io nu pricep ce i-o invata la scoala!
Pustiul isi viri capul intre umeri. Dar domnul il linisti pe Gheorghe, spunindu-i ca nu-i mare lucru. Apoi isi strinse hirtiile, le viri in mapa si pleca.
Dupa ce iesi, Gheorghe se intoarse spre baiatul lui si-i spuse:
— Cum Dumnezeu nu stii atita lucru?! Pictori nu stii, dar la vidi-vidi stii sa te uiti! Ia mai lasa calculatorul ala si fugi de numara cite carti avem in casa! Auzi?
Gheorghe puse cu grija la loc sticla cu palinca si paharutele, apoi iesi in curte. in curind pocnetul sec al toporului reincepu.