OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Să tot fie vreo 15 ani, ba – socotind bine – chiar 20, de cînd auzeam întîia oară despre un domn stabilit undeva în Germania, frecvent călător la București mînat de irepresibilă ardoare pentru bibliofilie și unicate artistice din aria avangardei noastre. Investigator priceput? Investitor interesat? Deocamdată, apărea limpede că procedează cu tact la stabilirea contactelor eficiente. În vederea obținerii condițiilor necesare unui dialog rodnic, purtase discuții orientative cu Vladimir Pană, cu pictorița Medi Dinu, cu Lisette Daniel (văduva lui Brunea Fox). Își completa evidența persoanelor indicate, scotocea după adrese utile, voia o listă a locurilor unde i-ar surîde norocul să dea peste raritățile dorite arzător. Demonstra un hobby tenace, selectiv, decis să nu se mărginească doar la mostre pe nimereală din patrimoniul avangardei. Așternut pe treabă calculată, efectua anchete în dreapta și-n stînga, oriunde întrezărea eventualitatea existenței de tipărituri, manuscrise, desene, fotografii, scrisori, afișe, documente – alese pe sprîceană, pe cît posibil neprejudiciate de excesiva curiozitate a altor amatori –, singurele compatibile cu apetitul colecționarului stăpîn pe mișcările sale, măsurînd lucid prețul fiecărui pas în labirintul ofertelor.

Vizitatorul neamț, un neobosit fan al avangardei

Inițial, mi s-a părut preponderent impulsul achizitiv. Eram tentat să privesc precaut motivarea demersurilor intempestivului căutător, cu pretenții de a salva de la pierdere „comori“ prizărite, insuficient protejate, pîndite să cadă pradă neglijenței sau, mai rău, să furnizeze marfă (ceea ce mijea în mintea mea bănuielnică) pe căi oculte. Vizitatorul neamț desfășura cu aplomb, cui sta să-l asculte, proiecte ale unor nemaipomenite expoziții, promitea publicări de cataloage și alte susținute acțiuni promoționale în străinătate. Perspectivele seducătoare, însoțite de cele mai bune intenții, frizau o dimensiune riscant-utopică și generau, involuntar, rezerve. Am luat act, am zîmbit binevoitor, ușor-ușor antrenat pe povîrnișul scepticismului. N-ar fi trebuit – mărturisesc spășit, întru tîrziu – să mă îndoiesc.

Faptele au venit curînd să dea de rușine comportamentul neîncrezător. Paralel cu expertizele multiplicate sub privirile noastre, neobositul fan al avangardei n-a întîrziat să-și prelungească periplul, după caz, în afara teritoriului românesc. Apăruse cineva capabil să participe la competiție și chiar să întreacă un zelos posesor de „trufandale“ avangardiste, de talia lui Moni Crohmălniceanu. Odată intrat în horă, competitorul a procedat metodic, apucînd firul operațiunilor de la fondatori.

Campania de explorări și expertizare pe teritoriile avanagardei

Fără a recurge neapărat la accesorii festiv-spectaculoase, era irefutabilă dovada că virtualul „detector de comori“ dă randament în campania de explorări și expertizare pe teritoriile avangardei. Totuși, din mai multe motive, rezultatele obținute au întîrziat să beneficieze de omologarea publică meritată. Inițiativa privată se mișca, cum-necum, între limite impuse de tranzacții aleatorii. În plus, baremurile de tiraj și difuzare, ambițios corelate rigorilor bibliofiliei, au determinat, pragmatic, un soi de confidențialitate. Așa se face că, timp de mai mulți ani discreția, s-a așternut suverană.

Și poate că involuntara neștiință s-ar fi prelungit, dacă nu intervenea hazardul regăsirii lui Aurel Bauh, anexat unei expoziții de fotografii la Vendôme, în împrejurări consemnate deunăzi (Observator cultural, 334/15 sept. 2011). Drept urmare, primeam îndată un album-catalog, meticuloasă reconstituire postumă a traseului artistic prin care Bauh, inovator autoritar în domeniul său, dobîndea justificată glorie. Pe deasupra, beneficiam norocos de recuperarea altor două tipărituri de maxim interes, cu amprenta aceluiași realizator. Un exemplar mai prețios decît altul. Chiar strict material vorbind, întrucît fac parte dintr-o suită, cu totul, de numai 195 de exemplare trase din fiece titlu.

Mai întîi, un Victor Brauner menit să deschidă mirifice ferestre spre ipostaza ilustratorului de carte, de-a lungul a patru decenii, inaugurate în 1923 cu placheta Restriști de Ilarie Voronca. Treptat, numărul volumelor care s-au distins prin colaborarea grafică a lui Victor Brauner avea să se apropie de 30. Autorii vor fi, inițial, din cercul imediat: Stephan Roll, Sașa Pană, Moldov, Gellu Naum – dar și din spațiul parizian, luat cu asalt temerar: Pierre Mabille, Benjamin Peret, Philippe Soupault, Yvan Goll, Gherasim Luca, Alain Jouffroy. Nu sînt omise ediții ilustrate colectiv, unde participarea lui Victor Brauner se înscrie doar cu o unică participare, ca în cazul lui Lautréamont (Oeuvres complètes, Paris, 1938). Este o expunere luxuriantă, cu descrierea meticuloasă, carte cu carte (dimensiuni, specificul tiparului, al hîrtiei folosite, culoare, difuzare), cu reproducerea coperții și, față-n față, a interpretărilor grafice din interior. Remarcabilă finețea execuției tipografice, atenția acordată nuanțelor coloristice. Excepționalul catalog datează din 2009. A cunoscut o prelungire, deloc mai prejos: în București, Sala Galateca, la 11 mai 2011, vernisajul expoziției botezate Brauneriana (Victor Brauner în afișe). Titulatura de circumstanță induce o sugestie simfonică. Invitația la deschidere conținea în plic și „partitura“ evenimentului, un pliant color cu 54 de imagini, echivalentul expozițiilor, cîte vor fi putut fi depistate. Înverșunatul colecționar s-a dat peste cap spre a pune sub ochii contemporanilor, uimindu-i, un document incredibil; afișul expoziției deschise la București în decembrie 1926, sub auspiciile Academiei Artelor Decorative. Parada expozițiilor la care a luat parte Brauner continuă triumfal, evident la Paris, dar și la Roma, Viena, Hanovra, Haga, Oradea (1976), Milano, Monte Carlo, Regensburg, Lausanne, Karlsruhe, Huston, Piatra Neamț (2003), Salzburg, Chambery, Brest etc.

Vizitatorul neamț se numește...

La o lună și încă puțin după ceremonia din Sala Galateca, bucureștenilor li se oferea o altă întîlnire de gală; un anticariat cu gusturi alese găzduia lansarea volumului Mișcarea de la UNU, în speță o retrospectivă a celor 50 de numere ale revistei unu, distribuite la București în intervalul aprilie 1928-decembrie 1932. Sub forma de catalog sînt etalate, număr de număr: pe stînga, prima pagină facsimilată, o rapidă localizare, inclusiv lista colaboratorilor, iar pe partea opusă, afișul de la data respectivă. Cititorul se vede plasat nemijlocit în ambianța publicației, se familiarizează cu profilul tematic și frecvența colaboratorilor, ia notă de mentalitatea vremii prin contactul cu micile detalii, cum ar fi reclamele plasate în revistă, ecouri și interferențe autohtone ori străine. O notă specială de conectare la spiritul redacțional în necontenită vervă aduc cele cîteva texte așezate sub o titulatură electrizantă („scurt-circuit“), minuscule spații de manevră pentru membrii grupului UNU de a-și administra, în numele solidarității, firitiseli și împunsături de tot hazul, ridicări în slăvi pre(a)sărate cu întorsături verbale aluziv-sarcastice, oricînd la îndemîna oricărui avangardist redutabil. Deasupra textelor, o bandă de fotografii, inedite majoritatea, absolut fascinante.

Exact la un an de la lansarea revistei, era inaugurată și activitatea editurii omonime, cu placheta de versuri a lui Ilarie Voronca (Brățara nopților). Pînă în 1947, aveau să apară, sub emblema „unu“, 34 de titluri originale; între ele, o singură excepție – culegerea de poeme din Paul Eluard, tălmăcite de Sașa Pană în 1938 (Animalele și oamenii lor oamenii și animalele lor). Fără nici o excepție, sînt reproduse coperțile tuturor cărților, în culoarea și litera de atunci, cu indicarea precisă a tirajelor. Rarități e puțin spus. Își află locul adecvat în tabloul general pînă și poemul ca un afiș semnat de Virgil Gheorghiu (8-11-19), o trăsnaie tipografică, față-recto, de uz privat, probabil neajunsă a face deliciul pieței. Privești, admiri și te miri cum de cineva a izbutit să descopere întregul lot de tipărituri. Mirarea transcende de la sine în impuls de a subscrie la omagiul cuvenit memoriei lui Sașa Pană (anticipînd apropierea împlinirii a 100 de ani de la nașterea sa) pentru dăruirea lui sufletească și de credință în propulsarea revistei, a editurii și a mișcării UNU, etape de referință în cristalizarea avangardei la noi.

Mai rămîne să divulgăm, în cele din urmă, persoana bibliofilului aflat la originea evenimentelor editoriale trecute mai sus în revistă. Inimosul domn a venit de la Ludwigshafen și se numește Michael Ilk.