Ca şi cînd România n-ar avea destule probleme, n-ar avea şomaj, nici sărăcie, nici corupţie, ca şi cînd educaţia şi cultura n-ar fi lăsate de izbelişte, ca şi cînd criza nici n-ar exista, politicienii noştri s-au hotărît că avem nevoie şi de o criză politică, una care să fie neapărat subiect de breaking news. Cade-nu-cade guvernul? A căzut guvernul. Dar n-a fost destul. A început joaca de-a premierul meu, ba al meu. Ca nişte primadone orgolioase, partidele politice au trecut de la criza financiară şi politică la criza de orgolii. Băsescu s-a cutremurat de lipsa de respect a lui Johannis, care nu a stat de vorba cu el. Cum, vizita la palat n-a avut loc? Cum, nu i s-a făcut nici un pic de curte, măcar aşa de ochii lumii? Atunci, Klaus Johannis nu este premierul meu. Punct. Îl aleg pe Lucian Croitoru. Opoziţia l-a susţinut pe Klaus Johannis, şi-a vrut şi ea premierul ei. Cum s-ar fi putut altfel? Să rămînă mai prejos?
Peste putinţă! Această criză de orgolii dovedeşte inconştienţă şi dezinteres faţă de România. E limpede că politicienii n-au nevoie de România, nici de românii care i-au ales, în speranţa că se vor ocupa de problemele ţării şi că le va fi mai bine.
De cîteva zile asistăm la spectacole mediatice din cele mai jenante, în care politicienii se terfelesc unii pe alţii. Toată lumea îşi dă cu părerea, construieşte scenarii peste scenarii. Care mai de care se dă în stambă la televizor, ca şi cînd nu ne ajungeau talk-show-urile de doi bani, cu arătatul desuurilor. Îţi vine să te duci şi să le spui: „Hei, oameni buni, aţi auzit de România şi de români?“. Dar te opreşti stînjenit, pentru că nu te-ar auzi. România lor nu este reală, ci e doar o tablă de şah. Noi nu existăm, sîntem doar nişte pioni care-i ajută să se îmbogăţească şi să-şi hrănească egourile.
Dar ce se ascunde în spatele acestei crize de orgolii? Ciolaniada. Moţiunea de cenzură a trecut pentru că politicienii au intrat deja în campanie electorală, una bine disimulată. De fapt, avem de-a face cu o bătălie de imagine. Că este aşa o dovedeşte alegerea candidaţilor pentru fotoliul de premier. Băsescu a ales un om competent, fost reprezentant al României la FMI, consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. Opoziţia a ales un om competent şi gospodar, primar capabil. Şi de o parte şi de alta, mesajul a fost clar: „Alegem oameni curaţi şi competenţi. Sîntem responsabili la vremuri de restrişte“. Dar aceste alegeri sînt politice, sînt electorale. Aceste alegeri sînt doar o spălare de imagine înainte de începerea campaniei electorale oficiale. Băsescu poate spune: „Iată, n-au vrut un om competent şi independent. Nu se gîndesc să ieşim din criză“.
Opoziţia poate spune: „Iată, nu l-au vrut pe Johannis, care a dovedit ce poate, doar pentru că noi l-am ales“.
Însă această bătălie de imagine spune mai mult. Spune că partidele politice s-au compromis. Că au nevoie de o infuzie de capital simbolic din afară: oameni independenţi sau din alte formaţiuni politice. Că vor să-şi „repereze onoarea“ prin onoarea altora. Mircea Geoană chiar a declarat, la o emisiune de pe Antena 3, că a vorbit cu Klaus Johannis să-l sprijine în turul al doilea al prezidenţialelor (afirmaţie infirmată de primarul Sibiului). Sincer, mi-e milă şi de Lucian Croitoru, şi de Klaus Johannis. Deja, Johannis a fost acuzat că vizează scaunul de la Cotroceni, că are înţelegeri secrete cu partidele din opoziţie, iar Croitoru, că este iepuraşul din jobenul lui Băsescu. Personal, cred că oricare dintre ei va fi ales se va izbi de opoziţii atît de mari, încît vor ieşi destul de şifonaţi din această competiţie crîncenă de orgolii şi interese. De fapt, nu vor putea face mai nimic. Nici unul dintre ei nu va fi premier cu adevărat. Ei sînt doar alegeri de paravan, alegeri înainte de alegeri.
Dincolo de falsa dilemă Croitoru-Johannis, se iţesc cu neruşinare inconştienţa, orgoliul şi cinismul unor politicieni care nu se sfiesc să arunce ţara în haos, să stîrnească panică prin discursurile lor alarmante, doar pentru a se vedea aleşi/realeşi.