OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Lansarea oficială a candidaţilor pentru Parlamentul European a adus o boare suplimentară de primăvară peste deja instalata atmosferă de vacanţă de vară ce-şi face loc cu repeziciune în spaţiul public românesc. Ieşirea la rampă a primadonelor politice, în cap cu şefii de partide, grosul activului cu ştaif şi morgă de reprezentanţi ai poporului şi, peste toţi şi toate, preşedintele-prim-ministru jucător al României continuă vodevilul politico-electoral cu bună dispoziţie prezentat. La bal ca la bal, la alegeri, şi la noi ca la americani. Muzică, femeile frumoase în primul rînd, antren, steaguri şi pancarde, corişti şi solişti de toate felurile. Sîntem doar în plină şi frumoasă lună mai, cînd şi privighetorile cîntă, şi liliacul a înflorit. Bătălia intestină din fiecare partid a dat roade. Nume mari şi mici au fost puse în frunte. Listele cuprind personalităţi – dar şi „personulităţi“, aşa cum cu fragedă ironie se pronunţa cîndva cvasiuitatul azi critic şi istoric literar Şerban Cioculescu – şi personaje stranii care fac parte, totuşi, din acest panopticum, real, din păcate, al vieţii politice autohtone. Surprize au oferit toate partidele. Nume de prestigiu au dispărut de pe listele celor propuşi să reprezinte totuşi România, precum Daniel Dăianu sau Adrian Cioroianu de la PNL, altele au apărut, precum Monica Macovei, Cristian Preda şi Traian Ungureanu la PD-L.

 

Sau au fost păstraţi vechi şi activi combatanţi, experimentaţi în luptele de culise de la Bruxelles, precum Adrian Severin, Crina Creţu sau Daciana Sîrbu. Fie că ne place sau nu, ştiu despre ce este vorba în locul unde noi, alegătorii români, i-am trimis. Au apărut şi ciudăţenii precum George Becali, candidat din partea PRM, care face tandem cu Corneliu Vadim Tudor şi ar putea, conform sondajelor, chiar să fie în echipa care reprezintă România. Altă ciudăţenie ar fi independenta Elena Băsescu, sprijinită, totuşi, de un întreg aparat al PD-L-ului. Însă, oricîtă înţelegere am avea pentru atît de clamata promovare a tineretului, nu avem cum să admitem nişte evidenţe ale „succesurilor“ politice ale junei politiciene ce e capabilă să adune procente cît un partid întreg! În ce ţară ne găsim? În România! Trăiască! Cu mult fast şi cheltuială, pe lîngă spectacole de sunet şi lumină, am avut parte de discursuri sforăitoare şi de ample desfăşurări de materiale promoţionale, unde fonduri serioase s-au pus la bătaie pentru a lua faţa viitorilor alegători. Pe moment, ne amuzăm că mulţimea adunată la chefuiala duminicală nu prea ştia cine sînt candidaţii, dar se distra pe cinste. Mircea Geoană era plin de avînt belicos în numele unui PSD dezlănţuit împotriva PD-L-ului şi a preşedintelui cu care au bătut palma mai acum cîteva luni, şi ne venea greu să admitem că ar fi în opoziţie, dacă nu am fi ştiut că este, totuşi şi orişicît, la guvernare. Liberalii lui Crin Antonescu şi Ludovic Orban prezentau aceeaşi mină optimistă, în timp ce echipa democrat-liberală l-a avut ca invitat special pe însuşi fals-neutrul preşedinte.

 

Traian Băsescu a fost chiar simpatic cînd a declarat, cu prilejul susţinerii pe faţă şi fără ipocrizii constituţionale a candidaţilor pedelişti şi arborînd un larg zîmbet iliescian, că PD-L-ul este, cităm, „Singurul partid care nu-l înjură!!“. Aferim! Chiar aşa? Chiar aşa! Se pare că este un spornic sport naţional să te victimizezi tot timpul şi să bombăni că de toate relele sînt vinovaţi „ceilalţi“. Dacă nu cumva ungurii, ale căror voturi s-ar putea să joace un rol important nu atît la europarlamentare, cît la cele prezidenţiale. De altfel, campania pentru aceste alegeri europene a declanşat o anume vioiciune, greu mascată, pentru alegerile prezidenţiale din toamna-iarna acestui an. Dacă PSD-ul şi PNL-ul îşi au deja nominalizaţi candidaţii, Mircea Geoană şi Crin Antonescu fiind numele ce au intrat în cursa prezidenţială, PD-L mai aşteaptă evoluţii de ultimă oră în ce-l priveşte pe Traian Băsescu. Laboranţii de la Cotroceni nu exclud apariţia unui candidat independent sprijinit de PD-L în cazul renunţării, puţin probabile, a candidaturii lui Traian Băsescu. Dar nimic nu este imposibil, un Dandanache de ultimă oră scos de la cutia de cadre a structurilor să fie aruncat pe piaţă şi sprijinit masiv, dacă e misie, e misie, de organizaţiile PD-L locale.

 

Aflate acum nu la însămînţări, ci în plină campanie de a pune „oamenii noştri“ prin toate localităţile, comunele, şcolile şi fabricile din scumpa şi mîndra noastră republică. Ca nume deja vehiculate de analiştii politici ar fi Mugur Isărescu sau, mai nou, Mihai Răzvan Ungureanu, istoricul ieşean reciclat ca director al discretului Serviciu de Informaţii Externe. Politica şefului statului de a regla conturile politice mai lesne prin servicii decît prin acţiuni parlamentare greoaie şi guvernamentale nepopulare ar putea da poame bogate şi roade politice concrete. Alegerile europarlamentare sînt doar partea vizibilă a alegerilor prezidenţiale, care au o miză mult mai mare. Vom vota şi vom vedea.