Să începem cu o cafea. Şi să
nu uităm: la cafea se cade să fumăm. Aşa că iată-ne pe toţi
trei, Marius Ianuş, Gabi Eftimie şi eu, în faţa aeroportului
Otopeni, la cinci dimineaţa, aranjînd tutun peste tutun şi
ridicînd cu doar două degete avionul de la pămînt şi
mutîndu-l scurt la Stockholm. Aici e frig şi e vînt şi
e mai greu să fumăm cu atîtea vorbe suedeze pe deasupra
capului. Dar nu ne lăsăm, ajungem cu un taxi în centrul
vechi, nu înainte de a trece pe lînga fabrica
AbsolutVodka – şi nu înainte de a mai fuma o ţigară în
faţa ICR. Uşa de la intrare ne-o deschide Eva Leonte,
coordonatoarea proiectului, care-o închide imediat hotărîtă
la loc şi ne serveşte cu cafea. Sîntem răsfăţaţi, foarte
bună cafeaua, cei de aici sînt extraordinari, spaţiul –
asemenea, deşi-l tot părăsim pentru a fuma contra vîntului
nordic. Cînd ne întoarcem de la a doişpea ţigară, îi
găsim aici pe Henrik Nilsson şi Viktor Johansson – doi dintre
poeţii cu care, între 23 martie şi 1 aprilie, vom lucra pe
insula Gotland, la Visby, în cadrul atelierului de traduceri
organizat de ICR, împreună cu Centrul Baltic pentru Scriitori
şi Traducători de aici. La început, stăm de-o parte şi de
alta a cafelei, mai pîndindu-ne pe după aburi, mai acoperind
tăcerea de început cu zgomotul zahărului amestecat îndelung,
vorbim despre frig şi despre multele evenimente ale institutului –
şi, cînd să ieşim la o ţigară, apare Cato Lein,
fotograful, aşa că mergem cu toţii la pozat. E dimineaţă,
împinse de tutun ni se descîlcesc şi vorbele englezeşti,
începem să rîdem şi să facem planuri, pînă
seara tîrziu, cînd vom lua vaporul spre Visby, trebuie să
bem împreună alte cafele, vine şi Cecilia Hansson, ştie ea o
cafenea excelentă, Cecilia e din Stockholm şi poate de aceea iese
cel mai natural în pozele lui Cato.
Stockholmul e minunat. Gabi şi Henrik
intră într-un magazin pentru cumpărăturile de început,
Marius e la Biserica Rusă, Cecilia a fugit pînă acasă
(Viktor pe unde o fi?), eu mă întîlnesc scurt cu nişte
tipi din Africa de Sud, fani ai lui Manchester United. Îl
aclamăm pe sir Alex cînd aproape jumătate dintre suedezii din
oraş încep să strige energic: „Li-ver-poool-liver-pooool!“.
Ne retragem imediat, e deja seară, pe holul ICR-ului găsim un bol
cu bomboane mentolate, salut Eva, salut, spor la treabă, baftă pe
insulă, mulţumim, să fie, sîntem deja pe feribotul spre
Gotland, trei poeţi suedezi, discutînd şi răsfoind tot
timpul călătoriei (cam 4 ore), şi trei poeţi români,
dormind duşi pe apele Balticii, pînă la Visby.
Cel mai de sus punct de pe harta
Visby-ului e acest centru baltic pentru scriitori şi traducători,
loc perfect pentru lenea din jurul scrisului. De fapt două clădiri
aflate (şi timp de 9 zile am tot numărat) la exact două fumuri de
ţigară una de alta. În cea mică sînt camerele de zi,
cu biblioteci şi computere şi bucătării – locul în care
cel mai adesea am lucrat, împreună, la traduceri. Un loc ale
cărui dimensiuni erau, de fapt, modificate permanent, după cît
de eficiente erau discuţiile noastre pe text, de Lena Pasternak,
directoarea centrului – cea care, de altfel, a şi organizat prima
noastră lectură aici (31 martie). Lectura a fost destul de
discretă…, dar a fost bună discreţia asta, am citit
perechi-perechi, aşa cum am şi lucrat, Gabi cu Viktor Johansson,
Marius cu Cecilia Hansson, eu cu Henrik Nilsson (noi citeam textele
lor în româneşte – pentru sound –, iar ei, pe ale
noastre în suedeză – pentru public…).
În cealaltă clădire a centrului
erau camerele noastre. Puţin mai jos se vedea marea. Cînd
deschideam fereastra, imediat pătrundea în încăpere un
aer tare de munte. Aşa e pe-aici: cafeaua se serveşte în căni
mari, pîinea e un fel de prăjitură care-i face pe oameni
să-ţi spună hei-hei la tot pasul – iar marea începe nu cu
o plajă, ci cu o pereche de lebede.
Ieşisem la o ţigară, cred că era
prima a acelei zile, cînd am văzut-o pe Cecilia păşind
energic afară din clădire cu două beţe de ski. Afară era soare,
doar uneori vîntul mai ridica cîte un pumn de praf pînă
la înălţimea genunchilor. Am salutat-o, am mai tras din
ţigară şi m-am tot minunat de beţele alea pînă cînd
a venit Gabriella şi mi-a explicat că e ceva uzual pe aici, un fel
de sport-plimbare, am uitat cum îi zice… Cam aşa e şi
poezia Ceciliei Hanson, ceva care la noi nu s-ar numi poezie, după
cum sportul ăla nu e un sport, căci nu seamănă deloc cu fotbalul…
Suedeza e o limbă ciudată, dar dacă,
în loc să o vorbeşti, mai mult o cînţi (un fel de
descîntec trip-hop), atunci chiar că te ameţeşte. Cel mai
tînăr dintre toţi – şi cel mai retras, ba din cauza
răcelii, ba din cauza cetitului –, Viktor Johansson, folosea o
astfel de suedeză. Mai mare dragul să-l asculţi, după cum mai
mare dragul să-ţi vorbească într-o engleză şi mai cîntată
despre proiectele lui stranii, cu poezie începînd de la
fotografii şi cinema, un fel de turtă dulce în sînge…
Chiar în prima dimineaţă aici,
la Visby, o teribilă furtună de zăpadă ne-a împiedicat să
ieşim după cumpărăturile pentru micul dejun. Ne-am tot învîrtit
pe după cafea pînă ce Henrik, căruia îi era foame şi
nu putea lucra, ne-a convins să ieşim… Aşa că am pornit în
căutarea alimentarei suedeze, eu, Gabi şi el, cu
capetele-ascunse-ntre umeri, înaintînd de parcă am fi
izbit cu capul nu fulgi de zăpadă, ci o claie cu fîn. Am
rătăcit aşa vreo juma’ de oră, nu era ţipenie-n jur, aşa că
am luat eu frîiele şi le-am promis că-n cinci minute ajungem
la magazin. S-au ţinut după mine, am urcat strada aceea îngustă,
am făcut dreapta, apoi, a doua la stînga, am coborît
alte două străduţe şi, după prima la stînga, numai ce
ne-am trezit în Bistriţa. Vîntul sufla cumplit, zăpada
ne udase pînă la piele, şi acum iată-ne ajunşi în
oraşul meu. Henrik şi-a ridicat puţin capul, a zis: da, e frumos
aici, în Transilvania, apoi a luat-o în jos, a făcut
dreapta şi foarte sobru ne-a arătat Malmö, oraşul lui în
care primăvara vine devreme. Exact aşa e Henrik: serios, solemn,
atent la ceea ce nu se vede, cu un extraordinar simţ al umorului.
După toate astea ne-am întors la
Stock-holm, unde pe 2 aprilie am avut o altă lectură, la ICR, cu un
public mai numeros, lectură urmată de cîteva scurte discuţii
şi de cîteva pahare cu vin. Apoi Cecilia s-a dus acasă,
Viktor şi-a însoţit iubita, Henrik s-a retras în camera
de hotel pentru odihna de frumuseţe. Rămas cu Marius şi Gabriella,
am fumat tustrei pînă ce tot Stockholmul s-a umplut pînă
la refuz cu fum de ţigară, a devenit uşor, tot mai uşor şi, după
cîteva încercări nereuşite, s-a desprins de pămînt.
Şi noi, cu numai două degete, l-am luat şi, ca pe o gogoaşă în
zahăr pudră, l-am rostogolit de cîteva ori prin capetele
noastre triste. Gata.
Autor: 
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters