OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Edward BEHR
O America infricosatoare
Traducere din franceza de Doina Jela-Despois, Editura Humanitas, Bucuresti, 1999, 328 p., f.p.

Edward Behr a devenit cunoscut publicului din Romania dupa difuzarea pe posturile de televiziune a documentarului sau despre Ceausescu si a interviurilor ce i-au urmat. Nu e de mirare, asadar, ca Editura Humanitas a ales sa publice in romana volumul sau O America infricosatoare. Alegerea se prea poate sa fi fost una justificata editorial, ramine insa de vazut in ce masura volumul va ajuta cu adevarat cititorul roman sa inteleaga lumea de dincolo de Atlantic. Mai ales ca, din cite cunosc, este primul volum accesibil publicului care discuta impreuna fenomene precum corectitudinea politica, feminismul radical, psihoterapia sau chestiunea oraselor-bunker.

Desi Behr nu pare sa realizeze acest lucru, misiunea pe care si-o asuma este extrem de ingrata: pe de-o parte, volumul ne prezinta America anilor ’90 ca o America a exceselor de tot felul, o veritabila mare de patologii sociale; pe de alta parte, reactiile care se nasc peste Ocean ca raspuns la excesele mai inainte pomenite sint clasificate ele insele ca excesive. Iar Edward Behr se face si el partas la fatalismul care, in opinia sa, macina societatea nord-americana. De pilda, dupa ce se arata surprins de naivitatea cu care americanii imbratiseaza tot felul de teorii si clisee catastrofice, autorul nu se fereste sa exploateze, la rindul sau, un ton profetic-milenarist: „Vad venind, o data cu accentuarea unui separatism nu numai etnic, ci si sexual, sfirsitul unei anumite unitati care pina in prezent a constituit principala forta a acestei tari. Vad nascindu-se o noua minie, inclusiv printre minoritatile etnice care au beneficiat cel mai mult de prosperitate si de campaniile antirasiste demodate sau chiar discreditate astazi. Vad crescind o noua intoleranta, un nou apel la violenta intre barbati si femei si o foarte ciudata tendinta spre autocenzura intr-o tara unde libertatea de informare este sfinta. Vad, in fine, o noua America, purtatoare de ideologii false gata sa contamineze restul lumii“ (p. 21). Dupa asemenea pasaje oraculare, nu mai e de mirare ca, in buna grila apocaliptica, coperta din spate titreaza: „Pentru cititorul roman care a traversat deja un cosmar al istoriei, prefigureaza oare aceasta America, cu angoasele si obsesiile ei, intilnirea cu viitorul lui apropiat?“.

Teroarea americana
America infricosatoare nu pacatuieste prin ceea ce descrie (prin grila ziaristica cu care filtreaza faptele), ci prin faptul ca emite concluzii sociologice pornind de la premise jurnalistice. De altfel, fapt deloc surprinzator daca avem in vedere cariera de jurnalist a autorului, selectia evenimentelor si substanta narativa a textului sint puncte comparativ solide ale volumului. Cititorul care se afla in cautare de povesti socante despre America, povesti care pun uneori in discutie limitele mecanismelor justitiei ori practici de anvergura nationala, precum psihoterapia, se va simti fara doar si poate satisfacut. Edward Behr detaliaza cu grija istorii precum persecutia unor profesori din campusurile americane pentru remarci „anodine“ considerate sexiste; regulamentele universitare care definesc cu maxima larghete hartuirea sexuala sau care le cer indragostitilor sa solicite consimtamintul verbal si expres al partenerului pentru orice gest ce presupune atingerea acestuia din urma; procese penale care sfirsesc prin condamnarea acuzatului sub acuzatii emise de presupuse victime, in urma unor revelatii de memorie recuperata, dar in lipsa oricaror probe materiale; obsesia americana a abuzului sexual asupra copiilor, materializata intr-o isterie a acuzatiilor la adresa membrilor familiei sau institutiilor de invatamint; incidenta extrem de ridicata a cazurilor de persoane care se declara victime ale rapirilor extratereste; in fine, violenta care genereaza fenomene precum crearea de bunkerviluri (cartiere periferice, separate de oras, autosuficiente, patrulate de militii private care legitimeaza vizitatorii).

Daca America este atit de macinata de patologie pe cit sustine Behr, atunci fara indoiala ca raspunsul cetateanului unei astfel de societati nu poate fi decit radical. Sau? Pare bizar, dar O America infricosatoare joaca, convenabil, pe doua fronturi – incrimineaza, pe de-o parte, America bigota, obtuza, naiva si mai ales violenta; si America purismului fanatic, generat ca raspuns inaintea obtuzitatii, patologicului si violentei excesive, pe de alta parte. Desi se plinge insistent de criminalitatea ridicata care macina Statele Unite, de pilda, si dupa ce recunoaste ca violul e departe de a fi o chestiune marginala in viata americana (p. 28), lui Behr ii vine totusi greu sa accepte ca americancele din campus au de ce sa se teama foarte tare pentru integritatea lor fizica si psihica. Dupa cum afirma intr-o observatie debila argumentativ si de un gust indoielnic, „cind intilnesti fete in pantaloni scurti … cu niste muschi de toata frumusetea obtinuti printr-un bodybuilding intens, alaturi de baieti ai caror fizic este … mai aproape de al lui Woody Allen, ne punem obligatoriu aceasta intrebare: unde si cine sint acesti obsedati sexual…“ (p. 31).

Anumite imagini sint pur si simplu exagerate. De pilda: „Din nefericire, teoriile aberante si pseudostiintifice smelaninismult, dorind cu orice pret sa scoata in prim plan afrocentrismul, se propaga din ce in ce mai mult, cu aprobarea oficiala a diferitelor administratii scolare, in programele unor scoli si chiar universitati“ (p. 196). E greu de crezut, apoi, ca universitatile americane sint prada unui „climat de teroare“ (p. 59), dominate de un „mccarthyism intelectual“ (p. 46) sau de un „dictat al militantelor feministe“ (p. 46). Nu de alta, dar, o recunoaste si autorul, numarul feministelor radicale sau ai adeptilor PC (political correctness) este comparativ scazut si e improbabil ca intr-un astfel de context tuturor profesorilor le este frica p. 50 si urm.), sau ca marea majoritate a universitarilor poate sta pasiva (p. 285). Caci, sa ne intelegem, nu este aici vorba de ingerinta autoritatilor statului in treburile universitatilor, si nici de legi ale statelor federale, ca pe vremea mccarthyism-ului veritabil, ci de decizii ale administratiilor institutiilor de invatamint si de regulamente interne acestor institutii. Dintre cele citeva cazuri de persecutie a profesorilor acuzati de afirmatii sexiste, rasiste sau neconforme spiritului corectitudinii politice, unele (de pilda cel al profesorului J. Donald Silva, prezentat aici la pp. 52-53), desi nu toate, s-au dovedit a fi de fapt destul de controversate.

O alta America?
Chiar si asa, principalul neajuns al volumului lui Edward Behr este ca acesta expune cititorul ne-american la o serie de concluzii care sint greu de analizat in lipsa unei imagini mai vaste a culturii americane. Este ilustrativ faptul ca, in Introducere, autorul vorbeste despre o America a deceniului sapte, puternica, expansiva, privita cu teama si admiratie de europeni; si, mai apoi, de America distrusa de patologii sociale a acestui sfirsit de secol, o America dind semne ca va avea soarta marilor imperii trecute de apogeu. Pentru cel ce cunoaste cit de cit cultura americana, criza de astazi (sa acceptam de dragul argumentului ca este vorba despre o criza) e departe de a fi atit de speciala pe cit doreste Behr sa credem. Fireste, in campusuri au loc scene tragicomice si destul de multe institutii de invatamint superior au instaurat coduri de comportament care miros de la o posta a produs de administratori zelosi, dar inculti politic. Tot asa, literatura feminista de valul al treilea (ca si cea din primele doua valuri) e compusa dintr-un numar de texte importante, din lucrari decente de exegeza si o cantitate de maculatura uneori stridenta. (Feminismul nu e, bineinteles, singura disciplina sau doctrina despre care se poate spune asa ceva.) Multe titluri de teze sau seminarii suna caraghios si neserios. Obsesia psihoterapiei, atit de straina noua, este un fapt real peste Ocean, si un numar considerabil de americani se lasa pe miinile unor terapeuti mai mult sau mai putin buni si onesti. Multi dau crezare unei sumedenii de teorii cu privire la psihicul uman care, la o examinare mai atenta, par simpliste, bizare si in fond transparente. Mai grav, America e inca un stat unde incidenta violentei e mult peste limitele acceptabile, unde accesul copiilor la arme e o problema grava, unde sentimentul nesigurantei afecteaza anumite paturi sociale.

Toate aceste lucruri sint adevarate, desi de cele mai multe ori accentele lui Edward Behr imi par prost plasate. Problema e insa sugestia Americii infricosatoare, uneori explicita, dar mai ales implicita, ca Statele Unite trec azi printr-o perioada nemaivazuta de declin. Privind pe rind la chestiunile aduse in discutie de Behr, pare totusi destul de clar ca nici una dintre problemele discutate nu este nici noua, si nici nu are o amploare neobisnuita. Universitatile au fost intotdeauna un punct de forfota si apriga disputa culturala, fie ca este vorba de inceputurile miscarilor de emancipare sociala de la finele anilor ’60 si inceputul anilor ’70, de represiunea mccarthyista din anii ’40 si ’50, de nasterea – si, mai tirziu, reprimarea – stingii liberale in anii ’20 sau de revolutiile canonice ale secolului XIX. Vorba lui John Searle: „Nu-mi aduc aminte de vreun moment in care educatia americana sa nu se fi aflat in stare de «criza»“. Curriculum-ul a ramas in permanenta un subiect de discutie aprinsa pe parcursul intregii istorii culturale a Statelor Unite. Nivelul de cultura al absolventilor de liceu sau facultate nu a scazut brusc, iar ultimii 20 de ani au inregistrat ceva succese in privinta educatiei medii. (In anii ’60, o parte relativ mare din absolventii de liceu minoritari erau semianalfabetizati, cum nu mai este cazul acum, spre exemplu.)

Nici excesiva incredere a americanilor in psihoterapie nu e un fenomen nou, in sine si ori prin cotele atinse. In anii ’70 lucrurile stateau la fel, doar ca, probabil, ceva mai putini americani isi permiteau un asemenea lux. (Sa nu uitam, de altfel, ca moda psihoterapiei a venit din Europa, unde era apanajul claselor instarite.) Pe de alta parte, cred ca e important de inteles care sint radacinile mai adinci ale acestei veritabile culturi psihanalitice in Statele Unite. Ea mi se pare greu de disociat de importanta pe care o au puritanismul in general, si in particular milenarismul si evanghelismul, in viata americana. Este vorba de aceleasi imagini ale salvarii, stramutate de pe scena revivalismului religios, ubicuu inca de la inceputul secolului XVIII pe tarimul american, in cabinetul psihoterapeutului. Exorcizarea raului capata acum o dimensiune laica, dar ramine asociata unui sentiment de vinovatie de sorginte religioasa. Frecventa cu care este practicata terapia de grup apropie si mai mult psihoterapia de salvarea sufletelor. Probabil ca febra OZN-urilor se preteaza la o interpretare similara. Cert este ca a pune totul pe seama unei naivitati de proportii nationale pare teribil de simplist.
In fine, Behr insista asupra dimensiunilor violentei si repercusiunilor pe care aceasta le are asupa societatii de peste Atlantic. Fara doar si poate, chestiunea este una dintre cele mai serioase. Trebuie insa din nou spus ca problema violentei este departe de a fi una recenta. Banuiesc, de altfel, ca acest lucru nu mai are nevoie de o demonstratie.

Concluzie
Nu incerc sa contest faptul ca problemele puse in discutie de Edward Behr nu ar fi demne de luat in seama sau ca Statele Unite nu sufera de pe urma unora dintre excesele discutate in O America infricosatoare. Si totusi nici una dintre chestiunile analizate in volumul de fata nu este insolita sau specifica deceniului care tocmai s-a sfirsit. Una peste alta, America a supravietuit cu succes, vreme de citeva secole, unor astfel de fenomene. Iar din volum lipsesc cu desavirsire argumente care sa sugereze ca ulciorul american nu va mai merge din nou la apa.
Behr a ales sa vada de data asta jumatatea goala a paharului – o optiune de inteles de la un punct incolo. Din nefericire, pe altarul pesimismului autorul sacrifica o explorare mai in adincime a problemelor Americii contemporane, necesara macar din perspectiva concluziilor pe care le avanseaza. Este astfel ilustrativ ca, spre exemplu, critica lumii academice se bazeaza pe idei si investigatii ce vin dinspre latura conservatoare a lumii americane (D’Souza, Kimball, Richard Bernstein). Or, se stie ca stinga americana – care pentru Behr apare imposibil de distins de adeptii PC si de feministele radicale – este azi angajata intr-o critica severa si suficient de fructuoasa a „escapismului“ sau „separatismului“ unora dintre universitarii americani, fara sa piarda din vedere pericolul conservator. Ea nu isi gaseste insa locul aici. Tot asa, Behr se lamenteaza in privinta unor obscure teorii care utilizeaza argumente ce tin de ereditate pentru a promova afrocentrismul, fara sa aiba in vedere scrieri cvasirasiste, prin presupozitii si argumente – precum The End of Racism a lui D’Souza sau The Bell Curve a lui Charles Murray si Richard Herrnstein – cu mult mai populare si mai bine receptate in lumea academica americana si in afara ei.
Agenda de dreapta a lui Behr si fatalismul specific acesteia sint, asadar, responsabile pentru citeva dintre viciile importante ale Americii infricosatoare. Viciul de fond, impardonabil, ramine insa febrilitatea cu care autorul emite generalizari ce tin de sociologie fabricate cu unelte ce tin de jurnalism.