OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dupa multe mustrari si mustruluieli, cu chiu cu vai, am intrat si noi in Uniunea Europeana, cam pe usa din dos. Dar nici n-am intrat bine, ca politicienii nostri s-au si grabit sa-si dea cu firma in cap. in loc sa se apuce serios de treaba, sa rezolve problemele justitiei, ale coruptiei, ale invatamintului, sanatatii, agriculturii s.a.m.d, s-au grabit sa-si vada de ale lor, adica sa se „sunteze“, sa se razboiasca si sa se improaste cu noroi. Pe scurt, sa faca exact ceea ce stiu mai bine. Bilciul politic la care asistam de doi ani incoace este, desigur, mult mai important decit crearea unor institutii valabile, decit realizarea unor proiecte care sa absoarba banii veniti de la UE, orgoliile, cocoselile puerile, dedesubturile, cancanurile si interesele proprii sint mai importante decit faptul ca oamenii (de la muncitori si tarani la medici si informaticieni) pleaca din Romania ca sa poata supravietui, lasindu-si uneori familiile de izbeliste, sau decit faptul ca sint legi importante de trecut in Parlament.

„Razbelul“ Basescu-Tariceanu, care bate de departe talk-show-urile cele mai desantate, s-a sfirsit cu un joc extrem de periculos: suspendarea presedintelui. Precedentul creat, jocul infantil de-a hai sa vedem care este mai legitim decit celalalt spun multe despre iresponsabilitatea celor pe care i-am ales. Nu ne putem juca de-a democratia. Nu pentru asta i-am ales, zic eu, ci pentru a face treaba buna impreuna (eu una am votat o alianta, faute de mieux), nu sa se certe ca derbedeii de pe maidane, i-am ales sa fie gospodarii acestei tari, nu niste actorasi de duzina intr-un scenariu deplorabil.

Nu-mi pasa cine a inceput, ce au avut de impartit, nu-mi pasa de interesele lor, de ego-ul lor inflamat, lor trebuie sa le pese de noi, nu invers. insa, lucrul acesta, pe cit de firesc, pare pe atit de indepartat si de himeric. Conflictul dintre premier si presedinte nu face decit sa inrautateasca imaginea Romaniei in strainatate, lasind totodata impresia de instabilitate investitorilor straini, nu face decit sa ne dezguste si sa ne indeparteze de viata politica, vazuta ca o imensa cloaca. Oare cineva urmareste programatic sa alunge din Romania oamenii valorosi? Oare nimanui nu-i mai pasa ca aceasta tara se duce de ripa? Stiu ca suna patetic, dar chiar nu se gaseste nici un politician care sa treaca peste egoismul personal si sa urneasca din loc caruta impotmolita? Chiar a pierit de tot atitudinea civica? Chiar trebuie sa avem in permanenta de ales raul cel mai mic? Chiar nu gasesc partidele politice oameni integri si capabili pe care sa-i sustina, astfel incit sa atraga sufragiile majoritatii si sa nu mai ajungem in situatii penibile, dezastruoase, precum cea de fata?

Cred ca s-a ajuns deja la un prag al suportabilitatii, de care politicienii ar trebui sa tina seama, daca vor sa mai aiba alegatori. Personal, m-am saturat sa am de ales intre Iliescu si Vadim, sa ma duc la referendum ca sa scap de perspectiva sumbra a unui Becali presedinte, m-am saturat sa mi se forteze mina si sa vad tot felul de neaveniti in Parlament. M-am saturat de inertia si de meschinaria care ne impiedica sa aflam adevarul, sa traim mai bine, sa avem institutii functionale si corecte, sa fim tratati cum trebuie in propria tara.

Poate ca ma iluzionez sperind ca se poate schimba ceva, pentru ca cei vizati nu „bindisesc“ sa plece urechea la ceea ce oamenii simpli au de spus, se tin in continuare de declaratii lipsite de moderatie si de mitinguri jenante. Sint prea prinsi de circul pe care l-au creat ca sa observe ce mare, uriasa diferenta este intre a-ti vedea de interesele proprii si a-ti da interesul sa faci ceva pentru ceilalti. Zilele trecute am auzit de atitea ori cuvintul „popor“, intr-un avint demagogic rar intilnit, si-am auzit de tot atitea ori cuvintul „legitimitate“, dar ma indoiesc profund ca politicienii nostri mai stiu sensul acestor cuvinte.