Fenomenul pungilor de plastic cu
iepuraş pline cu suc, vin şi cozonac, pe cît este de
revoltător, pe atît de apreciat a început să devină.
De la celebrele adunări populare de mici şi bere pînă la
spectacolele de teatru oferite de către partide unor pensionari
amărîţi, şpaga electorală a devenit obişnuinţă. Şi, mai
grav, a intrat în zona normalităţii. „Îi votez
p-ăştia, că e singurii care mi-a dat ceva. Uite, am primit un ou
de ciocolată, şi un cozonac din ăla bun. Italienesc.“ Scenele de
şpagă electorală se repetă şi din păcăte nu mai există nici
un partid care să nu practice acest lucru.
Sînt surprins. Uimit. Dezolat.
Enervat. Frustrat. Ceea ce este trist cu adevărat nu este fenomenul
şpăgii în sine, ci mai degrabă acceptarea acestuia. Am ajuns
într-un moment în care cei care se întreabă şi se
revoltă în faţa pungii cu iepuraş sînt priviţi ca
nişte ciudaţi, ca nişte indivizi care nu acceptă încă un
element rîios al politicii de Dîmboviţa. Aşa cum sugera
şi Sebastian Bodu cînd a încercat să-i dea lui
Vanghelie un peşte, acesta de la cap se împute. Ne-am fi
aşteptat, poate, ca în Bucureşti şi în oraşele mari,
considerate ultime bastioane ale moralităţii româneşti
(Cluj, Timişoara sau Sibiu), practicile şpăgii electorale să fie
contracarate de dezbateri pe proiecte şi diplomaţie. O utopie luată
în derîdere de clasa politică, de o mare parte a presei
şi, ce-i mai trist, de cetăţeni. Entităţi care nu descifrează
normativitatea utopiei. Nu vom ajunge niciodată să trăim într-un
paradis politic, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să
încercăm, să tindem către o normalitate, într-adevăr,
utopică.
Rolul conducătorilor în
societate este să conducă, evident, înainte. Deşi o
comparaţie forţată, în societatea lui Platon „cei capabili
de practicarea virtuţii raţiunii (înţelepciunea) elaborează
legi“ şi reprezintă elita conducătoare. Atunci cînd aceşti
conducători, elita, nu conduc înainte, ci înapoi, ce
putem înţelege? Fie că viziunea noastră este proastă şi că
prisma morală pe care o folosim este crăpată, fie că aceşti
conducători nu sînt de fapt „înţelepţi“, ci mai
degrabă manipulatori ai contextelor. Şpaga electorală intră la
categoria manipulare ieftină, aducînd aminte de trocul de mai
demult: pentru o pîine, dai un vot. Adevărul este că
partidele sînt înţelepte. Ce modalitate mai bună ar fi
putut să găsească pentru a obţine voturi, dacă nu punguliţa cu
iepuraş? Avocatul diavolului ar putea spune că partidele nu pot fi
acuzate de nimic, ci că vina este a cetăţenilor, a celor care
acceptă şi cer. Din păcate, astăzi sînt şi de partea
acestui avocat. Aşa cum o vorbă românească spune încercarea
moarte n-are, candidaţii localelor încearcă. Dacă pică,
foarte bine, dacă nu, la fel de bine, deoarece nici o publicitate nu
este o publicitate proastă. Iată cum noile etaloane ale
electoratului sînt cantitatea de vin, nuca din cozonac şi
numărul de ouă roşii primite.
Exemplele şpăgii electorale sînt
ilustrative: plase cu mîncare de Paşte pentru pensionari din
partea lui Vanghelie; în comuna Radovan (Dolj), PD-L şi PSD
s-au întrecut în împărţit alimente de bază
(zahăr, făină, ulei, etc.); un spectacol oferit de PD-L la
Timişoara, plus bonus punguliţa de rigoare; pungi galbene cu
albastru la sectorul 4 şi, tot aici, pungi de alte culori din partea
lui Adrian Inimăroiu. Şi, din păcate, lista poate continua pe
multe pagini. Pîinea şi circul oferite în Roma revin în
România o dată la 4 ani şi se transformă, uşor, uşor,
într-o necesitate.
„Bun, bun, le dăm bani, da’ dacă
nu votează?“
Perioada sărbătorilor pascale ar fi
trebuit să provoace un mic val de respect în sinea partidelor
şi a candidaţilor. Respect pentru minima moralia. Din păcate,
chiar şi atunci cînd apar astfel de texte (umflate cu morala
de consilierii de imagine), ne încruntăm şi mai tare.
Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, susţinea de curînd
că gesturile electorale pe perioada Paştelui „ar aduce grave
prejudicii de imagine întregii clase politice vrîncene,
nu numai celor ce le-au iniţiat“, şi că ar reprezenta acţiuni
ce ar „altera grav spiritul şi valorile creştine care se regăsesc
în sufletul fiecărui vrîncean de bună-credinţă“.
Dacă domnul Oprişan a reuşit să oprească, fie doar şi în
Vrancea, valul şpăgii, atunci este de aplaudat. Evident, valul
PSD-ului, pentru că alte partide şi-au continuat activităţile
electorale pascale.
Contraargumentul acţiunilor pe care
le-am descris pînă acum există: sînt foarte mulţi
oameni care nu îşi pot permite financiar respectarea
tradiţiilor de Paşte şi pomenile electorale primite sînt
necesare. În faţa acestui argument mă înclin. Aşa cum
se întîmplă şi de Crăciun, spitalele, casele de copii,
azilurile de bătrîni etc. sînt asaltate de pungi cu Moş
Crăciun şi, respectiv, iepuraşi jucîndu-se între un
fîn şi un ou. Pomenile electorale, oricît de false sînt
în dorinţa de a face bine, fac totuşi un bine, pe perioadă
scurtă. Între poziţia unui nu total la adresa şpăgii
electorale şi cea a permisivităţii acesteia, adăugînd
argumentul unui cozonac la azilul de bătrîni, o altfel de
poziţie poate apărea. Aceasta, pe alocuri imorală, poate aduce de
fapt beneficii pe termen mediu şi chiar lung: în locul pungii
şi al oului, s-ar putea strînge fonduri din care persoanele
defavorizate să primească, prin instituţiile aferente, ajutor.
Însă acest lucru ar însemna ca partidele şi respectivii
candidaţi să îşi ia un angajament financiar pe termen mediu,
din care să nu cîştige mai nimic. O acţiune similară a fost
încercată de PD în 2004 pentru o casă de copii din
Bucureşti, însă răspunsul a fost evident negativ: „bun,
bun, le dăm bani, da’ dacă nu votează?“.
Minima moralia a murit. Trăiască
maxima şpaga. Aşteptăm cu interes cantitatea şi calitatea
pungilor din luna mai.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters