OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu administratie locala, ci filiale ale guvernului in teritoriu

Despartirea de politica din 1998 nu a avut drept motivatie sila generalizata pe care multi au resimtit-o. Gestul dumneavoastra a fost un protest legat de atitudinea puterii centrale fata de administratiile locale. Care considerati ca este relatia, in acest moment, intre aceste doua niveluri administrative?

Dumnezeule, Doamne! Vazind situatia de acum, ceea ce se intimpla pe vremea mea mi se pare o veritabila boierie! Atunci, practic, incepuse descentralizarea administrativa, dar incepuse prost, cum se intimpla cam toate la noi. Administratiile locale si judetene primeau sarcinile, nu insa si resursele, cel putin nu in 1998, cind am demisionat eu, pentru ca spre sfirsitul mandatului coalitiei, sub Isarescu, lucrurile incepusera sa se echilibreze putin, tendinta care ar fi trebuit consolidata. Eu am demisionat cind, practic, prin preluarea in intregime a protectiei copilului, in absenta resurselor, ma trezeam complice la genocid, ceea ce era peste puterile mele. Alte lipsuri mai puteam suporta, dar asta nu. Dupa citeva luni, nu din cauza demisiei mele, desigur!, ci sub presiunea administratiei europene, dar si cu sprijinul financiar al acesteia, in domeniul respectiv, lucrurile au intrat intr-un oarecare normal. Stiu foarte bine asta, pentru ca am respectat mandatul popular si am ramas consilier judetean, demisionind doar din presedintie.

Ceea ce se intimpla acum, insa, e de domeniul cosmarului – sanatatea s-a prabusit cu totul, protectia copilului a luat forma „cornului cu lapte“, scolile cad peste elevi – iar administratie locala, practic, nu mai exista. La alegerile locale din 2000, PSD a obtinut in jur de 40 de procente, pentru ca in momentul de fata, prin efortul d-lui Cozminca, al prefectilor si al presedintilor de consilii judetene (aproape toti, membri ai partidului de guvernamint – or, pe vremea mea eram mult mai diversi politic!) sa ajunga la aproape 80 de procente. Nici nu mai putem vorbi de administratie locala, ci de filiale ale guvernului in teritoriu. De ce am mai facut alegeri locale? Nu stiu. Oricum, vointa politica si optiunile electoratului au fost violate intr-un mod ce nu poate fi regasit nicaieri, nu in lumea civilizata, dar nici macar in societatile inca tribale. Institutiile europene si-au tocat nervii explicindu-ne sa facem naibii odata reforma administratiei, iar dl Cozminca se poarta asa cum a invatat el pe vremuri la partid, iar dl Nastase pare fericit din acest motiv, nu? As putea pune un pariu – nu vom intra in 2007 in UE, in primul rind, din acest motiv, nu pentru ca am fi fost de partea americanilor. Dar nimanui nu pare sa-i pese, de vreme ce amintitul domn Cozminca imparte administrativ tara dupa mintea Domniei sale, in fiecare zi in alta maniera. Cred ca sufera de fuga de idei, iar dl Nastase nu-si da seama, pentru ca aceasta boala pare sa fi fost contagioasa. Uitati-va, ministrul de Finante se duce la Washington cu lista intreprinderilor propuse pentru reconstructia Irakului, iar cel al Industriilor ne spune ca nu exista o asemenea lista. Cam asa functioneaza administratia centrala care o dirijeaza, acum, complet pe cea locala... Ce sa mai zic? Sau, vorba lui Dan Petrescu si Liviu Cangeopol, ce-ar mai fi de spus?

Regasiti, in aceasta situatie, o politica etern valabila a centrului fata de periferie – sau e ceva specific zonei Moldovei?

Nu e mai putin adevarat ca centralismul n-a fost inventat de comunisti, nici de postcomunisti, ci de autorii primei modernizari – esuate, desigur – a Romaniei, care au adoptat modelul hipercentralizat francez initiat inca de Napoleon. Comunistii si postcomunistii nu au facut altceva decit sa exagereze pina la caricatura ceea ce au preluat. Ironia sortii este ca, de vreo douazeci de ani, Franta se tot descentralizeaza – iar, de citiva ani, acolo se poate vorbi, cu calm, fara isterie, chiar si despre federalizare. De fapt, administratiile cele mai eficiente sint cele federalizate, urmeaza cele foarte descentralizate s.a.m.d. Din pacate, la noi nu se poate discuta fara pasiuni excerbate despre asa ceva. De-abia daca reusim sa vorbim despre descentralizare – desi nu o si facem cu adevarat, pentru ca puterea, oricare ar fi fost ea, ca sa nu piarda niste pirghii, nu a dorit sa o faca; daca asta inseamna ineficienta, ce conteaza, atita vreme cit se mai gaseste ceva de furat in Romania, cita vreme mai sint resurse ce pot fi alocate preferential, deci clientelar? Si le pasa de asta d-lui Cozminca, d-lui Nastase, celorlalti domni si doamne, daca formula de adresare nu e deplasata? Daca le-ar fi pasat, ar fi facut ceva in directia exact opusa! Deci, nu e situatia Moldovei, ci a tarii intregi; si de aceea nu ma mir deloc ca in regiunile mai bogate, mai dezvoltate, dupa standardele romanesti desigur, apar curente autonomiste – chiar daca, deocamdata, fie in forma caricaturala a d-lui Sabin Gherman, fie in cea de factura mai degraba academica din jurul revistei Provincia. Pina si aici, la Iasi, ne-am trezit intr-o buna zi cu Partidul Moldovenilor. Intre timp, har cerului, „moldovenii“ au devenit pesedisti!


„Daca tot am ratat prezentul, poate reusim sa amenajam viitorul“

Dupa experientele pre- si postrevolutionare, civice si liberale, v-ati retras oarecum in zona exclusiv liberala. Cit credeti ca va dura aceasta abstinenta politica?

Ce sa va spun? Eu am facut politica in ilegalitate, in opozitie si la putere, deci mi-am satisfacut curiozitatea si stiu exact despre ce este vorba, poate chiar mai bine decit as fi dorit! In fond, de la secretarii de comune din judetul meu si pina la cei doi presedinti ai Romaniei postcomuniste, am cunoscut cam toata floarea cea vestita a Estului salbatic care sintem. Sa va spun un secret – mai putin in perioada ilegalitatii, am facut politica impotriva vointei mele. M-am trezit in Alianta Civica, pe post de fost dizident exasperat de puterea neocomunista, am facut o cariera fulminanta in PAC aproape somat de domnul Nicolae Manolescu (nu prea pot sa-i refuz ceva...), iar prim-secretar de tip nou am ajuns dupa o saptamina de presiuni din partea prietenilor, a presei si a partidelor, atunci, de opozitie. Acestea din urma nu ma acceptau decit pe mine drept garant al acordului de guvernare locala. De altfel, PAC-ul, pe care il conduceam, a obtinut cel mai mare numar de consilieri, asa ca n-am avut incotro, o victorie electorala trebuie si gestionata.

Cel mai putin, de altfel, mi-a placut ultima ipostaza, desi are marele merit de a ma fi vindecat de maniheism. Pina atunci, pentru mine, intr-o parte a politicii erau cei „buni“, in cealalta cei „rai“. Acum stiu ca „bunii“ sint foarte putini, „raii“ foarte multi si ca ambele categorii sint reprezentate, chiar daca nu in mod egal, in toate partidele. M-am vindecat de unele iluzii. Nu stiu daca e neaparat bine, dar asta e. De aceea, ma indoiesc ca m-as reintoarce in politica efectiva. Doar daca s-ar metamorfoza clasa politica in cursul vietii mele, ceea ce este exclus, pentru ca tocmai am facut 50 de ani, am ajuns semicentenar, ca monumentele istorice! – ori, daca as simti ca libertatea este la fel de in pericol ca inaintea revolutiei, ceea ce iarasi este exclus, din pricina contextului international de azi, care nu se va schimba in urmatoarele decenii. Un fel de politica, totusi, fac. In fiecare saptamina, pe site-ul meu, www.antonesei.as.ro, imi public editorialul, care cel mai adesea e politic.

De asemenea, liberal fiind – structural –, ii mai ajut pe cei de la PNL, fie prin consilierea unor politicieni, fie prin activitatile de la Institutul de Studii Liberale. Odata, i-am trimis o propunere privind strategia de imagine chiar d-lui Stolojan, si mi-a multumit pentru ea. Sper ca nu din simpla politete! Pe de alta parte, de cind a aparut Uniunea pentru Reconstructia Romaniei, o urmaresc cu mare atentie si o sprijin cit pot, inclusiv prin sugestiile pe care le-am facut pentru unele programe sectoriale, cum ar fi educatia. As vrea sa reuseasca sa treaca pragul in 2004, pentru ca ar putea fi o alternativa in 2008. Daca nu intra in Parlament la viitoarele alegeri, ma tem sa nu se sature de politica romaneasca mai repede decit m-am saturat eu! Ma mai tem sa nu plece spre alte zari, ca foarte multi dintre tinerii competenti, inclusiv fiica mea! I-am cunoscut cam pe toti liderii centrali si pe cei de aici, din Iasi, si-mi dau seama ca nici unul din ei nu ar avea vreo problema de succes personal oriunde in lume. Interesant e ca au succes si aici – e adevarat, de obicei, in cadrul unor firme straine ori in propriile lor firme. Daca as crede ca prin asta i-as putea ajuta in aceasta privinta, a stabilizarii efortului in tara, m-as pune la dispozitia lor, „sa trag o lista“ de consilieri, sa zicem. Dar as prefera sa se descurce si fara mine!

Priviti acum, in aceste dark times, cum spuneti undeva, citind-o pe Hannah Arendt, cultura ca pe o varianta salvatoare, mai putin frustranta decit politica?

Nu de frustrare e vorba, ci de eficienta! Politica e eficienta, mai ales, pe termen scurt – cultura, pe termen mediu si lung. Or, politica noastra nu a avut efectul dorit tocmai din cauza unor chestiuni de mentalitate, mostenite ori nascute in tranzitie. In vreo treisprezece ani, am reusit sa ratam si nasterea societatii civile, si pe cea a societatii politice si, atunci, m-am indreptat mai ales spre cultura, dar si spre educatie, care nu e altceva decit procesul de transmitere a culturii, cu gindul ca, daca tot am ratat si ratam prezentul, poate reusim sa amenajam viitorul. S-ar putea sa fie o iluzie, s-ar putea sa avem geniul de a rata totul, pina si partile neratate din trecut – dar, deocamdata, aceasta iluzie ma tine in miscare. Ca si pe voi, cei de la Observatorul cultural, pe care va simt aproape in aceasta privinta, chiar daca
uneori ma enerveaza unele excese. Probabil, insa, ca si pe voi va irita unele din excesele noastre, asa ca sintem chit! – si, oricum, ca maniera personala de salvare, cultura e preferabila politicii! Iar dragostea, culturii, daca nu cumva e suprema dimensiune a acesteia.