OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu mai am demult naivitati in ceea ce priveste lumea culturala. Am invatat de la Pierre Bourdieu ca aceasta sta sub semnul bunurilor si al schimburilor simbolice, al mandatarilor culturali. Nu am o imagine idilica, feerica despre actul cultural. Acesta presupune mecanisme atit de complicate, niste angrenaje atit de fine, incit pina si editurile bune care prospecteaza piata pot avea surprize, pot fi depasite de propriile previziuni. Studiul de piata, asteptarile cititorilor, ingredientele retetei de succes, ascensiunea unui autor, impunerea lui pe piata bunurilor simbolice ramine uneori, in ciuda strategiilor editoriale sau de impresariat, o necunoscuta, ca si schimbarile de canon sau de preferinte literare.

Ceea ce face, intr-un fel, farmecul acestei lumi cu o mecanica destul de bine reglata. Factorii de care depinde transformarea unui bun oarecare intr-un bun simbolic, a unui obiect intr-un obiect de arta presupun insa o dezbatere mai ampla si nu este cazul acum sa intram pe un astfel de teren.
Desi stiu cum stau lucrurile in lumea culturala, nu pot sa-mi ascund dezamagirea fata de mersul lucrurilor in cultura romana, care pare sa fi devenit din ce in ce mai mult o cultura a trocului. In Eseu despre dar, Marcel Mauss vorbea despre societatile asa-zis primitive sau arhaice, traditionale, aflate sub imperiul necrutator al schimbului de daruri, despre obligativitatea intre triburi sau diferite comunitati de a schimba daruri, o lege nescrisa, cu implicatii puternice, putind ajunge, in caz de neonorare, la conflicte armate.

O lege nescrisa care functiona ca o modalitate de evitare a violentelor, ca o modalitate de imblinzire a celuilalt. Acest donnant donnant – sau, cum i-as spune in romana, „da-mi sa-ti dau“ – n-a disparut insa niciodata din societatile asa-zis civilizate, care, chipurile, ar fi trecut de la schimbul de daruri la obligatii contractuale. Romania in general, nu numai spatiul cultural, continua sa functioneze dupa aceeasi lege implacabila a schimbului de daruri. „Nasitul“, mersul la functionarii de la primarie cu „pachetelul“, obtinerea de tot felul de favoruri din partea diferitelor cunostinte se inscriu tocmai in logica amintita, care spune ca trebuie sa dai ca sa primesti inapoi. Actul gratuit, caritabil a devenit extrem de rar. In spatele unei emisiuni precum Vedete pentru sinistrati, cu scopuri aparent umanitare, se ascunde de fapt un interes, evident nu material, ci de natura simbolica. Este vorba de imagine, de un mod camuflat de a-ti face reclama, ceea ce in mass-media nu este deloc lipsit de importanta.

Domeniul cultural nu face nici el exceptie, dimpotriva, as spune. Grupurile de scriitori in relatie cu un mandatar, fie el critic literar, editor, director de institutie s.a.m.d., scriitorii intre ei fac un pact de neagresiune, de protejare si chiar de promovare a propriei imagini, cistigul fiind de cele mai multe ori de natura simbolica. Schimbul acesta de bunuri tese o adevarata increngatura de relatii, in functie de care existi sau nu existi. Invita-ma la o emisiune, ia-mi un interviu, ca nici eu nu ti-oi ramine dator; hai, scrie despre o carte, ca o sa ma revansez eu. Vorba romanului, dar din dar se face raiul. E destul de usor sa observi, daca esti atent, cine cu cine este si ce fel de „daruri“ se schimba. Spune-mi cine-ti sint prietenii, ca sa-ti spun ce premii, ce burse sau ce subventii primesti. Citind cite o cronica de carte, poti uneori sa ghicesti relatiile care se ascund in spatele ei. Ceea ce nu inseamna ca nu exista si critici care-si pastreaza distanta si obiectivitatea, n-as vrea sa pic in capcana generalizarii si sa lezez pe cineva. De altfel, eu insami am beneficiat de aceasta distanta care, in mod paradoxal, apropie prin onestitate textuala.

Poate ca nu numai in cultura romana se petrec astfel de lucruri, poate ca si in alte culturi functioneaza schimbul acesta implacabil de daruri, dar spatiul romanesc imi este mai familiar. In plus, pare din cale afara de predispus la astfel de schimburi. Actul gratuit, care ar putea reordona si regindi cultura romana dupa alte reguli decit cele conjuncturale si relationale, ramine destul de rar. Interesele proprii sint prea puternice si se razbate din ce in ce mai greu, mai ales daca nu vrei sa te lasi prins in acest angrenaj obscur si eficient al schimburilor obligatorii. Si totusi, un dram mai mult de gratuitate n-ar strica, ar putea chiar schimba fata Romaniei culturale. Sa fie oare o simpla utopie?