OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Un an de „monitorizare“

Titlul complet al proiectului pe care il propune revista noastra este: Transparenta politicilor si a cheltuielilor culturale publice. Monitorizarea Ministerului Culturii si Cultelor.
Durata: 1 an.
De fapt si de fapt, Observatorul cultural a tot „monitorizat“ Ministerul Culturii, frecvent si in forme diverse: prin stiri privitoare la diverse evenimente sau la „scandalurile“ care au insotit in ultimii ani activitatea MCC, prin comentarii asupra politicilor sale (am semnat eu insumi citeva articole de acest fel), prin proteste transmise noua spre publicare de catre artisti si institutii culturale. N-am ezitat sa preluam la Revista presei ceea ce au scris altii in atare ordine de idei.

Ni s-a intimplat de mai multe ori sa primim critici si proteste anti-ministeriale in valuri, incit – la un moment dat – am avut un grupaj amplu in care tunau si fulgerau la unison scriitori, oameni de teatru, de cinema, dansatori, incit sentimentul era ca elitele artistice ale tuturor branselor se revolta impotriva comportamentelor discriminatorii, arogante, clientelare ale diriguitorilor guvernamentali ai culturii. Am sprijinit campania angajatilor din Biblioteca Nationala, atunci cind institutia lor a fost abandonata cinic si iresponsabil de catre Minister, care a cedat sediul sau cel nou, inca in constructie, spre folosinta ca sediu guvernului. (In urma reactiilor de presa, proiectul – se stie – a fost abandonat: cladirea n-a mai fost preluata de executiv, dar autoritatile s-au „razbunat“, subfinantind Biblioteca, astfel incit cladirea cea noua nu poate fi terminata si se degradeaza…) In citeva rinduri, am oferit bogate „dosare“ pe cite o problema, punind alaturi informatiile necesare, analize, reactii: de pilda, cu privire la deciziile de subventionare a cartilor si a revistelor culturale in 2002 si 2003, cind am preluat listele integrale de titluri, intinse pe multe pagini.

Am avut ecouri neasteptat de bune, cititorii nostri si mediile intelectuale apreciind efortul de a aduce la suprafata dezbaterii publice datele efective pe baza carora se pot face evaluari corecte asupra activitatii Ministerului „de resort“.
Eforturi s-au facut – fireste – si in alte zone de presa, pe ici, pe colo, prin puncte uneori foarte vizibile, cum a fost cazul cotidienelor Evenimentul zilei sau Adevarul, care au comentat fara menajamente multe dintre activitatile Ministerului. Contributii substantiale au adus si citeva organizatii neguvernamentale active in domeniu, precum Asociatia Ecumest sau Fundatia pentru Cultura si Drepturile Omului. Intr-un deceniu si aproape jumatate de postcomunism romanesc s-au format o serie de experti remarcabili, unii dintre ei lucrind pentru ONG-uri, altii chiar pentru Minister sau pentru alte institutii bugetare, centrale ori locale. S-au facut studii, s-au elaborat rapoarte, s-au organizat prezentari si dezbateri publice.
Una peste alta, nimeni n-a procedat totusi – nici noi, nici altii – la „monitorizarea“ permanenta, sistematica si la vedere a MCC, cu publicarea permanenta – bunaoara saptaminala – a rezultatelor.

Sa nu scapam din vedere „detaliul“ ca in vizor se afla singurul mare finantator al culturii romanesti din acesti ani. (In deceniul trecut a mai existat unul: Fundatia Soros pentru o Societate Deschisa, care a si fost asemanata atunci cu un „Minister al Culturii alternativ“. Retragerea Fundatiei in ultimii ani din viata artistica si intelectuala nu numai de la noi, ci din intreaga Europa Centrala e una dintre dramele regiunii…) Nu mai reiau aici distinctia pe care o faceam cindva (tot in Observatorul cultural) intre „cultura de stat“, conservatoare si detinatoare a majoritatii resurselor din domeniu, si cea „privata“, saraca dar vitala, novatoare, deschisa spre viitor, apta sa ne mai „sincronizeze“ o data cu lumea avansata. Esential e faptul ca in acest domeniu se joaca o „carte“ esentiala a evolutiei noastre ca tara si popor. Nu e vorba doar despre artele traditionale, ci despre cultura in sensul larg al cuvintului, incluzind-o pe cea politica si civica, mergind pina la formarea mentalitatilor, la reconstituirea scarilor de valori morale si comunitare dupa comunism.

Pe scurt, in dezbaterea intelectuala a perioadei si in „laboratoarele“ creativitatii artistice autohtone, intr-o masura mai mare decit ar putea parea la prima vedere, se joaca nici mai mult, nici mai putin decit soarta democratiei romanesti din anii si deceniile care vin. Or, marea problema a ultimilor ani a fost aceea ca tocmai unicul mare „filantrop“ al culturii noastre s-a adincit intr-un comportament care a ajuns sa alieneze cea mai mare parte a culturii romanesti active, novatoare, contemporane cu adevarat. In schimb, au iesit treptat la iveala manevrele de „restauratie“ a vechilor figuri de dinainte de 1989 si a mentalitatilor de atunci, impinse pina la clientelismul din ce in ce mai „pe fata“ si pina la un din ce in ce mai jalnic conservatorism „neo-nationalist“ (vezi recent-inauguratul – si, vai!, simbolicul – „An Stefan cel Mare“…).
Ei bine, ne propunem sa urmarim pas cu pas ceea ce va face Ministerul Culturii si Cultelor in ultimul an de mandat al actualei echipe de conducere! Ne propunem – asadar – un proiect care este si politic, insa nu in sensul partizan si „partinic“ al cuvintului, ci in acela comunitar, civic. Spiritul critic fiind obligatoriu, nu ne dorim sa-l exercitam pentru a intra in jocul electoral al acestui an, ci pentru a contribui la echilibrarea raporturilor dintre „public“ si „privat“ – sau independent – in cultura: o miza pe termen lung, pe deasupra conjuncturilor imediate.

In aceeasi intentie se desfasoara – pentru a da inca un exemplu – importantul program Policies for Culture desfasurat de Ecumest de citiva ani, in Romania si in citeva tari Sud-Est-europene, pentru punerea in dialog a componentelor legislativa, guvernamentala si neguvernamentala din cimpul cultural. Focalizindu-ne asupra Ministerului „de resort“ de la noi, vom incerca sa-i „transparentizam“ activitatea folosind instrumentul unei reviste saptaminale de impact. Autoritatea de stat din domeniu ar trebui sa pretuiasca si sa stimuleze asemenea initiative. Nu e socotita presa de informatie generala „ciinele de paza al democratiei“, caci ii „hartuieste“ pe decidentii politici, obligindu-i la un comportament cit mai putin incorect? La fel, presa intelectuala poate juca un rol decisiv in reglarea functionarii aparatului bugetar din domeniu. Cine va sustine ca de asa ceva nu e nevoie?!


Pasi pe traseul unui proiect

Proiectul nostru va urmari „transparentizarea“ Ministerului prin informare sistematica si prin analiza, astfel incit strategia generala a conducerii, politicile culturale aplicate, procesul de luare a deciziilor si alocarea fondurilor bugetare sa devina (mai) vizibile. Daca despre multe activitati patronate de MCC se stie, despre si mai multe nu aflam nimic. In toate cazurile se cheltuiesc bani publici, nu de putine ori sute de milioane sau miliarde de lei. Cind si cind, ziaristii afla despre vreo situatie scandaloasa, scriu si lumea artistica protesteaza. Si restul? Sumele mult mai mari despre care nu stie nimeni ca au fost risipite, in timp ce pentru proiecte importante dar neagreate de Minister „nu sint bani“?!…
Ce putem face? N-o sa reusim sa mutam muntii din loc, insa vom incerca sa-i clintim macar un milimetru!

Concret, ne propunem sa facem mai multi pasi pe traseul de un an al „monitorizarii“: vom avea o rubrica saptaminala, Ministeriale, in care vom oferi in flux continuu informatii despre programele, actiunile curente ale institutiei si ale retelei bugetare pe care o patroneaza; vom publica analize si expertize, articole si interviuri, inclusiv – speram – cu oficiali ai Ministerului; vom alcatui periodic „dosare“ tematice, aprofundind un subiect sau altul; si vom lansa catre sfirsitul anului o dezbatere care sa faca – intr-un fel – „sinteza“ proiectului, sa rezume, sa traga concluzii.
Pagina de alaturi, in care e vorba despre criza de comunicare dintre profesionistii dansului contemporan si Ministerul Culturii, e doar inceputul.


Citeva exemple de miliarde

Vom continua – intre altele – cu analiza datelor pe care Ministerul insusi le-a facut publice. La sfirsitul anului trecut, MCC a publicat un nou volum bilantier: Cultura si Cultele 2003. Dincolo de previzibilul triumfalism al intreprinderii, de parca domeniul ar inflori mirific (in realitate fiind vorba despre una dintre cele mai slabe performante ale guvernarii actuale), „carta alba“ a anului cultural trecut ofera analizei o mina de informatii utile. Sa mentionez deocamdata doar ca, pe linga cheltuielile de personal, materiale si de investitii din toate muzeele, teatrele, filarmonicile si celelalte institutii din subordine, Ministerul a distribuit in 2003 subventii de peste 1.214 miliarde de lei! Din acesti bani, pentru finantarea de carti de literatura romana s-au cheltuit doar 21,7 miliarde… Pentru comparatie, sarbatorirea a 85 de ani de la Unirea de la 1 decembrie 1918 a consumat… aproape 70 de miliarde!

In timp ce pentru peste 124 de reviste culturale n-au fost disponibile mai mult de 7,3 miliarde, s-au cheltuit 13,2 miliarde pentru Monumentul luptei anticomuniste Aripi, 8 miliarde pentru Festivalul international de muzica usoara Cerbul de aur (organizat – de fapt – de Televiziunea Romana, care a risipit in acest scop nobil alti bani grei de la buget!), 3 miliarde pentru Asezamintul sociocaritativ (sic!) „Providenta“ de la Iasi, 2 miliarde pentru Festivalul international al cintecului pentru copii Steaua de aur (?!), 1,5 miliarde pentru… „organizarea unui concurs de solutii in vederea stabilirii amplasamentului si intocmirii documentelor tehnico-economice pentru reamplasarea fostului Monument al eroilor comunisti (!).
Despre acestea si multe alte lucruri la fel de pasionante vom avea tot timpul – cit va fi anul de lung! – sa vorbim…