Cazul Marius Oprea n-ar fi existat dacă actualul Guvern, condus de Emil Boc, l-ar fi desemnat pe Marius Oprea în fruntea noul institut, IICCMER – Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. Deşi IICCMER a luat fiinţă în noiembrie 2009, şi deşi Hotărîrea de Guvern prevedea numirea imediată a conducerii, Guvernul Boc a ezitat, a tergiversat, a amînat. Concluzia logică a fost că Guvernului Boc nu-i convine redesemnarea lui Marius Oprea, membru PNL şi numit în funcţia de director la IICCR, în decembrie 2005, de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. IICCR a fost un institut în directa coordonare a premierului. Şi IICCMER ar trebui să fie sub oblăduirea Guvernului. Numai că premierul Boc nu-şi respectă propriile îndatoriri, lăsînd IICCMER fără buget şi fără conducere.
Exemple de solidaritate
Neexistînd o motivaţie clară (doar mîrîieli: „dacă Oprea a fost numit politic, el trebuie să şi plece tot printr-o decizie politică“), au început să curgă protestele interne şi internaţionale. Dacă politic ar putea fi invocată motivaţia (şubredă) a înlocuirilor de partid, ştiinţific şi instituţional nimeni nu i-a reproşat ceva lui Marius Oprea. Institutul pe care l-a condus a oferit, printre altele, primul Manual de Istorie a comunismului românesc.
Pentru că lucrurile trenau, mobilizarea internă şi internaţională în favoarea lui Marius Oprea a fost excepţională, rar s-a putut vedea, în decurs de cîteva zile, cum funcţionează solidaritatea, dincolo de interesele de partid.
Mai întîi a fost scrisoarea de susţinere trimisă de Herta Müller premierului Emil Boc, acum două săptămîni. Scrisoarea a fost prezentată de Observator cultural, dar e bine să ne reamintim un fragment: „Înlăturarea sa de la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc nu o pot considera decît încă o bătălie câştigată de aceste structuri ale vechiului regim. De aceea m-am decis să îl susţin public, pentru ca el să poată continua, alături de echipa sa, acţiunea de deconspirare a crimelor comunismului. Adresez acest apel de a ne alătura lui Marius Oprea, pentru a sprijini demersul lui, public şi instituţional, de a arăta ce s-a întîmplat cu noi, de a ne aminti cum am trăit în acei ani trişti şi tragici, şi de a ne putea elibera astfel de frica trecutului“.
Săptămîna trecută au urmat alte scrisori individuale de susţinere de la Stephane Courtois, Catherine Durandin şi Doina Cornea. De asemenea, a existat un „Apel la susţinerea publică a dlui Marius Oprea, reputat om de ştiinţă, autor şi intelectual public“. Şi acest Apel nu cerea decît normalizarea unei situaţii, o numire cît mai grabnică la IICCMER: „Transformarea IICCR, o instituţie de indiscutabil interes public, în IICCMER este orientată direct împotriva persoanei dlui Marius Oprea. Preşedinte-fondator al IICCR, dar devenit, în urma acestei comasări, preşedinte interimar de facto al IICCMER, dl Oprea este plasat, printr-o manevră administrativă, într-o poziţie instituţională ambiguă, care indică însă în modul cel mai clar intenţia schimbării sale din funcţie. Pornind de la această premisă, considerăm că este necesar să-i transmitem actualului conducător al Executivului, dl Emil Boc, un semnal cît se poate de viguros cu privire la admiraţia şi masivul sprijinul moral de care dl Marius Oprea se bucură în rîndurile opiniei publice informate din România. Mai mult decît atît, trebuie să-i reamintim insistent premierului şi credibilitatea de care dl Marius Oprea, un specialist de marcă în domeniul investigării crimelor comunismului, se bucură în mediile parlamentare, academice şi jurnalistice europene şi internaţionale“.
Se opune premierul Emil Boc numirii lui Marius Oprea? De ce ar face-o? În problema funcţionării IICCMER şi a blocării acordării funcţiei pentru Marius Oprea, a fost invocat numele lui Vladimir Tismăneanu, fost preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, şi din 2007, preşedintele Comisiei Prezidenţiale Consultative. Marius Oprea a vorbit, într-un interviu de săptămîna trecută acordat Academiei Caţavencu, despre disputa cu Vladimir Tismăneanu. Iată întrebarea lui Eugen Istodor şi răspunsul lui Marius Oprea:
„Tismăneanu îţi vrea capul?
M.O.: Doar capul? Tot! Gîtlejul, maţele! Actualul partid cică popular, dacă ar putea, m-ar diseca şi mi-ar pune organele în expoziţie. Asta ar face, doar că eu le ofer gata altă expoziţie cu lucruri descoperite în morminte. Mi-am băgat mîna prin coastele unei victime şi i-am luat nasturii. Sau gloanţele din ţeastă. N-o să treacă nimeni prin ce am trecut noi. N-o să facă nimeni nimic din ceea ce facem noi cu Institutul. Nu mi-e frică de ceea ce mi se coace. Nu mi-e frică nici de căcaţii de comunişti, nici de căcaţii ăştia de la putere“.
Intervenţia lui Caius Dobrescu
Ultima frază a iscat o surprinzătoare mirare printre cei care-l susţineau necondiţionat pe Marius Oprea (pudibonderia salvează România). Caius Dobrescu, unul dintre semnatarii Apelului, a publicat pe blogul lui Sorin Adam Matei, pagini.com, un text intitulat „De ce nu trebuie să alegem între Marius Oprea şi Vladimir Tismăneanu“. În prima parte a textului, Caius Dobrescu vorbeşte de calităţile lui Marius Oprea: „Nu cunosc pe nimeni dispus sau capabil să investească energia şi pasiunea de care dă dovadă dl Marius Oprea în urmărirea proiectelor pe care le-a lansat, în special a demersului de exhumare a rămăşiţelor pămînteşti ale victimelor structurilor comuniste de represiune. Un demers, acesta, care a zguduit conştiinţa publică europeană, reprezentînd un stimulent puternic pentru condamnarea genocidului comunist la scara întregului continent“.
Caius Dobrescu se disociază de acuzaţiile pe care Marius Oprea le-a adus lui Vladimir Tismăneanu: „Miza noastră a fost responsabilizarea decidenţilor, scoaterea lor din logica răfuielilor şi împărţelii de prăzi politice. Acuzaţiile exprimate de dl Oprea la adresa profesorului Tismăneanu, conform cărora reputatul politolog şi preşedinte al Comisiei prezidenţiale de redactare a Raportului asupra investigării crimelor comunismului în România ar fi făcut presiuni pentru schimbarea conducerii IICCMER, au apărut pe parcurs şi nu au avut nici un rol în procesul redactării apelului şi al strîngerii de semnături“.
Caius Dobrescu precizează că protestele sînt îndreptate împotriva premierului Boc şi nu a profesorului Tismăneanu: „Nu calitatea umană a profesorului Tismăneanu (care nu mai are nevoie să fie probată) este aici în discuţie, ci aceea a dlui Boc. Premierul este acela care trebuie să arate dacă poate depăşi cadrele meschine ale trocului cu funcţii «de partid şi de stat», dacă are viziunea şi curajul de-a se angaja în susţinerea suprapartinică a unui mare proiect de asanare morală a societăţii“.
Explicaţii despre situaţia de la IICCMER oferă şi Vladimir Tismăneanu, pe blogul său, tismaneanu.wordpress.com. Este de remarcat, din rîndurile scrise de Vladimir Tismăneanu, dorinţa sa de a se implica în treburile IICCMER.
Vladimir Tismăneanu se autopropune
Astfel, Vladimir Tismăneanu recunoaşte că s-a autopropus să prezideze Consiliul Ştiinţific al IICCMER. Discuţiile au avut loc în martie 2009. În acea perioadă, Marius Oprea era preşedintele IICCR, iar Vladimir Tismăneanu conducea Co-misia Prezidenţială Consultativă, care, conform Deciziei Preşedintelui României, Traian Băsescu, urma să-şi încheie activitatea cel tîrziu la data de 31 decembrie 2009. Aşa că, în martie 2009, Vladimir Tismăneanu dorea să intre cu o structură provizorie (Comisia Consultativă) într-o structura permamentă (IICCR), unificarea urmînd să arate că nu există concurenţă ori incompatibilitate între IICCR şi Comisia Consultativă Prezidenţială. Ce spune Vladimir Tismăneanu despre şedinţa din martie 2009: „Cu acel prilej, i s-a propus lui Marius Oprea să rămînă preşedintele (titlul nu a fost subiect de dispută, putea fi şi acela de director general ori director executiv) IICCR unificat şi regîndit strategic, cu un nou Consiliu Ştiinţific, prezidat de Vladimir Tismăneanu, care va cuprinde toţi membrii vechiului Consiliu IICCR şi o serie de noi membri (cercetători din Comisia Consultativă Prezidenţială, foşti membri ai Comisiei Prezidenţiale, alţi istorici, politologi, sociologi din România şi din străinătate). Repet, niciodată, sub nici o formă, nu am cerut să fiu preşedinte de onoare al vreunei instituţii. Este o completă fabulaţie. Una este să prezidezi un Consiliu Ştiinţific, alta să fii preşedinte de onoare etc.
Prima poziţie implică muncă (scrieri de cărţi recunoscute internaţional, editare de volume, elaborarea de propuneri, organizarea de conferinţe, conceperea de programe educative, integrarea în programele doctorale internaţionale cu care ai de-acum relaţii demonstrate, contacte cu marile universităţi), a două, horribile dictu, onoruri. Deci adevărul factual este că, de-a lungul întregului an 2009, am susţinut menţinerea lui Marius Oprea în fruntea Institutului ca parte a unui proces de reconstrucţie prin colaborare colegială. Un an în care, direct sau indirect, conducătorii IICCR au participat activ la campania politică a unui partid aflat în opoziţie“.
Plecaţi voi, că venim noi!
Această dorinţă de împăcare prin „sugrumare“ şi această „dragoste cu sila“ au fost refuzate de Marius Oprea. Negocierile au fost purtate şi în prezenţa lui Cristian Preda, la acea vreme consilier prezidenţial. Unificarea nu s-a produs, Marius Oprea a părut să fie de acord cu soluţia, apoi a temporizat, pentru a nu se finaliza înţelegerea.
Pînă la urmă, în acest moment, Vladimir Tismăneanu nu mai are nici o funcţie publică în România (repetăm: conform Deciziei preşedintelui României, activitatea Comisiei Prezidenţiale Consultative trebuia să se încheie, cel tîrziu, la 31 decembrie 2009). Relaţia cu IICCR nu a fost legiferată. Dorin Tudoran avansează o ipoteză pe blogul dorin2tudoran.wordpress.com: „Se înşală cu totul dl Marius Oprea cînd declară că se doreşte îndepărtarea lui din motive politice şi nu profesionale şi că se urmăreşte «arondarea politică a institutului»? Dacă ne gîndim la o caracterizare pe care dl Cristian Preda i-o face dlui Marius Oprea («El nu e decît o portavoce liberală»), acesta din urmă nu pare a se înşela cu totul. Este posibil ca dl Marius Oprea să fie, printre altele, o portavoce a liberalilor, dar, cînd dl Cristian Preda, o portavoce a PDL-ului, face o asemenea afirmaţie, mesajul este foarte clar: Plecaţi voi, că venim noi!, şi asta nu are nimic de-a face cu necesara depolitizare a instituţiilor ce trebuie să se ocupe cu investigarea crimelor comunismului şi valorificarea memoriei exilului românesc. Are de-a face doar cu un politicianism arogant şi deplorabil“.
Pe blogul lui Dorin Tudoran sînt oferite fragmente dintr-o stenogramă, din martie 2009, cu ocazia discuţiei privind unificarea dintre IICCR şi Comisia Consultativă Prezidenţială. Apropiaţii lui Vladimir Tismăneanu sînt revoltaţi că se dă publicităţii conţinutul unei stenograme care are caracter de document intern, păstrîndu-se la IICCR şi la Administaţia Prezidenţială. În definitiv, stenograma prezintă o discuţie oficială, nu se referă la date sau la viaţa intimă a persoanelor, şi poate fi solicitată de orice cetăţean, ca probă a accesului la informaţii publice.
Să cităm din nou de pe blogul lui Dorin Tudoran. Primul fragment, cu italice, este din stenogramă: „Vladimir Tismăneanu a prezentat în debutul întîlnirii propunerile listate mai sus, precizînd, totodată, că noul Consiliu Ştiinţific ar urma să se întîlnească o dată sau de două ori pe an pentru a discuta planul de activitate şi organizarea bugetului IICCR. Vladimir Tismăneanu a ţinut să precizeze că preşedintele Consilului Ştiinţific va avea rol decizional direct atît în privinţa planului de activitate, cît şi în ceea ce priveşte chestiunile bugetare ale IICCR. Nu va fi funcţie onorifică.
Cu alte cuvinte, preşedintele Consiliului Ştiinţific devine din membru al unei structuri consultative, de îndrumare ştiinţifică, membru al Executivului, luînd decizii etc. În plus, funcţia nu mai este onorifică. După ştiinţa mea, orice funcţie executivă este remunerată, nu? Atunci, de ce ar mai fi nevoie de celălalt preşedinte, cel al institutului, dl Marius Oprea, şi cum rămîne cu acel pro bono invocat de dl Vladimir Tismăneanu, într-un text recent, în legătură cu serviciile pe care este dispus să le pună la dispoziţie? Scena unui Vladimir Tismăneanu propunîndu-l pe Vladimir Tismăneanu depăşeşte cu mult atmosfera de fierbinte entuziasm în care cel puţin Stalin, Dej ori Ceauşescu erau propuşi de alţii“.
Aşadar: noua structură, IICCMER, funcţionează fără conducere, pentru că Emil Boc nu s-a învrednicit să o desemneze. În 2009, s-a încercat unificarea Comisiei Consultative Prezidenţiale cu IICCR. Vladimir Tismăneanu n-a dorit înlăturarea lui Marius Oprea, dar l-a vrut pe o poziţie subalternă. Marius Oprea nu este de acord cu prezenţa lui Vladimir Tismăneanu în ipostaza de preşedinte al Consiliului Ştiinţific, considerînd-o o uzurpare a eforturilor proprii desfăşurate la IICCR.
Provizoratul de la IICCMER continuă, chiar dacă, între timp, Marius Oprea primeşte numeroase mesaje de susţinere din ţară şi din străinătate.
- Articole in legatura
- Oportunism pentru eternitate
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters