Nr. 625 din 25.05.2012

Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Filozofie
Arte
Agenda culturală
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Paul CERNAT
Ovidiu DRĂGHIA
Iulia POPOVICI
Adina DINIŢOIU
Ovidiu ŞIMONCA
Alina PURCARU
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Andreea RĂSUCEANU
Cezar GHEORGHE
Silvia DUMITRACHE
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2004   |   Martie   |   Numarul 213   |   Cum a devenit Rabindranath Tagore evreu

Cum a devenit Rabindranath Tagore evreu

Autor: Peter Sragher | Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Parcul Herastrau a devenit cu timpul un loc in care nu numai natura in toate formele ei – de la plopi, la stejari si tei, arbusti de conifere cum n-am mai vazut nicaieri in tara, pina la flori cultivate intr-o rasadnita chiar in incinta lui cu totul aparte, garoafe, margarete, lalele –, ci si spiritualitatea isi gasea locul. Nu mai era acea Colentina strabatind la inceput de secol marginimea Bucurestiului, loc bun pentru afacerile cu ferastraie de apa, care taiau lemne de zor, de unde si denumirea parcului de mai tirziu.

A fost gindit dupa modelul parcurilor franceze, dar nu in perioada interbelica, ci, de fapt, statuile au aparut pe alei in anul 1952-53, in ajunul Festivalului Mondial al Tineretului. Asa se face ca nu orice mare intelectual din lumea larga si-a gasit locul pe un masiv piedestal, alegerea fiind selectiva, iar chip de piatra au capatat doar, cu mici exceptii, acei artisti care nu erau pusi la index de partidul comunist. Norocul lui Cehov ca a fost rus, caci altfel statutul sau de nobil de vita, de conte, l-ar fi exclus dintru inceput din calculele comunistilor. Nu ar fi fost moral sa ne laudam cu nobilimea corupta. Asta nu a impiedicat pe un ins anume, care probabil ca ura Uniunea Sovietica, sa distruga bustul marelui creator rus, dupa 1989. Acum piedestalul este gol, parca asteptind sa-si recapete semnificatia, iar numele a fost aproape sters. Oricum, mizgalit cu acribie.

Rabindranath Tagore n-a avut cinstea de-a fi urcat pe piedestal la inceputul anilor ’50. In parcul Herastrau. Se asternuse peste el praful. Dar asta n-a durat multa vreme. Lui i s-a rezervat o alta cinste. Mai inalta chiar. In 1960 – pe cind timpurile pareau sa se mai lumineze pe la noi in tara, si in parc, redevenit Herastrau, dupa ce citiva ani purtase denumirea „Parcul Stalin“ – la putini pasi de una dintre aleile laturalnice, dar misterioase si umbroase vara, a fost plantat un stejar in memoria marelui scriitor indian. Astfel a prins viata initiativa unui admirator odata cu cea a micului stejar. In dreptul stejarului a fost asezata o placuta din marmura alba, pe care s-a scris numele si anul nasterii si al mortii. Stejarul s-a dezvoltat foarte frumos, a devenit um pom in toata regula, dominind vegetatia dimprejur. Nu s-a mai plantat nici un arbore in apropiere, asa ca ramurile lui au crescut nestinjenite in toate directiile.

Totdeauna mi-am inchipuit ca pornirea de a tot planta primavara noi arbori a fost infrinata de respectul fata de marele creator. Cine stie de cite ori m-a plimbat mama cu caruciorul pe acea alee din apropierea casei noastre, cine stie de cite ori am privit arborele inainte sa stiu sa-l numesc arbore. Apoi, de cite ori l-am privit, inainte sa observ placuta de la trunchiul sau. Apoi, m-am apropiat de el si am aflat. Apoi, Tantieni, matusa mea, mi-a daruit Ofrandele lui, traduse in germana intr-o editie de dupa primul razboi mondial. Dupa ce i-am citit cartea, ma duceam si eu in fata pomului in pelerinaj. Nu mai era doar un pom. Pentru mine capatase o cu totul alta dimensiune. Ma opream in fata lui si incercam sa deosebesc trasaturi. Scoarta lui nu era ca a altor stejari. Aveam impresia din ce in ce mai puternica, mi se parea ca vad scrijelit sau crescind din scoarta un chip. Iar chipul nu putea fi decit al lui Rabindranath Tagore.

Pe parcursul anilor, de mai multe ori am vazut mizgalita bucata de marmura cu inscriptii antisemite in culori vii. Ultima data intr-un verde inchis. Ingrijitorii parcurilor se straduiau de fiecare data sa indeparteze cuvintele de ocara scrise pe piatra nobila, dar de fiecare data mai raminea cite o litera, cite o linie, o umbra de culoare care intina marmura, ceva care facea sa paleasca frumusetea pietrei, frumusetea gindului acelor oameni care-l pretuiesc pe scriitorul indian.
Abia atunci mi-am dat seama ca exista oameni care, cind vad scris undeva cuvintul „Rabin“ se irita, izbucnesc, iar, unii, considerindu-l periculos sau jignitor, simt nevoia sa-l indeparteze. Il urasc, pur si simplu. Isi dau friu liber sentimentelor antisemite.
Asa a devenit Rabindranath Tagore, in parcul Herastrau, evreu.

septembrie 2002, martie 2004

 
 
 
Cele mai citite articole
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
Speranța lucidă a Bucureștilor
Educaţia – o piatră de încercare
FILM. Cannes 2012: Cristian Mungiu, în cărţi, la mijlocul competiţiei
Fără epic (II)
Cele mai comentate articole
Speranța lucidă a Bucureștilor
„Marius Oprea se va întoarce la IICCMER“
BIFURCAŢII. Absolvenţii
Fără epic (II)
SOFTUL ROMÂN. RA-RA-RAPIŢA, MOFT!
Cele mai recente comentarii
Codruta CRETULESCU ?
iată câteva lucruri care nu-mi plac
Raspunsuri
Felicitări
Marius Oprea
 
Parteneri observator cultural
Artline Editura Litera Incubatorul de condeie Teatrul Tineretului din Piatra Neamt Modernism Liternet Regizor Caut Piesa
 
filarmonica george enescu ONB Radio Romania Muzical Radio France International Romania Muzeul Ţăranului Român Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural
 
Uniunea Artistilor Plastici Elite Art Gallery Fundatia Culturala Greaca Comunitate foto Infocarte Cartier Reteaua literara
 
Godot Cafe-teatru bookiseala.ro Institutul Cultural Roman Dana Art Gallery Senso TV vreaubilet ro hoteluri
 
Business Edu LicArt Şcoala Micile Vedete Corporate Image International Experimental Engraving Biennial Gazduire