Cum au murit soţii Ceauşescu

Autor: Iulia POPOVICI | Categoria: Arte | 1 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

„Sînt adeptul procedurilor juridice legale. Cu toate acestea, conştiinţa mea tăcea, indiferentă. Nu sînt partizanul pedepsei cu moartea. Totuşi, brutalitatea metodelor nu mi-a lezat gusturile. Sentimentul difuz că ar trebui, totuşi, să existe ceva, în această comedie diletantă şi de o ilegalitate strigătoare la cer, faţă de care ar trebui să obiectez, dar faţă de care nu am nimic împotrivă, respectiv, că ar trebui să existe în mine încă o persoană, una care să militeze pentru respectarea legii, care să fie umană, să protesteze împotriva indiferenţei mele morale şi a lipsei de pretenţii estetice, dar o asemenea persoană nu există, deci sentimentul acesta difuz a generat un vid ciudat.“ – Péter Nádas, Crima din Ajunul Crăciunului.

Pentru orice trăitor pe meleagurile României, la vîrstă conştientă în 1989, caseta de o oră, difuzată de Televiziunea Naţională într-o zi de Crăciun revoluţionar, face parte din istoria personală. Nu era un montaj, procesul lui Nicolae şi Elena Ceauşescu ar umili, prin celeritate, orice instanţă locală contemporană: a durat un singur ceas. Trăitorii pe meleagurile Bucureştiului în zilele de 10 şi 11 decembrie 2009 au putut (re)vizita această bucată de istorie la Teatrul Odeon, într-o reconstituire teatrală, la scară 1:1, a sus-numitului proces (sau, mai exact, a casetei care l-a imortalizat).

Deci, o reconstituire, reenactement, reconstrucţie: „RECONSTITUÍ, reconstítui, vb. IV. Tranz. 1. A constitui din nou, a reface un lucru întreg; a recompune. n Fig. A reface din memorie; a evoca, a reconstitui. n (Lingv.) A reface forma aproximativă a unui cuvînt neatestat dintr-o limbă, pe baza comparaţiei dintre formele existente în limbile înrudite; a reconstrui. 2. (Jur.) A restabili la faţa locului condiţiile în care s-a petrecut o infracţiune. 3. A reface fără modificări un edificiu sau o operă de artă, în desen sau în spaţiu, pe bază de fragmente sau de documente“ (DEX, ediţia 1998).

Care dintre aceste definiţii să se aplice mai curînd întreprinderii internaţionale arătate nouă pe scena Odeonului?

Doar o înscenare

Elveţianul Milo Rau, fondatorul Institutului Internaţional pentru Crimă Politică, a avut caseta şi a privit-o bine; i-a ales pe actorii Constantin Cojocaru şi Victoria Cociaş în cuplul dictatorial, le-a dat costume identice celor originale şi machiajul corespunzător; Mircea Rusu joacă rolul generalului Gică Popa, şeful completului de judecată, Alex Mihăescu – pe cel al avocatului apărării, Eugen Cristian Motriuc e procurorul republicii etc. Există şi lambriurile întunecate, şi mesele mizerabile, şi soldaţii înarmaţi, ba chiar şi uşa (care, după cum remarcă, într-un eseu, Péter Nádas, pe înregistrare nu se vede). Mai ales, există cuvintele: „Aţi spus că cei 400.000 de dolari din conturile din Elveţia n-au existat şi nu există. Dar dacă, totuşi, există, sînteţi de acord ca ei să ajungă la poporul român?“, cîntarele de aur cu care Zoe cîntărea carnea de import („Carnea românească nu e bună?“) şi „Nu răspund decît în faţa Marii Adunări Naţionale“. E o refacere, fără modificări, a unei „opere de artă“ de linşaj cu mantie juridică, restabilind, departe de locul în care s-a petrecut, condiţiile în care a avut loc o infracţiune.

Spectacolul se deschide cu un montaj video (un set de interviuri cu participanţi la Revoluţie şi la „evenimentele“ de la Tîrgovişte) care nu documentează, ci, la rîndu-i, reconstituie: Mircea Rusu îi dă chip şi voce lui Ion Caramitru, Victoria Cociaş – Anei Blandiana, Constantin Drăgănescu „e“ generalul Stănculescu etc. (un mare absent e Ion Iliescu). Metoda reconstituirii goleşte de efect introducerea imaginilor de arhivă (pentru necunoscători, e imposibil de stabilit legătura dintre Mircea Rusu şi Caramitru cel din vremea lui „Mircea, fă-te că lucrezi“, dintre Stănculescu cel real şi Stănculescu-Drăgănescu), iar spre deosebire de faimoasa înregistrare, reconstituirea procesului privilegiază o perspectivă unidirecţionată. Generalul Popa e doar o voce şi o spinare – masa completului militar e plasată cu spatele la public, iar cea a procurorului şi avocatului, perpendicular cu avanscena, oferind, deci, privirii exclusiv profiluri. În mod evident, aşa cum arată acum, acest spectacol îşi poate cu greu găsi publicul de care are nevoie printre cei care cunosc deja sinopsisul, ale cărui prime fraze ar putea fi: „Dragi telespectatori, aşa cum am anunţat, Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena au fost reţinuţi de grupuri de cetăţeni şi armată în timp ce încercau să fugă din ţară“.

Pentru cineva care a văzut înregistrarea în contextul ei istoric, repetarea experienţei are un singur punct comun cu perspectiva virgină, datată 1999, a lui Péter Nádas: „o experienţă senzorială distrugătoare“, odată cu care „ducem cu noi, în mileniul următor, logica dictaturilor“. Ultimele ore ale lui Ceauşescu reconstituie nu un cuvînt, ci o întreagă limbă „neatestată istoric“, cea a dictaturii, reconvertite în scopul legitimării unui nou regim. Dar asta o face fiecare nouă vizionare a casetei originale. Live, satisfacţii estetice ori intelectuale le poate oferi doar celor pentru care „Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena“ n-au existat niciodată alive.

Articole in legatura: Procesul Ceauşescu

Recomanda articolul prin:

Etichete: Ultimele ore Ceauşescu

Comentarii utilizatori

regretAlcazar - Sambata, 26 Decembrie 2009, 02:09

Dupa linsajul juridic de la Targoviste, sotii Ceausescu, oricat de vinovati vor fi fost, puteau fi lasati sa putrezeasca in pace. Un grup de ahtiati de publicitate si de ratati au injghebat o piesa pe cat de inutila, pe atat de ridicola. Mai mult decat prostia lor, m-a indignat afirmatia Iuliei Popovici despre "cantarele de aur cu care Zoe cantarea carnea de import ("carnea romaneasca nu e buna?")" Acum, cand tara e la pamant si totul se importa, cuvintele Iuliei Popovici sunt o adevarata batjocura la adresa romanilor.
Stimata doamna, nu Zoe Ceausescu, ci Elena Basescu, Elena Udrea, Sorina Placinta, Roberta Anastase si tot curvasaretul post-decembrist au prabusit Romania. Asta nu va indigneaza?
Cu un imens regret pentru inalta tinuta a "Observatorului cultural", pe care il pretuiesc, nu pot sa va spun decat: Hai sictir!