OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In urma cu citeva luni am luat masa cu un cuplu de tineri universitari de la Viena – ea romanca, el austriac, extrem de simpatici si de interesati de ce se (mai) intimpla prin peisajul cultural romanesc. Dupa citeva replici de tatonare despre vreme si meniul restaurantului, ea si-a luat inima in dinti si mi-a spus, pe un ton precaut, ca si cind nu ar fi vrut cumva sa ma jigneasca: „Am auzit despre tine ca esti feminista“. Amuzata, am confirmat. Amindoi au continuat, extrem de curiosi: „Si cum e?? Cum e sa fii feminista in Romania??“.
Intimplarea mi-a revenit in minte citind dezbaterea din numarul 240 al Observatorului… despre starea feminismului romanesc. Nu cred ca am nici acum, cum nu am avut nici in acel moment, un raspuns persuasiv, de tip reteta, pentru aceasta intrebare. Dupa cum nu as putea propune un astfel de raspuns nici pentru alte intrebari „grele“, la fel de generice, care m-ar putea viza, de tipul: Cum e sa fii tinar/a in Romania? Cum e sa fii profesor/profesoara in Romania? Cum e sa fii barbat/femeie in Romania? De ce?

In primul rind, pentru ca nu vad deosebirea dintre ele. Pentru mine, ca subiect generic, purtator a nenumarate alte determinatii, „a fi feminista“ a iesit din sfera exoticului pentru a deveni o eticheta normala, fireasca, aidoma celorlalte. Pina cind noi, cei/cele care am acceptat aceasta denumire ca pe o latura clara, armonioasa, a propriei identitati, nu o vom percepe ca pe un fenomen normal, nu ne putem astepta ca „ceilalti/celelalte“ sa reactioneze pozitiv la auzul ei.
Evident ca nu sint atit de idealista sau naiva incit sa cred ca voi gasi, la ora actuala, in Romania, multi oameni care sa impartaseasca aceste idei. Sint convinsa ca, pentru cei carora termenul ca atare le spune totusi ceva (probabil, celor mai multi romani termenul le suna la fel de strain si gol ca si cel, mult vehiculat, dar la fel de indepartat sau amenintator, de „integrare europeana“), el rezoneaza ciudat si strident, daca nu chiar primejdios. S-au dat deja, chiar in grupajul realizat de Observator…, mai multe exemple. Voi adauga unul personal, aproape amuzant, daca nu ar fi trist.

Acum citeva luni a rulat in cinematografe un film canadian destul de mediatizat, intitulat Invaziile barbare. Afisul filmului, voit provocator, infatisa un dos uman dezgolit, linga care tronau mai multe adjective, menite a descrie, chipurile, continutul filmului. Printre cele care mi-au retinut atentia se numarau: „maoist“, „pervers“, „feminist“. Marturisesc ca am comis si eu aceeasi greseala ca si prietenii mei austrieci: am mers la film pentru ca am vrut sa vad si eu cum arata un film declarat feminist (!). Evident ca nu avea (aproape) nici o legatura cu feminismul – doua personaje feminine secundare, care practicau intensiv amorul liber, pronuntau, cred ca o singura data, termenul, intr-o combinatie gen „trotkist-structuralist-feminist“. In acest caz, eticheta „feminist“ nu facea decit, intr-o logica absurda, sa „vinda“ continutul filmului (in cel mai bun caz, existentialist-filozofic) drept ceva incendiar, interzis, secret. Astfel am realizat ca un lucru bun pentru feminism – cel putin in spatiul nostru – ar fi sa se banalizeze, sa intre in firescul si normalul lucrurilor. Si iarasi ma intorc si ma intreb: care normal?! Care firesc?!

Cele mai multe analize serioase pe care le-am citit la adresa feminismului din Romania – incluzindu-le aici si pe cele din Observator… – depling – si pe buna dreptate – lipsurile acestuia. Care nu sint putine, nici nesemnificative. Dar, pe de alta parte, daca comparam dezvoltarea feminismului din Romania cu situatia din 1989, cind exista doar un mare loc gol in aceasta privinta, cred ca nu sint multe domenii care au progresat atit de rapid si de armonios. Poate ca una din explicatii (ironica) ar fi tocmai aceea ca, neexistind prea multe recompense pentru oportunisti, in acest domeniu nu au aparut prea multe personaje de carton. Asa-numitul „feminism room-service“, cum il numeste Mihaela Miroiu, e totusi subtire, daca il comparam cu realizarile profesioniste din domeniu – si mai ales daca il comparam cu imensa cantitate de impostura din alte domenii, mult mai prizate si mai atractive. La urma urmei, cine isi atirna de git, de buna voie, o eticheta atit de compromitatoare cum e cea de „feminist/a“, care in anul de gratie 2004 mai poate fi considerata sinonima cu „pervers/a“?!

Totusi, orice analiza serioasa trebuie sa ia in calcul si partea „plina“ a paharului. Nu voi insista aici asupra acelor realizari deja mentionate in grupajul din Observator… si care sint deja cunoscute: programele nivel master de studii de gen (care in prezent sint patru, nu doua sau trei – din cite stiu, exista astfel de programe la Bucuresti, Timisoara, Cluj si Iasi –, ultimul confruntindu-se cu unele probleme, dar care totusi functioneaza), programele editoriale din aceleasi orase – Bucuresti, Iasi, Cluj –, respectiv organizatiile non-guvernamentale care desfasoara proiecte in acest sens (as adauga la lista oricum bogata organizatia Artemis din Cluj, cu o activitate extrem de intensa in domeniul violentei domestice).
As vrea sa invoc suplimentar, in sprijinul spuselor mele, doua exemple semnificative (mi se va ierta, poate, faptul ca sint personale – dar nu ne invata tocmai feminismul ca ceea ce este personal este – sau poate deveni – politic?), mai putin cunoscute, din „istoria la feminin“ a feminismului post-decembrist. Primul este un proiect initiat acum doi ani impreuna cu Theodora Vacarescu si George Popescu de la Universitatea Bucuresti, care isi propune sa faciliteze cunoasterea si colaborarea tinerelor si tinerilor interesati de domeniul „studiilor de gen“ – titulatura sub care s-a consacrat in lumea academica feminismul.

Proiectul, intitulat gendeRomania, a realizat deja doua intilniri, una in forma unui workshop national, desfasurat in mai 2003 la Bucuresti, cealalta sub forma unei conferinte internationale organizate in acest an la Cluj. Un site web (www.genderomania.ro) si un volum in pregatire, care va aparea la sfirsitul anului la Editura Limes, sint deocamdata rezultatele „palpabile“ ale proiectului. Un altul, cel putin la fel de important, este constituirea unei retele (in)formale de tineri si tinere deja formati in acest domeniu, atit din domeniul academic, cit si din sfera societatii civile. Numarul, pregatirea si potentialul lor sint impresionante.
Un alt exemplu, de data aceasta „doar“ din sfera universitara, il reprezinta un numar special al revistei on-line Journal for the Study of Religions and Ideologies (numarul 6/iarna 2003), dedicat temei Gen si/in ideologii. Calitatea textelor cuprinse in acest numar – multe dintre ele scrise de cercetatoare si cercetatori din Romania – arata tocmai potentialul despre care vorbeam anterior. De altfel, este semnificativ faptul ca JSRI (http://hiphi.ubbcluj.ro/JSRI) este prima revista din Romania inclusa in bazele de date The Arts &Humanities Citation Index si Current Contents/Arts &Humanities ale Institutului pentru Stiinta Informarii din Philadelphia. Daca mai era nevoie de demonstrat, cercetarea feminista din Romania – atita cita este – se situeaza la standardele internationale la care viata noastra cotidiana (si uneori academica) mai tinjeste inca.

Vor fi, poate, destui care vor spune: si, asta-i tot?! Voi replica doar: celor care li se pare prea putin, sa faca mai mult. Daca ne complacem sa raminem intr-o logica a nemultumirii si a auto-compatimirii, vom rata sa ne bucuram de acele lucruri – poate putine, dar pozitive – care reprezinta punctul de plecare, gura de aer pentru pasul urmator. Daca am dat aceste exemple (si mai stiu destule, doar ca le pastrez pentru alte numere din Observator…), nu am facut-o pentru ca as vrea ca ele sa fie considerate exceptionale. Dimpotriva. Pentru mine, ele arata ca feminismul poate conota, intr-o lume denuntat „nebuna“, o anumita stare de normalitate. Si asta nu doar in sensul de „banalitate“, ci si in sensul implicit al termenului de „norma“, de normativ: cel care ordoneaza si descopera lucrurile in firescul lor.