OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

O duminică însorită de primăvară. Cerul senin, copacii în floare şi aerul răcoros ne invitau parcă să ieşim din casă. Cum aflaserăm de mai vechea iniţiativă a Muzeului Ţăranului Român de a organiza în casa lui Udrişte Năsturel, cumnat şi sfătuitor de taină al domnitorului Matei Basarab, un Muzeu al Boierului Român, ne-am gîndit să mergem pînă la Hereşti, un sat situat la confluenţa Dîmboviţei cu Argeşul. Ce-i drept, acum cîţiva ani mai făcuserăm o excursie prin aceste locuri şi aflaserăm conacul logofătului cărturar complet abandonat, deşi, după cum ne-au informat atunci localnicii, pînă în 1989 funcţionase ca muzeu. Oricum, de data aceasta nu am mai putut ajunge, din cauza drumurilor pline de hîrtoape.

Despre bisericile ridicate de Matei Basarab în această zonă a ţării scria Iorga în Istoria Bisericii Româneşti1 astfel: „Apoi, la ţară, pe cîmpul luptei de la Călugăreni, la care va fi luat parte şi el, în tinereţă, Matei orîndui să se facă o biserică, chiar lîngă zidul unde s-a hotărît norocul; nimic n-a mai rămas însă din ea. În margenea unuia din lacurile judeţului Ilfov, răsări prin jertfa lui de bani mănăstirea Căldăruşanilor, care-i poartă încă inscripţia de amintire. Tot în şes, la Plătăreşti, ctitoria lui se păstrează încă; alt mucenic ostaş, Sf. Mercurie, are aici hramul. [...] La «Negoieşti, pre apa Argeşului», se aminteşte iarăşi o mănăstire a lui Matei; satul se află în judeţul Argeş2, dar pînă acum n-avem ştiri precise asupra bisericii de acolo, care-şi va fi pierdut chiliile călugărilor dispăruţi“.

Despre biserica din Negoeşti vorbesc şi vechile cronici, o menţionează autorul Letopiseţului cantacuzinesc alături de cele mai de seamă ctitorii munteneşti ale lui Matei Basarab: „Şi în domniia lui arătat-au multă milostenie pre la creştini. Şi au făcut multe mănăstiri şi biserici: o mănăstire la Slobozia3 lui Enache, şi o biserică la pod la Călugăreni, şi mănăstirea ot Căldăruşani [...], la Sadova, o mănăstire [...] o mănăstire la Negoeşti pre apa Argeşului, şi la Plătăreşti o mănăstire“4, iar informaţia este preluată întocmai în scrierea atribuită lui Axinte Uricariul5.

Acum ferestrele sînt total lipsite de ornamentele în piatră, doar pe faţadă, în partea superioară şi pe lateralele uşii de intrare în biserică, se mai păstează stucaturile cu modele geometrice şi capitelurile de inspiraţie neoclasică.

Că nu există bani pentru terminarea lucrărilor de reabilitare a bisericii poate fi de înţeles. Dar cu greu poţi pricepe cum de curtea bisericii este năpădită de gunoaie menajere şi de moloz, care, alături de cîrdurile de ciori ce se odihnesc în copacii din faţa fostelor chilii şi de pisicile şi cîinii scăpaţi de prin gospodării, dau întregului complex un aer lugubru.

Însă lucrul care te şochează cel mai mult este vechiul cimitir al satului situat în apropierea zidurilor ruinate ale mînăstirii. Şi aici domină gunoaiele, iar de micile cruci de piatră sînt priponite vacile care, în tovărăşia suratelor capre, pasc smocurile de iarbă ce cresc pe morminte. Aşa că pungilor de plastic şi bălăriilor li se adaugă balegile. Să fie oare locul lor pe lîngă cruci, în loc de flori? Să-şi fi uitat sătenii din Negoeşti bunicii şi, odată cu ei, tradiţiile? Iar preotul din sat mai trece oare pe la biserică, de nu vede jalnica stare în care a decăzut?

Trebuie că Negoeştii i-au fost dragi lui Matei de vreme ce în conacul adăpostit în incinta mînăstirii se retrăgea împreună cu doamna sa Elina, ca să se odihnească.

–––––––––––––

1. Editura 100+1 Gramar, Bucureşti, 1995, vol. 1, pp. 286-287.

2. Actualmente în judeţul Călăraşi.

3. Biserica (1634) a căzut la cutremurul din 1838.

4. Cronicari munteni, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1961, vol. 1, p. 155.

5. Cronica Paralelă a Ţării Româneşti şi a Moldovei, Editura Minerva, Bucureşti, 1974, vol. II, p. 25.