OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Alegerile şi votul – o lecţie de cultură civică la o clasă a VII-a. Folosindu-mă de Constituţia României (modificată în 2003), încerc să-mi învăţ elevii anumite lucruri: Ce este partidul? Cum şi cînd votăm? După elaborarea „demersului didactic“, „alegerea strategiei“ şi „formularea obiectivelor cognitive“, cu gîndul la „obiectivul formativ“ al disciplinei Cultură civică, procesul instructiv-educativ începe:

art. 34 – dreptul la vot; art. 35 – dreptul de a fi ales; art. 37 – dreptul la asociere; art. 39 – camerele sînt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

Pentru că „formarea de competenţe“ e scopul oricărui demers didactic, ne organizăm frumos pe echipe, formăm partide în vederea unei viitoare campanii electorale şi a primului tur de scrutin. Unii propun alegătorilor un program antidiscriminare, alţii, un program pentru eliminarea pericolului obezităţii.

Au steaguri, ideologii, program concret de măsuri. Doar vor să ajungă la guvernare… Au şi candidaţi la locale. Ajungem şi în campanie. Partidul, prin membrii săi de bază (activişti înfocaţi, se înţelege), ba promit cereale, ba prime şi ajutoare. Alegătorii, pentru că votează, deci vorbesc, nu stau cuminţi în bănci. Îşi iau la întrebări candidaţii. Activiştii se supără. Alegătorii huiduie. Stop!

Elevii mei nu votează pe 7 iunie 2009. Mă liniştesc. Poate pînă vor împlini 18 ani voi reuşi să şterg din mintea lor (şi a mea) experienţa ultimelor alegeri. Pînă atunci, în drumul spre şcoală, îi mai salut pe domnii de pe banner. Ar trebui să anunţ primăria să îi dea jos?

Nu. Oricum o vor face prin luna mai, pentru că trebuie pus un banner nou. Cu europarlamentari. Apoi, nu strică să ai mereu lîngă tine un candidat senator, un candidat deputat. Te îndeamnă la meditaţii. Cu gîndul la europarlamentare şi la exerciţii de cultură civică, aştept un candidat europarlamentar să strabată uliţele la picior. Preocupat să reprezinte interesele noastre de cetăţeni UE, acolo departe, la Bruxelles, alesul va şti că drumul spre Parlamentul European trece pe uliţele conştiinţei noastre civice. Conştiinţa care nu se formează din maşini luxoase, din muzica ce „sparge“ geamurile şcolii, din fluturaşii sau cu fluturaşii după care aleargă copiii.

Grigore Gafencu reacţionează şi îi trimite o telegramă de protest premierului, nimeni altul decît Nicolae Iorga, profesorul, formatorul de conştiinţe naţionale. Răspunsul lui? „Nu pot da de la o zi la alta moravuri mai bune.“

Au trecut de atunci destui ani. Nimeni nu a putut da moravuri mai bune. „Cîte moravuri din alte vremi, ce educaţie neisprăvită, ce lipsă desăvîrşită de simţ al dreptăţii şi al demnităţii individuale.“ Ne spune Gafencu pentru atunci şi pentru acum.

Se vede treaba că 20 de ani de mici, bere, manele au deformat „marea schimbare“. „Marea trecere“ de la bietele noastre conştiinţe infestate de comunism la conştiinţa civică europeană a celor născuţi în democraţie a fost barată de grătare. Cu gîndul la europarlamentare, mulţi aşteaptă să sfîrîie micii şi fleicuţele.

Sînt optimistă. Copiii pricep mai repede ca adulţii.