OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mary McAleese
Despre Impacare. Iubirea in Haos
Seminarul „John Main“ 1997. Traducere in limba romana, note si postfata de Elena Zamfirescu, Fundatia „Academia Civica“, Bucuresti, 2000, 140 p., f.p.


De ce nu folosesc oamenii religia in scopul ei originar: pentru inaltarea lor sufleteasca si apropierea de cer, ci doar pentru a justifica macelul sufletesc si fizic, perpetuat de zeci de ani? De ce se urasc si se omoara oamenii? De ce iau oamenii cuvintul Domnului in desert? Poate oare meditatia profunda, in spiritul unui crestinism ecumenic, sa aduca pacea in sufletele oamenilor? Poate credinta sincera sa le reaminteasca oamenilor un adevar uitat de ei, si anume ca sint frati?
Sint numai citeva din intrebarile pe care le pune cartea lui Mary McAleese, nu altcineva decit presedinta Irlandei, o crestina luminata si totodata o intelectuala rafinata. Oamenii despre care este vorba in eseul autoarei sint irlandezii. Cei din Irlanda de Nord. Chestiunile arzatoare luate in dezbatere sint invrajbirea spirituala si crimele de neoprit dintre protestantii loialisti ai coroanei britanice si catolicii care-si doresc independenta.
Eseul lui Mary McAleese a fost scris pentru a fi citit in 1997, in cadrul seminarului „John Main“, organizat de Centrul Mondial pentru Meditatie Crestina. John Main a fost un diplomat de origine irlandeza al Coroanei Britanice, care a deprins tainele meditatiei de la un calugar indian, ulterior calugarindu-se el insusi. A descoperit si existenta traditiei crestine a meditatiei, cunoscuta sub denumirea de rugaciune pura.

Autoarea nu incearca sa scrie un tratat teologic pe marginea impacarii intre crestini, ci isi propune mai degraba sa ofere, cu mult patos si o dragoste profunda fata de semeni, pilde ale unor oameni care au ajuns sa cunoasca ceea ce ea numeste iubirea in haos. Care haos este lumea de azi, care ne inconjoara, nu numai la propriu, dar si la figurat. Fie ca povestea relatata de Mary McAleese se desfasoara in Bosnia sau la Auschwitz, ea se intoarce de fiecare data in Irlanda de Nord, spunind parca: iata ca se poate si altfel, iata ca impacarea poate fi atinsa. De ce nu o gasiti si voi, irlandezii mei iubiti, de care ma leaga singele si spiritul de viata?
Aventura nord-irlandezului Brian Keenan, tinut ostatic de catre teroristi libanezi timp de patru ani, batut si umilit, care a gasit – pe calea meditatiei – eliberarea din ura fratricida, este cu totul aparte. „Keenan si-a intors furia si frustrarea spre locul sau de bastina si spre felul specific in care acesta sufoca si ingradea individul, refuzindu-i spatiul necesar cresterii sau schimbarii“ (p. 19). Abia in aceste grele conditii a invatat Keenan sa vorbeasca, cu adevarat, cu Dumnezeu. A cautat astfel cauzele discordiei, a inceput sa traiasca conflictul, sa inteleaga prejudecatile in mijlocul carora a crescut. Abia aici a reusit Keenan sa descopere iubirea adevarata, fata de Dumnezeu si fata de oameni, nu inainte de a incerca sa-i cunoasca si sa-i inteleaga. Sa-i puna pe ei inaintea lui. Asa a cunoscut libertatea, inca de cind se afla inchis de teroristii libanezi.

Dar exemplul cel mai bun este ea insasi, presedinta de azi a Irlandei, care s-a nascut la Belfast, in tensiunea confruntarii. A avut insa darul sa invete si sa simta impacarea, care este in primul rind o impacare cu sine insasi, dar si o dorinta de impacare cu ceilalti. A invatat ca religia si credinta nu trebuie folosite in scopuri meschine, ci in spiritul lor originar. A invatat de la bunica ei paterna sa se roage. De la John Main, sa mediteze. Iar caracterul ei de luptator i-a spus ca are o misiune: aceea de a lupta cu toate mijloacele morale si intelectuale pentru reconcilierea in sinul comunitatii irlandeze.
Este la baza acestui eseu o credinta adinca a lui Mary McAleese, care isi are originile in crestinism, ca omul se poate schimba. Asa cum invataceii lui Iisus Christos l-au urmat si s-au lepadat de cele lumesti, devenind la rindul lor invatatori, la fel cum Maria Magdalena si-a schimbat existenta, asa cum multi necredinciosi au trecut la credinta, tot asa se poate schimba si omul care salasluieste pe meleagurile Irlandei de Nord. Spune Sf. Pavel: „Si sa nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin innoirea mintii“ (p. 85). Excelenta si sensibila traducatoare a volumului, dr. Elena Zamfirescu, contureaza in Postfata rolul jucat de oameni in aceasta reunire intru spirit: „Fiecare dintre noi – ne spune vocea care indeamna la slujirea impacarii – poarta in el un strop din apa care, turnata pe un pamint ars de dogoarea suspiciunii, poate face sa rodeasca iubirea si impacarea“ (p. 132).
Mary McAleese cauta prin eseul ei sa indice calea care sa-i faca pe nord-irlandezi sa iasa din sectarismul luptei lor inguste, sa isi ia ragaz mai multe clipe si sa mediteze asupra faptelor lor, dar mai ales sa gaseasca drumul de a se (re)uni intru prietenie si iubire. De a nu fi condamnati la convietuire, ci bucurosi ca au privilegiul de a trai pe aceleasi meleaguri, indiferent de credinta lor. Nu au invatat inca irlandezii sa se asculte: „Trebuie sa invatam sa ascultam cu adevarat chiar si atunci cind fiecare cuvint pe care il auzim ne arde. Exista o vreme pentru a vorbi si o vreme pentru a tacea“ (p. 33). Nu au invatat inca locuitorii Irlandei de Nord nici „sa dea pina ne doare“, cum spunea Maica Tereza. Exista insa o speranta.