OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Alberto Moravia
Cum sa traiesti cu o sotie necredincioasa, povestiri
traducere din limba italiana
de George Popescu
Grupul Editorial Art, Bucuresti,
2007, 224 p.

Unul dintre subiectele discutate destul de mult in dezbaterile revuistice romanesti este lipsa (nevoia, zic unii) literaturii de consum sau macar a unei literaturi cu mare succes la public. Daca nu putem aduce publicul in biblioteci (cum viseaza, usor bovaric, profesorii) si, mai ales, in librarii (cum si-ar dori, desigur, editorii), atunci sa aducem, nu-i asa, literatura la cititori, oferindu-le ce doresc (de parca ei ar sti acest lucru cu adevarat…). Si incercari au fost destule, mai ales pe drumuri facile si batatorite, dar cu o marja de siguranta destul de mare. Si, cum se intimpla de obicei, cel care a reusit cel mai bine a fost tot un prozator adevarat, Mircea Cartarescu, dar si un poet trecut de mult de virsta cititorilor sai de azi, Emil Brumaru. in rest, iluzii si marketing.

De curind, a aparut la Editura Art volumul de povestiri intitulat Cum sa traiesti cu o sotie necredincioasa (in traducerea profesorului George Popescu) al scriitorului italian Alberto Moravia. Scriere de maturitate, intitulata, in original, Vila de vineri, dupa povestirea care deschide volumul (si care a fost ecranizata ulterior), aceasta este ultima opera antuma a autorului italian, publicata chiar in anul mortii sale (1990) la celebra Editura Bompiani si contine 16 proze de dimensiuni variabile. Figura publica in Italia postbelica, prieten apropiat al incomodului Pier Paolo Pasolini, tradus in majoritatea limbilor europene, cu numeroase scrieri ale sale ecranizate in pelicule memorabile de catre regizori ca Bernardo Bertolucci, Jean-Luc Godard, Vittorio de Sica, Luchino Visconti etc., Alberto Moravia reprezinta foarte bine modelul scriitorului de succes.

Un model complex al celei mai vechi relatii pamintene
Ceea ce uneste povestirile din volum este tema, care nu este iubirea – cu atit mai putin sexul, despre care vine vorba doar tangential –, si nici cuplul, asa cum s-ar putea crede la o lectura aleatorie, ci relatia care se poate stabili intre un barbat si o femeie, analizata nu in adincimea ei psihologica, ci prin diferite exemple care construiesc morfologia complexa a acestei relatii, cu toate valentele pe care le poate capata. Astfel, cartea ar putea fi citita si ca un roman caleidoscopic, de tip puzzle, in care fiecare piesa are autonomie si semnificatie proprii, dar, odata alaturate, toate aceste piese sint capabile sa construiasca un model mai amplu si complex al celei mai vechi relatii pamintene. De altfel, o mare parte din scrierile lui Moravia (incepind cu romanul Indiferentii, continuind cu Mascarada, Dispretul sau Voyeurul si pina la volumul de fata) sint construite in jurul acestei teme, abordata din unghiuri diferite.

Cit despre frumusetea povestirilor, ea deriva mai ales din caracterul inedit si extraordinar al naratiunii si, mai ales, al rezolvarilor narative, care surprind atunci cind nu descumpanesc: un sot care isi iubeste sotia, fara sa o doreasca insa, si accepta ca aceasta sa-si petreaca weekendul la vila amantului, desi el sufera in tot acest timp. De aici lucrurile evolueaza neasteptat (Vila de vineri); un barbat accepta sa ia in masina o femeie gravida care facea autostopul si constata, dupa un timp, ca aceasta era asistenta cu care facuse dragoste intr-o noapte, pe cind era internat in spital, dar pe care nu reusise sa o vada bine atunci din cauza intunericului (Pe autostrada); un sot banuieste ca intre sotie si asociatul sau exista mai mult decit o relatie de prietenie si chiar ii vede, intr-o seara, sarutindu-se in apartamentul lor, dupa care decide sa vina acasa cu o prostituata pentru a se razbuna. Ceea ce si face, doar ca isi gaseste sotia singura si, in toiul explicatiilor, aceasta il convinge ca privise pe o alta fereastra, caci la etajul la care locuiau existau numai usi-ferestre si totul se termina aici (Dar usa-geam nu e fereastra) etc.

Moravia se joaca adesea cu cititorul si sub aspectul simplu, chiar saracacios, al stilului putem decela rafinamentul unui scriitor sigur pe arta sa. Si acest rafinament transpare si din varietatea schemelor narative, din situatiile complexe, uneori chiar stranii in care sint propulsati El si Ea, indiferent de numele purtate. Este o regie fina care se schimba permanent, contribuind, in definitiv, la constructia, prin acumulare, a unui model omenesc, prea omenesc. Caci, desi majoritatea povestilor prezentate nu sint obisnuite, nu sint extrase din banalul cotidian, din viata de zi cu zi (o alta obsesie recenta), desi ai senzatia ca s-ar putea intimpla oricind, ele devin reprezentative si sint capabile sa formeze impreuna acel model despre care vorbeam mai sus, capatind un caracter de generalitate profund uman. Cu alte cuvinte, Moravia normeaza exceptionalul, conferind aspectul de universalitate unor situatii particulare.

Stiinta povestirii si frumusetea stranie a povestilor
Nu stiu daca profetia lui Borges, conform careia prozele scurte si povestirile vor constitui punctul de atractie maxim in secolul in care deja ne-am instalat, este una corecta, avind in vedere succesul tot mai mare al romanelor (fie ele si de dimensiuni restrinse), dar, cu siguranta, prozele lui Alberto Moravia constituie un exemplu de literatura care imbina succesul formulei cu perfectiunea si acuratetea artistica. Desi Moravia nu este nici Italo Calvino, nici Umberto Eco, succesul sau vine din stiinta povestirii, din simplitatea aparenta a stilului, dar si din frumusetea stranie a povestilor, care ajuta aceste proze sa nu cada niciodata in stereotipiile literaturii de consum.