Nr. 745 din 24.10.2014

On-line - actualitate
Monografie
Focus
Editorial
Actualitate
Opinii
Inedit
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Critica literara
Memorii
Arte
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2005   |   Iunie   |   Numarul 273   |   Cum se citeste acum proza optzecista la Facultatea de Litere

Cum se citeste acum proza optzecista la Facultatea de Litere

Autor: Adina DINIŢOIU | Categoria: Opinii | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Aceste citeva consideratii sint inspirate de analizele de text din proza optzecista, pe care le-am realizat cu studentii de la Litere, in cadrul unui seminar. Erau pe lista propunerilor titluri de Mircea Nedelciu si alte texte de proza scurta extrase din antologia Generatia ’80 in proza scurta, intocmita de Gheorghe Craciun si Viorel Marineasa (Editura Paralela 45, 1998), texte semnate de nume importante precum Mircea Cartarescu, Gheorghe Craciun, Alexandru Vlad s.a. Reactiile studentilor de acum au fost pentru mine surprinzatoare, eu terminind facultatea cu vreo trei-patru ani in urma, intr-o vreme cind literatura optzecista era foarte prizata (informal) in cercurile studentesti, chiar daca nu i se consacrau multe cursuri. Acum ea incepe deja – in masura in care o vedem ca literatura de grup/generatie, excluzind evolutiile individuale (Mircea Cartarescu, Mircea Nedelciu, Gheorghe Craciun) – sa se confrunte cu proba timpului.

E o literatura, pare-se, a unui context politic dat si a unor experimente formale iesite din mainstream. In situatia in care vorbim astazi de o „literatura a tinerilor“ – aflata in plina afirmare/ disputa – si in situatia in care membri ai numitei generatii ’80 ocupa astazi catedre universitare importante si deci o pozitie „tare“ in crearea canonului universitar, e bine de vazut cum sint cititi ei de studentii de la Litere.

- Studentii nu mai au astazi nici un fel de legatura cu referentul acestui „microrealism“
O prima remarca de receptare „studenteasca“ e legata de contextualizare si de lansarea conceptului de postmodernism romanesc. Adica, in punctul de plecare, genul acesta de proza scurta – „microrealism“ si/sau aluzii textuale – pare neatractiv in sine, citeodata monoton, alteori descurajant. Povestirile din anii ’80, desi practic coincid cu „inceputurile“ postmodernismului romanesc, au capatat deja o patina a timpului, care se cere glosata. Studentii nu mai au astazi (eu inca pastrez minime amintiri dinainte de ’89) nici un fel de legatura cu referentul acestui „microrealism“, iar jocul textual dublu (cu cititorul si cu cenzorul), destul de putin evident astazi (ca, probabil, si atunci), ingreuneaza lectura, intr-o epoca in care nu mai e loc si timp pentru dedesubturi. In ce priveste cochetaria cu textualismul – soi de debuseu in contextul politic al anilor ’80 –, faceam observatia ca acest tip de scriitura a trecut intr-un plan secund si, oricum, nu s-a bucurat niciodata de popularitate printre cititori.

Asa cum in literatura franceza (de unde provine modelul textualist) de astazi a disparut interesul formal in favoarea subiectelor vandabile, comerciale si a de-nudarii mesajului – tot astfel s-a intimplat si la noi, intr-o economie de piata a cartii. Proza antologata de Gh. Craciun si V. Marineasa nu pare a face fata concurentei de piata. Virtuozitatea formala, chiar si tehnicile de interpelare a cititorului, tinut treaz, nu se vind prea bine. Cititorul acesta, „stapinul nostru“, nu prea mai vrea sa se manifeste social prin literatura, ci, dimpotriva, parca ar prefera sa se abstraga cotidianului. Asa ca proza fictionala, constructiile imaginare ale lui Mircea Cartarescu au o cota buna la bursa de valori. Din pacate, virtuozitatea lui Nedelciu nu are acelasi succes, o proza minunata precum Provocare in stil Moreno se incurca singura in propria armura metatextuala, care preseaza miezul plin de vibratie.

In schimb, DEX 305 a fost simtit ca plin de savoare, iata, inteligenta artistica, umorul, fie si textual, jocurile de cuvinte sint mereu nepretuite pe linga cititorul literat si nu numai (rebusist, de ce nu?). Mai putin explicitarile, care inlatura (vrind s-o sublinieze) magia lingvistica: „Dar noi nu stim exact cum e lumea DEX-ului si nici de ce s-a intimplat ca la pagina 305 sa fie tiparite tocmai acele cuvinte cu initiala e. Nici folosindu-le in prezenta poveste nu ne-am lamurit mai mult“ (DEX 305)! O deconspirare careia cititorul i se opune instinctiv, pentru ca, e simplu, e vorba ca povestea sa-si seduca cititorul si sigur se va si vinde. Am spus si cuvintul-cheie: poveste. Mai mult ca oricind, ea trece in prim-plan, nuda, puternica, vie. Cu cit mai putine accesorii, desi unele continua sa placa, precum jocurile de cuvinte sau chiar imaginile poetice rafinate, senzuale, de virtuozitate stilistica, ca la Gh. Craciun, in Doboritura de vint:

„Tulpini de brad fag si stejar. Alunisuri. Desisuri. Ramuri groase subtiri noduroase si drepte. Pamint cu frunze muschi ferigi si rugi de mure. Frunzisuri mari bogate rotunjite rarite. Crapaturi adincimi netezimi. Arcuiri mladieri. Pietre si pietricele ascutite marunte slefuite rotunde. Cer printre crengi printre frunze sub frunze pe virfuri. Umezeala si apa stropi bule picaturi. Straluciri si sclipiri si luciri. Frunze mari frunze mici frunze late in dunga. Vint jos si sus in jur si imprejur. Lumina departe aproape acolo aici sub deasupra“ – ei, ce spuneti? Sau, cum intuieste Alexandru Vlad in Drumul spre Polul Sud: „O sa incep cu o imagine, ca sa va seduc. Doar imaginile au putere. Cuvintele incep sa reverbereze silentios – primul stadiu al uitarii, sentimentele se aliaza confuz si pina la urma se dovedesc neasteptat de sarace in nuante [...]. Imaginea insa e mai rezistenta si prolifica – atunci cind presimte ca moare se desface in variante, in variatiuni pe aceeasi tema“. Si, dincolo de orice formalisme, resuscitarea naratiunii, de care vorbim in postmodernitatea strict contemporana.

Daca „inceputurile“ postmodernismului romanesc sint legate de rezistenta prin scris, subminarea prin text a politicului, de jocul la doua miini, de revendicarea polemica a realismului minimalist si de formula prozei scurte cu actiune imediata, acum ce recuperam la lectura din toate acestea? Deocamdata, putem raspunde: tehnicile dialogice, de interpelare a cititorului, virtuozitatea pe spatii mici, realismul „mic“ si evocator de epoca, inteligenta artistica si, neaparat, acolo unde este, povestea. Ca la mai sus-pomenitul Nedelciu, in proza caruia trebuie sa desfacem mai intii foile metadiscursive...
Istoricizati, ca miscare, ca rezistenta, ca generatie, „tinerii“ optzecisti (aflati mai deunazi in conflict de prestigiu cu cei mai „batrini“), iata, nu mai sint tineri si trec in istoriile literare. Vor ramine oare numai destinele individuale?

 
 
 
Cele mai citite articole
Adversarul lui Victor Ponta: PSD
Idealuri în descompunere
Despre Klaus Iohannis, Republică şi calmul valorilor
Cehov (+1904) la 2014
Viorel Hrebenciuc, PSD şi alegerile prezidenţiale
Cele mai comentate articole
Idealuri în descompunere
Adversarul lui Victor Ponta: PSD
Viorel Hrebenciuc, PSD şi alegerile prezidenţiale
Cehov (+1904) la 2014
Lublin. Identităţi, colective și artă românească
Cele mai recente comentarii
Actiunile justitiei
SĂ N-O (mai) BĂLMĂJEASCĂ
Apreciere
@van kiparos
"Idealuri in descompunere"
 
Parteneri observator cultural
FNT