OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De peste tot, din ziare, din romane si poezii, de la televizor, de pe zidurile acoperite cu graffiti, din reclame si oferte, din spectacolele fashion parades, de pe Internet si de pe site-uri, din filme si din manifestarile underground: acelasi adevar care ne asalteaza simturile si constiinta: lumea de azi este o lume vicioasa, viciata, vecina cu nebunia, traindu-si cu disperare placerile, asteptindu-si cu nepasare mintuirea.
Prin tot ceea ce spune si face, aceasta lume pare sa-si joace ultima carte. Ultima sansa. Iar noi ii facem jocul, traim ca si cum ne-am juca, ne jucam ca si cum am trai, nu mai avem timp sa ne gindim la ceea ce sintem si vrem sa fim. Este aceasta lumea postmoderna, „postumana“, postistorica, prezenteista despre care vorbesc filozofii zilei? Este aceasta lume postmoderna o lume prescrisa, postscrisa, „prost scrisa“? Este destinul nostru de oameni postmoderni o entitate defectiva de morala, este el rezultatul unei alte morale, inevitabile, ce pune in miscare valori provizorii, pasagere, predictibile, preformatate?

E inutil sa punem aceste intrebari lumii din care facem parte, pentru ca lumea, ca orice obiect extern respectabil, in general tace, inchisa in propriile ei semne, simptome si semnificatii. Semnele lumii noastre par anume facute pentru a fi consumate imediat, intr-un soi de bulimie a pluriparticiparii, nu pentru a fi intelese sau explicate. Lumea isi face datoria mai mult sau mai putin dialectica de a merge inainte, de a ne duce si pe noi cu ea, de a nu ne lasa sa ne oprim spre a vedea daca viteza ei de deplasare n-ar trebui sa fie macar incetinita, redusa, restrictionata, daca furia ei generatoare de noi obiecte n-ar trebui cit de cit imblinzita. Daca mai vechea metafizica nu si-a gasit deja substitutele ei perverse.
Primul substitut de semn metafizic al lumii de azi e viteza. Dar nu acea viteza futurista, modernista, progresista, nu acea viteza teoretica, procreativa tehnic si utopica, descompusa si recompusa in concepte vizionare. Ci viteza exces, viteza drog, viteza cu aripi invizibile, viteza pe perna de aer, viteza informatiei, a bitilor, a transferurilor si tranzactiilor, viteza deplasarilor noastre instantanee in spatiile unor paradigme date.
Cel de-al doilea substitut de semn metafizic al lumii de azi e diversitatea. Valoarea de intrebuintare a timpului consta in posibilitatea de a-i depasi datele care-l structureaza. Dincolo de viteza sunetului si a avionului cu reactie e viteza imaginii. Diversitatea include si un coeficient entropic. Diversitatea vegetala a junglei amazoniene transforma paradisul naturii intr-un infern. in spatiul consumului de produse, viteza de difuzare a imaginilor e rezultanta bataliilor pentru promovare si prim- plan. Supermarketul e o jungla ordonata. Internetul e un supermarket informational care nu poate fi vizitat decit sectorial, pe poteci dinainte alese.

Cel de-al treilea substitut de semn metafizic al lumii de azi apare odata cu statutul de produs al obiectului. Obiectul natural a disparut iar acolo unde el nu a disparut e filtrat, pentru mai multa credibilitate, prin propria sa imagine extatica, cu functie de reclama. Vacutele sint fericite sa produca ciocolata Milka. Almette iti restituie „gustul pufos al naturii“. Tot ceea ce e fabricat capata imediat o forta de a fi prezent superioara prezentului pur si simplu. Fabricatul e emblematic in perisabilitatea sa. Consumul obiectului e premeditat de eternizarea sa valorica. Viata obiectului de consum e scurta dar absoluta. Absolutul sau „ontologic“ garanteaza placerea. Atingerea placerii devine o experienta metafizica aproape verosimila.
Dar ce inseamna aici metafizic? Noi traim intr-o lume a contingentei, a denotatiei prezenteiste, a simbolurilor fara Dumnezeu, adica intr-o lume de marci si brand-uri, etichete si termene de garantie. Comprimarea timpului e un rezultat al economiei de piata. Economisirea timpului prin comprimare este o conditie a dezvoltarii economice. Viteza e subsumata economiei, diversitatea e subsumata economiei, produsul este economia insasi.

Noi ne miscam intre acesti parametri. Viata noastra e structurata in functie de deplasarile noastre in spatiu, de contactul cu ceea ce ne inconjoara, de ceea ce producem sau reproducem, de ceea ce ne stirneste sau nu interesul, de ceea ce evitam si de ceea ce consumam (mai exact de reactiile noastre de consum). Dar viata umana in afara iluziei metafizice e imposibila.
Metafizicul e dincolo de prezent, dincolo de lucrurile insele, in suprasegmentalitatea vietii, desi – paradoxal – in interiorul existentelor individuale. Dumnezeu, lumea de dincolo, cultul stramosilor, frica de moarte sint valori care ar trebui sa se afle in subiectivitatea noastra cea mai intima. Astazi, insa, ele si-au parasit locul rezervat prin traditie. Viteza, diversitatea, produsul, consumul, cu toata cohorta lor de idealisme, sint fantasme care ocupa acest loc lasat liber, dar il ocupa prin presiune, prin miraj, prin control si directionare subliminala. Putem spune ca supracontingenta goala (in versiunea lui Nietzsche sau Rimbaud, de pilda) inca mai semnifica posibilitatea unor valori subiectivizate. Un loc liber e un loc al asteptarii indeterminate. Astazi asteptarea indeterminatului nu mai exista. intre ontologia imanenta a existentei si lumea imanenta a produselor de consum a fost construita interfata ofertei, negocierii, manipularii, anesteziei. Viciile lumii de azi privesc fondul, nu forma. Nu de forme ar trebui sa ne temem, ci de capacitatea lor de ocultare.

Viciul este abnormalitatea. Iar normele fiintarii, oricit de sociale ar fi ele, sint obligate sa accepte si postulatul unei stari existentiale originare in care necesitatea, vointa de a face si libertatea de a fi se confunda. Viciul e o trebuinta impinsa la exces. Trebuintele pot fi formale sau fundamentale, stilistice sau substantialiste, spectaculare sau ontologice. Lumea de azi pune semnul echivalentei intre stil si substanta, haina si corp, frumusete si piercing, sanatate si alimentatie, energie si terapie, imagine si obiect s.a.m.d.
Imaginea este un adjuvant al metafizicii produsului. Interfata promovarii consumului transforma adjuvantii in substitute, ingredientele prezentarii in consumabile, descrierea in postulat, definitia in obiect. Noaptea devoratorilor de publicitate e, dupa cum se stie, un spectacol de succes. Google a cumparat de curind compania YouTube, specializata in web-video. Consumul de imagine in miscare e cu mult mai spectaculos decit consumul de produse si informatie statica. De fapt, clipa de clipa, produsul si promo-ul sau sint consumate impreuna. Ambalajele si marcile sint, si ele, produse comestibile, oricit de simbolic s-ar produce in acest caz actul consumului. Exista si ingurgitari virtuale.

De peste tot, din reclamele de orice fel, din textele de prezentare si promovare, din clipurile publicitare, demonstratiile cu produse si campaniile de reduceri de preturi, din toate retoricile bonus-urilor, concursurilor cu premii si cistigurilor pe loc se vede clar ca lumea de azi pare o lume lipsita de memorie, atentie si vointa de a se defini. Oricit am dori altceva, memoria noastra e asaltata de repere, indicii, jaloane care ne arata tot timpul ca sintem in pericolul de a uita esentialul: faptul ca inainte de toate noi sint niste consumatori. Noi sintem niste fiinte destinate consumului. La asta pare sa se reduca in lumea de azi destinul nostru. Consumam pentru a fi consumati de seductia unor noi si noi forme de consum. Ierarhizarea particularitatilor umanului prin categoria consumului ridica snobismul si mondenitatea la rang de model al insertiei in existenta.

Pe capacele cutiilor de margarina au fost implantate CD-uri cu seductiile Greciei Antice. Maninci napolitane de firma si poti cistiga o masina de ultimul tip. Revistele pentru femei nu se mai limiteaza doar la promovarea publicitara a unui produs, ele se intrec si in esantionarea si anexarea lui la foaia de hirtie. Pungile pentru cumparaturi au incetat de multa vreme sa mai fie niste recipiente neutre. Ele joaca rolul unor anvelope informatizate cu rol de unde, cum si de ce. Baudrillard are dreptate: seductia, promisiunea, „mintuirea“ pindesc de peste tot, se confunda cu ritualul stereotip al consumului, se sublimeaza in acel perpetuum mobile care explica de ce lumii noastre de azi i se refuza cu obstinatie memoria istoriei, pentru a i se impune cu violenta memoria pietei.

Text aparut in Observator cultural
nr. 86 (343) din 19-25 octombrie 2006