Autor: 
Categoria: 
Cartea cercetătoarei Cătălina
Iliescu (traducătoare de dramaturgie şi cadru universitar la
Alicante, Spania) nu e nici pe departe o lectură facilă. Traducerea
textului dramatic (Editura Institutului European) e o lucrare de teorie a traductologiei, aplicată
unui gen literar foarte special, şi porneşte de la un model – cel
al relevanţei – propus de Gutt, avînd la bază principii
dezvoltate, în anii ’80, de Sperber şi Wilson. Premisa este
traducerea ca act de comunicare menit să transpună intenţiile
autorului textului sursă împreună cu cele ale traducătorului,
acestea coincizînd sau îndepărtîndu-se unele de
celelalte.
Exemplul pe care îl abordează
Cătălina Iliescu, după excursul teoretic introductiv, e unul prin
definiţie provocator – piesa A treia ţeapă de Marin Sorescu, o
dramă istorică abundînd în aluzii contextuale şi
referinţe subversive tipice stilului esopic al anilor ’80 –,
pornind de la diferenţele înregistrate, în cazul
anumitor replici, între traducerea inversă a lui A.
Gheorghiţoiu şi traducerea directă a lui D. Deletant (ambele în
limba engleză). În mare, aceste diferenţe se împart în
două categorii, cele datorate percepţiei diferite a mesajului
original şi cele constînd în „variabile de redare“
(care provin din opţiuni diferite privind adaptarea, lexicul,
registrul lingvistic). Urmează inventarierea subtipurilor şi
cazurilor concrete de opţiuni de traducere diferite între cei
doi, de la diferenţe de interpretare a intenţiilor textului
românesc pînă la decizii lingvistice legate de
transpunerea vocabularului argotic sau istoric, a termenilor
turceşti: cum traduci, în contextul sorescian, „a băga la
zdup“, „hazna“ sau „paşalîc“, „hai sictir“ sau
„a da cu barda în Dumnezeu“. Intervin apoi lecturile
culturale, mult mai delicate în privinţa teatrului şi în
care munca traducătorului se apropie cel mai mult de travaliul
interpretativ al regizorului (întreaga analiză e însoţită
de răspunsurile la chestionare, de interpretarea replicilor ori a
cuvintelor în cauză, adresate spectatorilor/ cititorilor, cu
rol de testare a expectaţiilor vorbitorului nativ şi a valorilor
comunicaţionale ale mesajului iniţial).
Concluziile acestei incursiuni în
meandrele lingvistice ale unei piese de teatru sînt cel puţin
interesante: traducerea lui Denis Deletant vădeşte un grad sporit
de performabilitate (deşi ambele sînt dominant literare), însă
şi o sensibilitate mai scăzută faţă de „substratul cultural al
limbii sursă“, cele două variante răspunzînd în
măsuri diferite la imperativele adecvării şi acceptabilităţii.
Deşi modelul, de sorginte pragmalingvistică, al lui Gutt e menit a se aplica procesului de traducere mai degrabă decît produsului (traducerea propriu-zisă), investigaţia Cătălinei Iliescu, care porneşte de la produsul final, se dovedeşte eficientă tocmai în măsura în care izbuteşte să reconstituie respectivul proces prin intermediul rezultatului lui. Prima călătorie traductologică pe aceste terenuri accidentate, o intervenţie pe viu în complicata mecanică a transpunerii unui text de teatru în altă limbă, e deschizătoare de drumuri şi cu un major potenţial teoretic.
Cătălina ILIESCU-GHEORGHIU
Traducerea textului dramatic. O abordare cognitivă
Editura Institutului European, Iaşi, 2009, 182 p.
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters