OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Chestorul Virgil Ardelean revine la conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI, de unde plecase în urma scandalului generat de fuga lui Omar Hayssam. Desemnarea celui supranumit „Vulpea“ a tulburat apele în PSD, care l-a pus la zid pe ministrul Gabriel Oprea. Reproşuri i s-au adus şi premierului Emil Boc, deoarece ar fi acceptat această numire fără o consultare prealabilă cu celălalt patron al coaliţiei bipartite, şeful PSD, Mircea Geoană. Social-democraţii încearcă să acrediteze ideea unei fraudări a Parteneriatului pentru România. Tentativa ascunde însă altceva, mai profund decît nemulţumirea, mimată sau reală, provocată de presupusa nerespectare a protocolului alianţei. Guvernul-mamut al „interesului naţional“ a pornit prost, mulîndu-se perfect pe imaginea de start. PSD – în interiorul căruia oponenţii tranzacţiei cu PDL au rămas pe poziţie, aşteptînd sau pregătind momentul atacului – se teme că decontul primelor gesturi ale Executivului ar putea merge în Kiseleff.

 

În relaţia cu alegătorii, logica e simplă – de unde n-ai dat, de acolo ţi se va lua. Cine a cîştigat, fie şi la mustaţă, concursul promisiunilor deşănţate riscă să piardă cele mai multe puncte, dacă acestea nu sînt respectate. Mai ales dacă este vorba despre un partid social-democrat. Plafonarea ajutoarelor pentru tinerele mame, eschiva jalnică a Ecaterinei Andronescu în faţa cererii reînnoite a profesorilor privind majorările salariale şi, în special, buclucaşa ordonanţă de urgenţă care interzice cumulul salariu-pensie la stat costă scump şi fragilizează flancul stîng al guvernării. Membrii mai abili ai PSD au atacat, declarativ, constituţionalitatea ordonanţei, chiar înainte de pronunţarea Curţii, alegînd, astfel, să facă opoziţie din inima puterii. Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a ţinut o conferinţă de presă în care actori, precum şi asistenţi maternali ai persoanelor cu dizabilităţi au luat la ţintă actul normativ. PDL joacă altfel. Merge pe calea fermităţii, gardat de preşedinte. „Cred că ordonanţa respectă Constituţia“, declara acesta la sfîrşitul săptămînii trecute, dînd, totodată, asigurări că nu sînt vizaţi artiştii, medicii, profesorii sau însoţitorii persoanelor cu dizabilităţi. Obiectivul ar fi eliminarea abuzurilor care se fac pe seama banului public. Preşedintele a lăudat Cabinetul Boc pentru că a promovat o lege care, în sfîrşit, nu exceptează de la aplicarea ei unele categorii, în acest caz magistraţii, generalii de armată şi poliţie. A trecut doar o zi, iar primul şef de Guvern îndrăgit de Traian Băsescu în cariera sa prezidenţială a anunţat că menţine ordonanţa. Încurajat de mentor, Emil Boc a demonstrat cu cifre la ce venituri indecente poate conduce cumulul salariu-pensie în sistemul public, mai exact în zona acestuia guvernată de legi speciale. Exemplele erau ale unor pensionari de lux, reangajaţi în diplomaţie, magistratură, aviaţie civilă sau apărare. În concluzie, ordonanţa ar fi morală şi dreaptă, iar constituţionalitatea ei, fără de prihană.

 

Ea nu îngrădeşte dreptul la muncă, aşa cum susţine, în contestaţia sa, Avocatul Poporului, deoarece categoriile afectate – medici, profesori, actori, asistenţi maternali – au la îndemînă varianta încheierii de convenţii civile cu instituţiile publice respective, pînă cînd posturile vor fi ocupate prin concurs, mai spune Emil Boc. Întreaga construcţie propagandistică se prăbuşeşte însă în momentul în care premierul invocă argumentul protejării bugetului de poveri, în vremuri de restrişte economică. Un principiu solid nu ar avea nevoie de astfel de cîrje care să-l susţină. Folosite, ele îl degradează la stadiul de subterfugiu ieftin, învelit în straie populiste – degetul îndreptat, mustrător, spre „îmbuibaţii“ beneficiari ai pensiilor speciale. De ce omnipotentul Cabinet Boc nu purcede, oare, rapid la elaborarea legii unice a salarizării în sistemul public, care să ofere fiecăruia venituri după gradul de educaţie, merite şi complexitatea muncii? Nu ar mai fi atunci necesare legile speciale ce ierarhizează strîmb categoriile de bugetari, iar pensiile s-ar grada, natural, în funcţie de retribuţiile din timpul perioadei active. Răspunsul este simplu. Suspect de incompetenţă şi falit în proiecte, Cabinetul Boc improvizează. Agitînd permanent spectrul crizei care se va abate asupra ţării, guvernul „responsabilităţii“ mutilează acolo unde e nevoie de chirurgie plastică, distruge unde ar fi necesară reconstrucţia.

 

Aceasta este frauda care contează şi reclamă sancţiuni, iar nu cea intervenită în relaţia oricum sordidă dintre PDL şi PSD – una livrată, după alegeri, în ambalajul neconvingător al „ecumenismului politic“. În fond, dacă Gabriel Oprea a devenit ministru de Interne, de ce Virgil Ardelean, personaj din acelaşi registru dubios, nu poate deveni unul din „Capii“ Poliţiei? Puterea actuală se delegitimează de la o zi la alta. În interiorul ei, unii simt asta, iar cazul Ardelean poate fi doar simptomul alergic la o alianţă în care nu au crezut, sau, de ce nu, semnalul reglărilor de conturi din PSD şi fisura care precede falierea coaliţiei. Odată cu formarea acestei alianţe, România a devenit „beneficiara“ unei democraţii speciale, în care puterea şi opoziţia se confundă. Cumulul incompetenţă-impostură-populism ar trebui eliminat prin ordonanţă de urgenţă.