OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In cele zece romane pe care le-a scris pina in prezent, Ian McEwan dovedeste o preocupare constanta pentru cuplu, observindu-i fragilitatea sau, dimpotriva, nebanuita rezistenta. Indiferent de contextul social in care sint plasate, indiferent de vremurile pe care le traiesc, de virsta, experienta si povestea fiecaruia, cuplurile lui McEwan vor fi greu incercate la un moment dat in existenta lor.

Cum stiu oamenii sa raspunda la traume, cum se comporta in fata adversitatii, ce reactii dezvolta in imprejurari exceptionale reprezinta doar citeva dintre chestiunile care il preocupa pe britanic. Astfel, unele cupluri vor ceda, altele vor deveni mai puternice, altele se vor forma tocmai in urma unei experiente la limita pe care doi oameni au trait-o impreuna. Asa cum ii sta bine unui scriitor, McEwan nu se limiteaza doar la a consemna, la a inregistra, ci se lanseaza intr-un excurs hermeneutic de mare finete pentru a explica reactiile, uneori absurde, ale fiecaruia dintre personajele sale. Desi pe alocuri nu se poate abtine sa nu-si manifeste regretul sau dezaprobarea pentru o abordare sau alta, cum tot scriitorul, fara a-si permite sa-si abata personajele de la deciziile lor, nu pregeta sa scoata in evidenta teribilele consecinte care, necunoscute inca protagonistilor, se vor abate asupra lor doar pentru ca la un moment dat in viata au ales sa (nu) faca un anumit lucru, in final prozatorul pare a-i intelege pe toti. Avind o privire de ansamblu asupra destinului personajelor sale, McEwan nu face greseala sa-i priveasca de sus, ci, dimpotriva, el insusi pare constient si chiar obsedat de ideea ca fiecare dintre noi sintem prinsi iremediabil in impredictibilitatea gesturilor si deciziilor noastre, care ne vor urmari permanent pina la moarte.

Julie si Joe, frate si sora, ambii netrecuti de optsprezece ani, din Gradina de ciment (1978, Polirom, 2002) formeaza primul cuplu (incestuos) al lui McEwan, in postura a doi adolescenti bintuiti de spectrul mortii, dar si de cel al carnii, si pe care ii surprindem la sfirsitul romanului descoperind impreuna ascunzisurile placerii in timp ce in pivnita casei pe care o locuiesc, Derek, pretendentul lui Julie, le descopera oripilat secretul.
Urmeaza in ordine cronologica, Mingiieri straine (1981, Polirom, 2004) in care Colin si Mary sint un cuplu (necasatorit) oarecum plictisit de predictibilitatea si liniaritatea vietii in doi incit nici Venetia, unde-si petrec vacanta, nu mai pare capabila, cel putin initial, sa le inlature voalul blazarii. Probabil ca nimic demn de consemnat nu li s-ar fi intimplat celor doi protagonisti pina la terminarea concediului daca intr-o seara si in dimineata zilei urmatoare n-ar fi cedat eforturilor unui localnic, aparent inofensiv, chiar daca prea insistent, de a se imprieteni cu ei.

Aceasta slabiciune ii va costa enorm, caci la sfirsitul romanului un alt cuplu va fi decis soarta frumosului Colin, omorit cu sadism de catre Robert si sotia acestuia, Caroline, si lasat intr-o balta de singe in aceeasi incapere in care Mary se va trezi dupa ce drogul pus in bautura isi va fi epuizat efectul, doar pentru a realiza oribila crima.
Copilul furat (1987, Polirom, 2005) ne pune fata in fata cu drama parintilor Stephen si Julie confruntati cu disparitia fiicei lor, Kate, rapita intr-o zi de simbata (fatidica zi de simbata!) dintr-un supermarket. Initial, cuplul se desparte ca urmare a traumei suferite, dar ulterior el se reuneste si, la sfirsitul romanului, Julie e din nou insarcinata. Nu doar Stephen si Julie sint personajele de cuplu din acest roman, ci si Drake si Thelma, el editor de succes si politician de viitor aflat in gratiile premierului Thatcher, dar transformat apoi, dupa o cadere nervoasa intr-un copil iresponsabil a carui „mama“, fiziciana Thelma, ii fusese odinioara sotie. Dincolo de sinuciderea lui Drake si de disparitia irevocabila a lui Kate (moarta sau doar instrainata, nu ni se spune), avem primul final (relativ) optimist la McEwan si aproape ca nu ne vine sa credem.

Romane cinice
in Inocentul (1990, Polirom, 2004), desi britanicul Leonard si nemtoaica Maria nu ramin impreuna in tinerete (atunci cind ar fi trebuit), este posibil sa o faca dupa inca treizeci de ani, timp in care nici unul nu a mai stiut de existenta celuilalt. Scrisoarea femeii, trimisa tocmai din Cedar Rapids, Iowa, la o adresa veche, a parintilor lui Leonard din anii 1950, ajunge, in mod aproape miraculos, la destinatar, dupa ce fusese redirectionata de mai multe ori. Avem din nou un final optimist, desi cele mai bune momente ale romanului ramin, ca si in cele trei proze anterioare, cele consacrate descrierilor macabre, ca de exemplu secventa transarii lui Otto si a dezintegrarii temporare a unei minti pina atunci integre, chiar daca teribil de inocenta.

in Ciinii negri (1992, Polirom, 2006) cuplul pe care se concentreza McEwan este reprezentat de June si Bernard, parintii lui Jenny, sotia naratorului care, impreuna cu acesta, formeaza si ei o pereche. in tinerete comunisti infocati si iubiti patimasi, June si Bernard au sfirsit prin a nu-si mai vorbi unul altuia, desi nici unul nu a incetat sa se intereseze de soarta celuilalt. in mod exceptional, June, cea care a trecut de la comunism la misticism dupa intilnirea de gradul trei cu Raul din vara lui 1948, moare prima, in 1987, astfel incit nu mai prinde Caderea Zidului, moment istoric la care Bernard participa impreuna cu Jeremy, naratorul romanului. Dupa infringerea nazismului, sintem si martorii prabusirii comunismului, ceea ce nu inseamna insa ca Raul a disparut. intr-un final asemanator romanului Famous Last Words al canadianului Timothy Findley, McEwan ne spune, la fel de constient ca si confratele sau de peste Ocean, ca Raul nu este niciodata anihilat, ci doar „sinks back and waits“.

Lipsa comunicarii, a empatiei, planurile diferite pe care se situeaza interesele barbatului si ale femeii, sentimentul frustrant cind realizezi ca persoana pe care o iubesti cel mai mult nu are sa te inteleaga niciodata, sint doar citeva dintre prim-planurile tematice ale lui McEwan.
in Durabila iubire (1997, Univers, 2000), Joe Rose si Clarissa Mellon formeaza cuplul incercat puternic de moartea lui Logan si mai ales de erotomania lui Jed Parry, un personaj sinstru care are impresia ca Joe e iremediabil indragostit de el, refuzurile categorice ale victimei fiind interpretate de psihopat drept incercarile lui Joe de a testa fidelitatea si seriozitatea sentimentelor sale. Asa cum ne-a obisnuit deja scriitorul, si acest cuplu se desparte initial (la un moment dat Clarissa chiar il suspecteaza pe Joe de schizofrenie, temindu-se sa nu fi inventat intreaga existenta si personalitate a fanaticului Jed), dar la final aflam ca cei doi au reusit ulterior sa-si regaseasca iubirea pierduta printre suspiciune si teroare.

in Amsterdam (1998, Polirom 2001), romanul care l-a facut pe McEwan celebru si in Romania, cuplurile variaza, se fac si se desfac parca in functie de toanele lui Molly care a fost pe rind amanta sau sotia a cel putin trei personaje, Clive, Vernon si George. Instabilitatea, cinismul, indolenta si resentimentele se combina letal in acest roman atipic pentru McEwan, unde pina si Clive si Vernon ar putea forma un cuplu, chiar daca poate nu in adevaratul inteles al cuvintului.
in Ispasire (2001, Polirom, 2003) Robbie si Cecilia nu vor ramine impreuna decit in imaginatia lui Briony, cea care este raspunzatoare pentru drama separarii lor, tot Briony fiind practic cea care va determina forjarea unui alt cuplu, cel dintre Lola (victima) si Paul (calaul) si care va dainui tocmai datorita oribilului secret pe care cei doi, de pe pozitii diferite, il impartasesc. Doar spre sfirsitul volumului (probabil capodopera scrisului lui McEwan) aflam ca, in realitate, Robbie si Cecilia au murit in timpul razboiului, departe unul de celalalt, fara a mai putea sa-si refaca destinele distruse de mistificarile mintii unei scriitoare iresponsabile.

in Simbata (2005, Polirom, 2006), Henry Perowne si sotia acestuia, Rosalind, traiesc o viata tihnita pina la aparitia lui Baxter intr-o zi de simbata, cind armonia cuplului va fi pusa la grea incercare. Totusi, in comparatie cu celelalte cupluri anterioare, Henry si Rosalind experimenteaza disconfortul iesirii de pe orbita sigurantei de zi cu zi la o intensitate scazuta. Pina la sfirsitul zilei ei se vor regasi unul in imbratisarea celuilalt, reconfortindu-se reciproc si astfel Simbata se inchide asa cum a inceput, cu o binevenita partida de sex.
in cel mai recent roman al lui McEwan, Pe Plaja Chesil (2007, Polirom, 2007), Florence si Edward se iubesc sincer, dar prejudecatile, stinjeneala, virsta timpurie, frustrarea, orgoliul, toate contribuie la despartirea lor fulgeratoare. Exceptindu-i pe cei doi adolescenti din Gradina de ciment, avem in Florence si Edward probabil singurul cuplu a carui trauma si despartire nu survine in urma aparitiei unei terte persoane.

Personaje traumatizate
Asa cum spuneam altundeva, McEwan traieste permanent cu obsesia lui what if si if only (sau, in romana, a lui ce-ar fi fost daca). Desi in cadrul celor zece romane ea se manifesta inegal (mai putin in Gradina de ciment sau Ciinii negri, de exemplu, si mai mult, pina la a capata valente de laitmotiv in Ispasire si Pe plaja Chesil), aceasta obsesie a potentialului traseu alternativ persista in a-si face simtita prezenta aproape peste tot. Un detaliu, un fragment dintr-un intreg, interpretat gresit, decodificat intr-un inteles doar aparent exact, poate duce la dezastru. O ezitare de moment, un impuls temporar, o incapatinare sau neputinta contextuala ne produce suferinte nebanuite. O clipa de neatentie si viata ta nu va mai fi niciodata ce-a fost. O manevra gresita si o familie intreaga trece prin clipe de cosmar.

Pentru McEwan nu exista un destin imuabil, lucrurile nu trebuie sa se intimple neaparat asa, nu exista nici o instanta suprema care sa ne arate calea. Totul depinde de noi, soarta ne-o tinem in miini si miinile adesea tremura. Poate tocmai de aceea gresim de atitea ori. Cum ar fi evoluat lucrurile daca in simbata cu pricina Henry Perowne nu ar fi luat-o pe strada inchisa circulatiei? Sau daca Briony nu ar fi fost martora scenei de la fintina arteziana dintre sora ei mai mare si Robbie sau daca acesta din urma nu i-ar fi dat biletelul gresit spre a-l transmite Ceciliei? Ce s-ar fi intimplat daca Joe si Clarissa nu s-ar fi dus la picnic tocmai in ziua aceea innorata si cu vint sau daca Logan ar fi fost el cel care sa dea drumul balonului cu o secunda mai devreme? Care ar fi fost viata lui Stephen daca in acea dimineata cind a luat-o pe Kate cu el la supermarket, tatal ar fi fost mai atent la miscarile fetitei? Sau cum ar fi trait Mary si Colin daca ar fi aratat mai multa determinare in a respinge propunerile lui Robert? Sau daca, maguliti de atentia ce li se dadea, n-ar mai fi considerat necesar sa le faca celor doi dezaxati o ultima vizita?

Ce-ar fi fost daca Clive ar fi incercat s-o salveze pe acea femeie in loc sa lucreze la simfonie, sau daca Vernon ar fi decis in ultima clipa sa nu publice fotografiile cu Julian Garmony? Sau daca Edward ar fi avut mai multa ingaduinta pentru Florence in seara cind s-au certat, irevocabil, pe plaja Chesil? McEwan nu intra in detalii. El nu descrie alternativa, doar o intuieste.
Asa cum spuneam la inceput, cuplurile lui McEwan sint toti oameni care la un moment dat au suferit o trauma. Un eveniment negativ, o experienta la limita i-a marcat pe viata. Briony nu va reusi niciodata sa-si gaseasca linistea pentru condamnarea la moarte a lui Robbie. Edward va regreta tot timpul despartirea de Florence, mai ales pe masura ce va imbatrini si va realiza ca n-a iubit pe nimeni mai sincer cum a iubit-o pe sotia sa de o zi. Edward pleaca din Berlin dupa episodul cu Otto si timp de treizeci de ani nu se va mai vedea cu femeia cu care a facut dragoste pentru intiia oara in viata.

June nu va uita niciodata de intilnirea cu cei doi ciini violatori nici chiar atunci cind, spre moarte, picla amneziei va cobori in amintirile ei din ce in ce mai groasa. Joe si Clarissa vor continua sa traiasca impreuna, dar spectrul lui Jed ii va bintui multa vreme de acum inainte, la fel cum pentru Stephen si Julie, Kate nu va disparea niciodata. Clive si Vernon sint cei mai categorici. Nu numai ca moartea lui Molly ii debusoleaza pe amindoi, dar dorinta de a-si face rau unul altuia e mai puternica decit insasi prietenia lor.
Exista din cind in cind si umor in romanele lui McEwan pentru ca uneori chiar si oamenii traumatizati mai au puterea sa rida. Cu toate acestea, nimeni nu si-ar dori sa traiasca vietile cuplurilor lui McEwan, nici macar pentru o zi. Aceasta nu inseamna ca, in postura de cititori, nu asteptam cu nerabdare fiecare noua aparitie din creatia britanicului. Trebuie s-o recunoastem, tuturor ne place sa fim ravasiti. Nu in mod direct, insa, ci doar la impactul cu literatura de calitate.