OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In ultima decada a lunii iulie, Centrul cultural „Rosetti Tescanu – George Enescu“ din Tescani-Bacau a gazduit cursurile de maiestrie ale violonistului de origine romana Serban Lupu, la care au participat interpreti din Canada, China, Corea, USA si Romania cu virste cuprinse intre 17 si 20 de ani. In incheiere, absolventii au sustinut, in sala „Oedip“ a centrului, un recital de sonate si lucrari concertante de Beethoven, Wieniawski, Brahms, Dvorak, Ysaye, Saint-Saëns si Vieuxtemps. (Cu acest prilej s-au distins in mod deosebit romanul Andrei Gocan si canadiana Katherine Cameroon.) Pe 2 august, in aceeasi sala „Oedip“, maestrul Serban Lupu a sustinut un recital demonstrativ, incluzind Sonata Nr. 1 pentru pian si vioara de Brahms, Sonata a III-a „in caracter popular romanesc“ de George Enescu si o seama de miniaturi instrumentale inedite sau rar auzite din literatura muzicala romaneasca anterioara secolului XX. Acompaniamentul, de inalta tinuta profesionala, a fost asigurat, atit pentru cursuri, cit si pentru cele doua recitaluri, de pianista Viorica Boerescu. La finele stagiului, muzicienii s-au intilnit pe aleile si in saloanele Tescanilor cu participantii la tabara internationala de pictura, veniti si ei pentru zece zile sa lucreze peisaj sub indrumarea artistului bacauan Ilie Boca (1-10 august).
Paragraful de mai sus este o relatare deliberat severa, dar prin accident suparator de inexpresiva. Simt nevoia sa revin asupra unui punct luminos de pe traseul sau – figura maestrului Serban Lupu –, intr-o tonalitate consonanta cu impresiile mele de la Tescani.

Serban Lupu e, foarte probabil, cel mai mare violonist pe care Romania l-a dat lumii in ultima jumatate de veac; in orice caz – o spun ca sa oblojesc eventualele orgolii ranite –, in acest moment el este cel mai cunoscut. Profesor la Universitatea din Illinois, sustine frecvent concerte si recitaluri in USA, in Europa continentala si in Marea Britanie – tara in care si-a desavirsit, de altfel, cu peste 20 de ani in urma, pregatirea de interpret. Dupa 1989, a revenit deseori in Romania pentru concerte si recitaluri, multe din ele in scopuri de binefacere.
Serban Lupu cinta la vioara cu un sunet strins vibrat, fin, consistent si compact fara a fi neaparat cu necesitate puternic, perfect controlat. (Culorile sonore pe care le obtine in sectiunea lenta a Sonatei a III-a – o lucrare pe care muzicianul o cinta de vreo 30 de ani, dar pentru care nu inceteaza sa testeze solutii interpretative noi – sint absolut unice.) Nu este genul de solist care se arunca in executii patetice punind in miscare coada fracului si batistele melomanilor. E cumpatat chiar si in acele piese romantice care par sa predispuna la efuziuni. Constructiile sale dinamice sint elaborate cu o inalta stiinta a gradatiei si a menajarii efectelor tari. Liniile sale melodice deseneaza, prin arcuri de o impresionanta amplitudine si fluenta, formele sonore ale lucrarilor interpretate. Serban Lupu este un solist de mare anvergura.

Din cite imi dau seama, el este produsul si adeptul unei orientari interpretative care cultiva moderatia. Personaj coerent, Serban Lupu e ponderat si in gesturile sale cotidene. Evita zbuciumul, miscarile inutile, fleacurile si vorbele fara rost. Traieste parca cu o pedala de surdina pusa peste lumea aparentelor, pedala pe care o ridica brusc in momentul in care vede sau aude ceva ce ii pare vrednic de interes. Atunci in el se desteapta o curiozitate vie, inteligenta si eficace. O curiozitate diferit orientata fata de cea a muzicienilor romani, care nu se opreste la granitele vizibile ale muzicii savante. Faptul care m-a frapat cel mai mult – si care mi-a facut in acelasi timp si o imensa placere, intrucit vine in atingere cu interesele mele profesionale – a fost acela ca Serban Lupu este captivat de repertoriul, stilul si modalitatile tehnice ale violonistilor populari. Dupa stiinta mea, nici un interpret din Romania, dupa Ion Voicu si Stefan Ruha, nu a gasit cu cale sa acorde atentie muzicii lautarilor nostri, nici macar pentru a incerca un plonjon temporar in climatul de referinta al Impresiilor din copilarie si ale Sonatei „in caracter popular romanesc“. Dar Serban Lupu gaseste cu cale. E fascinat de procesul creatiei si transmisiei orale a pieselor populare. L-am observat ascultind cu concentrare muzica traditionala si am inteles din discutii ca sint ani de zile de cind rascoleste anticariatele de pretutindeni, in cautarea unor notatii muzicale care sa-l ajute sa cinte el insusi piese lautaresti. (Bis-urile sale insolite si fermecatoare au iesit la iveala in urma acestor scotoceli.) Va dau toate asigurarile ca aceste preocupari ale sale – pe care in deceniile din urma, la aceeasi altitudine, poate doar lordul Yehudi Menuhin le va mai fi avut – il disting de toti ceilalti violonisti din Romania.
M-a miscat sa-l vad pe Serban Lupu cintind in salonul de la Tescani, sub portretul lui George Enescu de deasupra pianului. Mi-a facut placere sa aflu ca este pentru a treia oara cind maestrul organizeaza aici o parte din cursurile sale de vara. Nu incetez sa ma fericesc pentru inspiratia pe care am avut-o de a-mi petrece o parte a vacantei la centrul de cultura „Rosetti Tescanu – George Enescu“. Aici se intimpla mereu cite „ceva“ la care te bucuri sa fii partas. De acord, nu poti fi niciodata sigur ca o sa te tutuiesti in parcul asezamintului din Tescani cu Serban Lupu sau cu omologul sau din alte domenii artistice sau stiintifice. Dar merita sa incerci, pentru ca ai bune sanse.