OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cine spune ca limba este inteleapta, ca istoria ei lumineaza anumite asocieri sau distinctii, ramase altfel obscure? S-ar zice, macar la prima vedere, ca intelepciunea ei e numai buna de un bufon; tine de prestidigitatie, are ceva de scamatorie, e pusa pe farse bizare, da numere demne de un David Copperfield intr-o doaga. Ca proba: ce legatura vedeti intre „cibernetica“ si „chiverniseala“? Adica intre termenul desemnind stiinta care ne invata cum sa construim masini inteligente si arta, fie si mai de mahala, de a pune ban peste ban in folosul personal si al familiei? Intre nascocirea lui Norbert Wiener si capacitatile lui jupin Dumitrache?

Si totusi: cuvintul vechi-grecesc „kybernis“ sta la baza amindurora. „Kybernis“ nu inseamna altceva decit „cirma“. De aici verbul „kybernao“ – a cirmi nava, a o face sa navigheze cum se cuvine; „kybernetes“ e „cirmaciul“, iar „kybernetike“ sau „kybernesis“ va fi „ arta cirmaciului“. Ca un cirmaci este o persoana inteligenta, experimentata si cu stiinta e limpede; el trebuie sa raspunda adecvat si rapid provocarilor marii si peripetiilor navigatiei. De aici si sensul derivat, preluat in cuvintul modern „cibernetica“: masinile inteligente sint capabile sa raspunda (au, cum se spune, „feed back“), ba chiar sa-si adapteze raspunsurile la „input“-uri; ele pot ocoli singure stincile erorilor. Mai mult, ele stiu sa se corecteze; au „nordul“ prin constructie, in baza programului care le dirijeaza si le directioneaza in navigatia pe marile datelor.
Cit despre „chiverniseala“, aceasta a sosit in limba noastra din neogreaca prin secolul al XVIII-lea. Grecii erau marinari, valahii incepeau sa fie „apropitari“, sa traga foloase de pe urma vremurilor noi. Unii dintre ei, mai „chivernisiti“, schimbasera timona pe ceaslovul cu socoteli. Negustori, tirgoveti, tarani mai avuti se luptau cu birurile si cu concurenta; invatau sa se fereasca de stincile negotului. O cirmeau mai la stinga sau mai la dreapta, mai cumparau ceva, mai vindeau, mai cladeau cite o casa, mai sadeau cite o vie. Mai si pacaleau vreun boier, cum proceda alde Tanase Scatiu.

Numai ca, de la Nicolae Filimon, literatura romana s-a inversunat impotriva micii burghezii care se „chivernisea“. Obsedati de prejudecati anticapitaliste, scriitorii romani, in frunte cu Eminescu, Duiliu Zamfirescu sau Alexandru Vlahuta, pina la Sadoveanu si chiar Rebreanu, prizau doar pe oier, pe taranul unei traditii statice, rurale, pe boierul scapatat si inutil economiceste. Chiar jupin Dumitrache al lui Caragiale e un personaj ridicol, desi, observa Alexandru George, in fapt el e un mic-burghez solid si cu simt civic. „Chiverniseala“, dreapta potriveala a gospodariei si inavutirea urbana desteptau oroare, miroseau a „neagra strainatate“. Scriitorul roman, adesea sovin, tindea sa vada in clasa tirgovetilor „grecotei cu nas subtire“ si nu pe promotorii unei „cibernetici“ a propasirii burgheze.

Altminteri, romanilor le-a placut intotdeauna sa-si spuna „vita de romani“. Numai ca romanii avusesera si ei „cibernetica“ lor pe care noi n-am mostenit-o la modul indiscutabil. Popor de oameni de stat prin excelenta, ei i-au dat repede vocabulei imprumutate din greceste un sens special. Din elenicul „kybernao“ („a cirmi“) romanii au facut, in latineste, „gubernare“. Iar acest termen a inceput treptat sa insemne nu doar a „cirmi“, ci si a „cirmui“; nu doar a sta la timona navei, ci si la aceea a cetatii, a statului. De aici, natural, provin cuvintele bine cunoscute din mai multe limbi moderne europene: „gouvernement“, „government“, „governo“, „gobierno“, precum si derivatii corespunzatori (guvernator, guvernant, gubernie, a guverna, guvernamental).

De altminteri, deja Platon in Republica utilizeaza analogia corabiei si a bunului cirmaci, neascultat insa de marinari, pentru a ilustra felul in care se guverneaza rau statele. Ideea implicita in transferul semantic este, prin urmare, ca statul trebuie condus cu stiinta si inteligenta cu care este condusa o nava. A guverna la intimplare, dupa vinturile capriciilor sau curentii obsesiilor principelui, nu reprezinta o „guvernare“ in sensul autentic, caci se realizeaza fara stiinta, fara experienta, fara „nord“, pe scurt, in absenta artei „ciberneticii“.
In acest sens, Romania a fost „guvernata“ numai sub primii doi regi, atita vreme cit „rotativa guvernamentala“, care dirija cirma statului, ingaduia o schimbare cumpatata si adecvata a cursului politic. Regimurile care au urmat, carlist, national-legionar, militar, n-au mai „guvernat“, ci au impins corabia spre naufragiu. Iar comunistii, nu numai ca au infiintat guverne care, de fapt, nu guvernau, dar au prohibit si „guvernarea privata“, adica „chivernisirea“. Nu e intimplator, de aceea, ca nici cibernetica lui Wiener nu le-a stat la inima si ca au condamnat-o si pe ea, la un moment dat, sub acuza de „stiinta burgheza“.

Iar acum? La peste zece ani de la prabusirea acestui regim, s-ar fi cuvenit sa traim renasterea deopotriva a „chivernisirii“ si a „guvernarii“, ambele asociate unei onorabile „cibernetici de tranzitie“. Mai drept e insa sa recunoastem ca domneste marea confuzie.
Fiindca, alungind dintr-un foc toate distinctiile semantice dintre cei doi termeni, sedimentate in timp, majoritatea cirmuitorilor nostri nu vor decit un singur lucru: sa le dam pe mina timona statului ca sa ne guverneze pe noi. Dar, in fapt, ei stiu si vor sa faca un singur lucru, destul de diferit: sa se chiverniseasca pe ei. Istoria limbii – adevarat – ne spune ca intre cele doua cuvinte ar exista o inrudire veche, o referinta comuna, un anumit raport. Nefericirea noastra e insa ca, pentru politicienii in chestie, raportul e o pura identitate.